Skip to main content

Imagini dramatice, pe străzile Timișoarei! Oameni prăbușiți la pământ, înghețați de frig

XPilates & Spa

În ultima săptămână, polițiștii locali din Timișoara au desfășurat o serie de acțiuni pentru protejarea persoanelor aflate în situații de risc, în special pe timpul nopții, când temperaturile scăzute au pus viața celor fără adăpost în pericol.

În urma patrulărilor, patru persoane au fost găsite în stare de hipotermie, iar intervențiile rapide au salvat vieți.

Una dintre victime se adăpostea sub Podul din Calea Șagului, o altă persoană a fost descoperită căzută pe jos în cartierul Soarelui, iar alte două au fost găsite în Piața Victoriei.

Toate cele patru victime au fost preluate de urgență de echipaje ale Ambulanței și transportate la spital pentru îngrijiri medicale.

În cadrul aceleași serii de acțiuni, polițiștii locali au depistat și 27 de persoane care apelau la mila publică sau care făceau parte din categoria oamenilor străzii.

Acestea au fost transportate, la Centrul Social „Sfântul Francisc” de pe Strada Telegrafului, unde au primit sprijin, iar oamenii legii au descoperit că au mai fost duse în această locație, de 60 de ori.

Printre persoanele depistate se numără și o femeie din Bocșa, Caraș-Severin, care împreună cu cei doi copii ai săi, de 9 și 10 ani, cereau ajutorul trecătorilor pe Strada Proclamația de la Timișoara. A

ceasta a fost avertizată și apoi predată la Complexul de Servicii din cadrul DGASPC Timiș, pentru a beneficia de sprijin și consiliere socială.

Poliția Locală reamintește cetățenilor că, în loc să ofere bani persoanelor aflate în stradă, este mult mai eficient să le convingă să se adăpostească în centrele de asistență socială, unde pot primi tot sprijinul necesar pentru reintegrarea în societate.

Cetățenii care observă cerșetori sau persoane aflate în dificultate pot apela la numerele de telefon ale Dispeceratului Poliției Locale, 0256.968 sau 0256.246.112, pentru a solicita intervenția echipajelor de specialitate.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Concert poster for Alphaville in Timisoara, June 21, 2026 at 20:30, featuring the band photo and official logos in the corners.

Casa de Cultură a Municipiului Timișoara anunță o reducere de 50% a prețului biletelor pentru concertul extraordinar, susținut weekendul următor, de legendara trupă Alphaville. Sursa de Vest See Full Bio

White ornate university building labeled Politehnica in a sunny town square.

Universitatea Politehnica Timișoara deschide sesiunea de admitere din luna iulie 2026 cu o ofertă educațională diversificată și cu un număr mai mare de locuri finanțate de la bugetul de stat. Sursa de Vest See Full Bio

Administrația Națională de Meteorologie a emis două avertizări meteorologice de tip cod galben, care vizează fenomene de instabilitate atmosferică, intensificări ale vântului și vijelii, în mai multe zone ale țării. Sursa de Vest See Full Bio

Aquatim S.A. informează clienții că, începând cu data de 1 iulie 2026, vor intra în vigoare noi tarife pentru serviciile de alimentare cu apă potabilă și canalizare. Sursa de Vest See Full Bio

Yellow tour bus on a city street in front of pastel green buildings, with flower planters along the curb and parked cars nearby.

Proiectele finanțate din bani europeni prind repede viață în Vestul țării. Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest (ADR Vest) a făcut plăți efective de peste 250 milioane de euro către beneficiarii din regiune. Sursa de Vest See Full Bio

Timișoara va fi, din nou, gazda unui eveniment cu vizibilitate europeană. Primăria, în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Externe, pregătește prima ediție a „Timișoara Forum for European Values” . Sursa de Vest See Full Bio

Group of people in traditional folk costumes performing a dance on an outdoor stage in front of a yellow historic building.

Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș organizează mâine, cea de-a XXV-a ediție a Festivalului Etniilor, unul dintre cele mai reprezentative evenimente culturale ale verii, dedicat promovării diversității culturale și valorilor tradiționale ale comunităților etnice din Banat. Sursa de Vest See Full Bio

Older man with a cane and hat stands by the open rear door of a white and blue police car on a city street.

Panică, în familia unui bărbat în vârstă de 91 de ani, care a plecat de la locuința sa din Peciu Nou și nu a mai revenit. Sursa de Vest See Full Bio

Red line-art festival banner for Taifas Balkan film and culture festival in Timisoara, 13–18 Oct 2026, featuring decorative icons (flying pig, camera, accordion, flowers) and a woman cooking.

Festivalul de film și cultură balcanică TAIFAS revine la Timișoara, cu cea de-a patra ediție. Timp de șase zile, publicul este invitat la proiecții de film, teatru, muzică, gastronomie și literatură, într-un program care aduce împreună povești, gusturi, voci și ritmuri din spațiul balcanic. Sursa de Vest See Full Bio

S-a dat alarma, în zorii zilei, după o bubuitură puternică, ce a creat panică în rândul locatarilor unui bloc cu patru etaje din Timișoara. Sursa de Vest See Full Bio

Yellow semi-truck with severe front-end damage on a highway, windshield cracked and debris scattered as traffic backs up nearby.

Mai multe echipaje de intrevenție s-au mobilizat în urmă cu puțin timp, pe autostrada A1, la locul unui acccident rutier. Sursa de Vest See Full Bio

author avatar
Sursa de Vest