Skip to main content

Imagini sfâşietoare! Cei patru frăţiori care au ars de vii, conduşi pe ultimul drum

XPilates & Spa

Alexandra, Andrei, Antonia şi Adrian sunt cei patru îngeraşi care au pierit în incendiul devastator de la Timişoara. 

Astăzi ei vor fi înmormântaţi împreună, în Cimitirul Ortodox din oraşul Recaş, iar cheltuielile sunt suportate integral de mitropolitul Banatului. 

3 1

Imaginea cu cele patru sicrie albe şi mici, aliniate pe catafalc, este una sfâşietoare, iar mama și bunica sunt îngenuncheate de durere și nu se dezlipesc de sicriele copilașilor. 

7 1

În urmă cu puțin timp a început și slujba de înmormântare, oficiată de un sobor de preoți, în frunte cu Mitropolitul Banatului, ÎPS Ioan Selejan. Acesta din urmă a fost alături de familia îndurerată imediat după tragedie și s-a ocupat de toate cele necesare pentru înmormântarea celor patru copilași.

4 1

IPS Ioan Selejan a pus câte un trandafir roșu pe fiecare dintre cele patru sicrie.

Mama copiilor este distrusă de durere. Femeia a leșinat la capătâiul celor patru sicrie, și a fost nevoie de intervenția medicilor de pe ambulanță.

6 1

8 1

Iubite mame, păziți-vă puncii, aveți grijă de ei, căci peste tot, moartea într-un fel sau altul caută să ni-i răpescă. Iată astăzi, din neferice a intrat în lume moartea albă, care vă smulg pruncii din brațe chiar și atunci când sunt mari. Se întâmpă să vă moară un copil, dar nu patru o dată. Cine va putea mângâia inima acestei mame, oricât am încerca noi acum să o mângâiem, nu știu dacă lacrimile și cuvintele noastre vor putea să mângâie inima acestei mame, dar nu numai a ei, a noastre a tuturor care suntem aici. Este o familie modestă, săracă, dar niciodată în timpul celor patru nașteri nu a zis să avorteze vreunul din ei și pentru aceea, chiar dacă acum inima ei este sfâșiată de durere, pe atât se va bucura într-o zi, vă spun că de aești prunci de astăzi va avea grijă Maica Domnului din Ceruri. Așa că iubită mamă, copiii nu rămân fără mamă, tu rămâi tristă aici pe pământ, dar de astăzi pe puncii aceștia o sa-i crească Maica Domnului”, a spus plângând, mitropolitul Banatului, ÎPS Ioan Selejan.

{gallery}INMORMANTARE COPII ARSI{/gallery}

Sunt momente cumplite pentru mama celor patru copilași arși de vii. Femeii i s-a făcut rău în momentul în care sicriele cu cei patru copii au fost băgate în groapă și din nou a fost nevoie de intervenția medicilor de pe ambulanță.

 

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Man in a dark suit and lavender tie delivering a speech at a podium, with red-carpet stairs behind him.

Guvernul propus de premierul desemnat Adrian Veștea nu a primit votul de încredere al Parlamentului, după ce doar 207 senatori și deputați și-au exprimat opțiunea, conform numărătorii făcute de Antena 3. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Lightning bolt streaks down through dark storm clouds over a flat horizon at dusk.

Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare cod galben de instabilitate atmosferică, valabilă astăzi până la ora 21:00. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Man in a neon sleeveless shirt splashes water on his head from his hands at an outdoor water fountain, with a coworker in a safety vest nearby.

Inspectoratul Teritorial de Muncă Timiș atrage atenția angajatorilor asupra obligațiilor legale pe care le au în perioadele cu temperaturi extreme și anunță că va verifica respectarea măsurilor de protecție a salariaților în zilele caniculare. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Large crowd at a concert with hands raised and phones recording, colorful stage lights glow in the background.

Cea de-a opta ediție a Flight Festival – Endless Flight a transformat, timp de trei zile, Timișoara într-un adevărat centru al muzicii, artei și experiențelor culturale. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Three adults posing at an outdoor evening reception; man in a blue suit with pink shirt, two women in black and white dresses, string lights and attendees in the background.

În data de 18 iunie, președintele CCIA Timiș Florica Chiriță, a participat la Crowne Plaza București, la „Sărbătoarea Verii”, cel mai important și mai așteptat eveniment estival al comunității de afaceri româno-germane din România. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Yellow backhoe loader with front bucket parked beside a white pavilion while people stand nearby in a sunny yard.

Amenzi uriașe și demolarea terasei de 600 de metri pătrați. Sunt consecințele suportate de Ioan Mateescu, pentru că a sfidat atât legislația de mediu, cât și pe cea din domeniul construcțiilor. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

În perioada 18-20 iunie, președintele CCIAT, Florica Chiriță, însoțită de Cristina Coroian, directorul Departamentului Relații Economice cu Mediul de Afaceri, a efectuat o nouă vizită de lucru în Capitală, având în program o serie de întâlniri cu reprezentanți ai unor organizații și companii de referință, în vederea consolidării parteneriatelor existente și a definitivării acțiunilor stabilite […]

Storm drain with muddy water spilling over a metal grate onto a sidewalk edge, urban setting.

Începând de sâmbătă noaptea și continuând cu ziua de ieri, municipiul Timișoara a fost afectat de un val de ploi intense, caracterizate prin cantități foarte mari de apă căzute într-un interval scurt de timp. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Railway construction with workers and a yellow excavator laying ballast on tracks.

Lucrările de modernizare a tronsonului de cale ferată Lugoj-Timișoara Est, lotul 2 al magistralei feroviare Caransebeș-Timișoara-Arad, finanțate prin PNRR, continuă într-un ritm susținut. Stadiul lucrărilor a ajuns la 74,35%. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Night-time car crash scene with firefighters and a damaged black sedan on a highway, stretcher and medical crew ready for transport, emergency lights visible in the background

Două persoane și-au pierdut viața, iar alte trei, printre care și un minor aflat în stare gravă, au fost rănite în urma unui grav accident rutier produs azi-noapte. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Group of students posing in front of a bus, holding a purple 'Cyber Moon' banner and a Romanian flag.

Performanță excepțională pentru o echipă de liceeni din Timișoara. Elevii de la Colegiul Național „Constantin Diaconovici Loga”, reuniți în echipa de robotică CyberMoon, au câștigat FIRST Tech Challenge European Premier Event 2026, una dintre cele mai importante competiții internaționale de robotică dedicate liceenilor. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

author avatar
Violeta GHIMBOAŞĂ