Impact frontal între două mașini, pe o șosea din vestul țării! Patru oameni au fost răniți. A fost solicitat și elicopterul SMURD

Accident grav în această dimineață, pe o șosea din vestul țării! Două mașini, în care se aflau patru persoane, s-au ciocnit frontal.
Accidentul s-a petrecut pe DN 76, pe raza localității Lunca Moților din județul Hunedoara.

În urma impactului, toate cele patru persoane au fost rănite, însă una singura era în stare gravă. La fața locului a fost solicitat și elicopterul SMURD.
Polițiștii hunedoreni au deschis o anchetă în acest caz și urmează să stabilească cine se face vinovat de producerea accidentului.
”Astăzi, în jurul orei 11.00, Poliția Municipiului Brad a fost sesizată cu privire la faptul că pe DN76, pe raza localității Lunca Moților, a avut loc un eveniment rutier în care au fost implicate două autoturisme ce s-au ciocnit frontal. În urma impactului, a rezultat rănirea a patru persoane aflate în cele două autoturisme, una dintre acestea fiind rănită grav (a fost solicitat la fața locului elicopterul SMURD). În cauză, polițiștii efectuează cercetări cu privire la circumstanțele producerii evenimentului rutier, în cadrul dosarul de cercetare penală întocmit”, transmite IPJ Hunedoara.
Distribuie pe rețele de socializare
Alte articole

VIDEO: Incendiu devastator! Pompierii s-au chinuit mai bine de patru ore pentru a stinge flăcările! De la ce au izbucnit?

Video: Fursecuri peruane, zacuscă reinterpretată sau dulceață de dovlecel! Un festin culinar semnat de studenții USVT pentru industria HoReCa

Caz șocant, în Poliția de Frontieră! Un agent a fost aruncat după gratii, pentru că punea în circulație bani falși

România prezentă la cea de-a 23-a reuniune a Consiliului de administrație al Rețelei SPO din Uniunea Europeană! Delegația ANOFM a fost condusă de secretarul general, Marcel Miclău!

Firmele timișene invitate la un seminar de informare privind oportunități de finanțare în cadrul Planului Strategic PAC 2023-2027

Românii au făcut de 5.000 de ori ocolul Pământului cu Eturia, în 18 ani de vacanțe exotice! Care sunt destinațiile preferate?

VIDEO: S-a deschis un nou segment de cale ferată modernizată, între Lugoj și Timișoara Est!

Alpinistul timișorean, Horia Colibășanu, a ajuns în tabăra de bază de pe Nanga Parbat, unul dintre cei mai periculoși munți ai lumii! Începe o nouă provocare

Lucrările la noua bază sportivă de pe strada Mircea cel Bătrân au ajuns la un stadiu de execuție de 70%! Ce intervenții sunt programate în perioada următoare?

Un camion încărcat cu fructe s-a răsturnat pe autostrada A1, în apropiere de Timișoara! Se circulă cu restricții

Concurs savuros la Universitatea de Științele Vieții! Viitorii specialiști în alimentație își prezintă creațiile culinare

Circulația vaporașelor pe Bega, suspendată sâmbătă! Și programul curselor de agrement spre Sânmihaiu Român va fi dat peste cap

Tom și Jerry, Peaky Blinders sau samurai! Make it! Race it! Recycle it! revine la Timișoara cu un adevărat spectacol pe Bega

Fără apă la robinete, într-un oraș din județ! Aquatim anunță lucrări la rețeaua de distribuție

Spații de loisir, un afterschool și zone pentru spectacole! Se face un prim pas spre transformarea Sinagogii din Fabric într-un spațiu pentru comunitate

Proiectul „PEDA GREEN” a fost lansat oficial! Prin acesta, curtea interioară a Colegiului Pedagogic va fi transformată într-un spațiu verde educațional

Elevă din Timișoara, eliminată la cea de-a doua probă a examenului de Bacalaureat! 85 de elevi au absentat

Lasă un răspuns