Semnal de alarmă tras de medicii de la Spitalul Victor Babeş! Pericolul uriaş al consumului de carne de porc neverificată trichineloscopic

Decembrie este luna în care nu puțini sunt cei care sacrifică porci în gospodăriile țărănești și, mai apoi, consumă carnea sub diferite forme.
Înainte de a prepara toba, caltaboșul, sângeretele, cârnații sau alte produse, este necesară realizarea unui examen trichineloscopic pentru a vedea dacă nu cumva carnea este infestată cu Trichinella Spiralis, un nematod (vierme cilindric).
Boala parazitară provocată de acest vierme este trichineloza.
CITEŞTE ŞI: Disperarea unei familii din Timişoara! Copilă dispărută de pe drumul spre şcoală
„Viermele ajunge în corpul uman prin consumul de carne crudă sau insuficient preparată termic, provenită de la animale infectate, de obicei porci sau mistreți. Rozătoarele sunt principalul rezervor responsabil pentru endemicitatea trichinelozei. Boala apare cel mai adesea în mici focare epidemice, rude, prieteni sau vecini, si este cauzată de consumul aceluiași aliment. După ce carnea infestată cu Trichinella Spiralis ajunge în intestinul omului, paraziții se înmulțesc și pătrund în sânge, iar apoi în mușchii striați unde se închistează și împiedică funcționarea corespunzătoare a acestora. Există, însă, posibilitatea ca paraziții să ajungă și în alte organe, și vorbim de plămâni, inimă sau chiar în sistemul nervos”, spune Ovidiu Roșca, medic infecţionist la Spitalul Victor Babeș Timișoara.
Principalele simptome sunt febră, dureri de cap, erupții cutanate, tulburări digestive (grețuri, vărsături, diaree, dureri abdominale), edeme faciale însoțite de conjunctivită și chiar hemoragii.
Primele simptome apar la o zi, două, după consumul de carne infestată.
Există posibilitatea afectării mușchilor respiratorii, ceea ce duce la apariția unor tulburări de respirație.
În unele cazuri, însă, în infecțiile severe, pot apărea complicații cardiace, pulmonare sau chiar neurologice.
Aritmiile, insuficiența cardiacă, miocardita, pneumonita, encefalita, meningita sau convulsiile sunt câteva dintre complicațiile care apar în unele cazuri și pot duce la decesul persoanei bolnave.
„Multă lume încă refuză să testeze carnea de porc pe o cumpără din gospodăriile private. Examenul trichineloscopic nu este unul complicat. Se recoltează probe din musculatura intercostală, pilierii diafragmatici sau din partea musculară a diafragmei situată în apropierea coastelor sau a sternului animalului sacrificat. Probele sunt duse la medicul veterinar care poate da un rezultat în doar câteva minute. Trebuie spus că sărarea, uscarea, afumarea sau procesarea cu microunde nu asigură distrugerea larvelor. Acestea pot fi distruse în cazul înghețării cărnii de porc, timp de aproape trei săptămâni, la o temperatură de minim -15 grade Celsius. De asemenea, larvele se distrug în cazul gătirii cărnii la o temperatură de peste 70 de grade Celsius. Recomandarea noastră este, însă, efectuarea controlului veterinar al cărnii de porc sau mistreț”, mai spune Roșca.
Medicii mai precizează că, în cazul în care, după consumul de carne sau preparate din carne de porc, apar simptomele unei toxiinfecții alimentare este necesară prezentarea de urgență la medic, deoarece, cu cât parazitarea este mai intensă, cu atât forma clinică de boală este mai severă.
Distribuie pe rețele de socializare
Alte articole
Mașină izbită de tramvai, într-o intersecție din Timișoara! Șoferul a ajuns la spital
O mașină și un tramvai au fost implicate într-un accident, în această după-amiază, la Timișoara. Sursa de Vest See Full Bio
Timișul are un nou prefect! Paul Finta a depus astăzi jurământul
Paul Finta este, începând de astăzi, noul prefect al județului Timiș. Sursa de Vest See Full Bio
Va fi forfotă în școlile din Timișoara, și pe timpul verii! Primăria anunță că vor continua reparațiile
Mai multe unități de învățământ din Timișoara vor fi populate, chiar și pe timpul verii. Nu de elevi și profesori, ci de muncitori. Primăria anunță că programul de reparații și întreținere va continua. Sursa de Vest See Full Bio

Temperaturi de foc, în jumătatea de vest a țării! Meteorologii au emis cod galben de caniculă
Un val de căldură pune stăpânire pe jumătatea de vest a țării. Mercurul va urca în termometre până la 36 de grade celsius, în acest weekend. Sursa de Vest See Full Bio
16 ore de supraviețuire cu vampiri! Cum vrea un antreprenor român să transforme Transilvania într-un magnet pentru turiștii de aventură
Daniel Bîcîilă, fondator FangLand explică de ce românii plătesc pentru experiențe intense și cum poate legenda lui Dracula deveni un produs turistic exportabil. Sursa de Vest See Full Bio

Două tinere rănite, după ce au picat cu un triciclu într-un canal de pe marginea drumului, în apropiere de Timișoara
Echipaje de poliție și medici au fost solicitate să intervină, azi-noapte, în urma unui accident rutier, la Moșnița. Sursa de Vest See Full Bio
Cerul, privit prin telescop! Eveniment organizat de UVT, în apropiere de Jebel
Universitatea de Vest din Timișoara îi invită pe cei pasionați de astronomie la un eveniment dedicat explorării Universului. Sursa de Vest See Full Bio

Imagini dramatice! Om resuscitat pe marginea drumului, după un accident cumplit
Se intervine la această oră, pentru salvarea victimelor unui accident rutier grav, în care a fost implicat un microbuz plin cu pasageri. Sursa de Vest See Full Bio
Fritz, atac dur la adresa justiției după ce a pierdut procesul cu ANI! „Nu mi-a trecut prin minte, niciodată, că voi ajunge să fiu hărțuit”
Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a lansat un atac dur la adresa sistemului judiciar, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție i-a respins definitiv cererea de anulare a raportului ANI. Sursa de Vest See Full Bio
Dominic Fritz pierde definitiv procesul cu ANI, care l-a declarat în conflict de interese!
După ani buni de procese, amânări, termene peste termene și mutări ale dosarului de la o instanță la alta, magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție au dat sentința definitivă în cazul primarului Timișoarei, Dominic Fritz. Sursa de Vest See Full Bio
Este oficial! Paul Finta, noul prefect de Timiș! A fost adoptată Hotărârea de Guvern, cu numirea acestuia în funcție
Paul Finta va prelua funcția de prefect al județului Timiș. Acesta a fost desemnat oficial astăzi, printr-o Hotărâre de Guvern. Sursa de Vest See Full Bio
Filarmonica Banatul aduce muzica în alte două spitale din Timișoara! Când sunt programate evenimentele?
La Timișoara, continuă inițiativa prin care muzica ajunge în spitalele municipalității. Primăria anunță alte două momente muzicale, menite să aducă bucurie și sprijin emoțional pacienților și medicilor care trec zilnic prin emoțiile unor diagnostice dificile sau tratamente îndelungate. Sursa de Vest See Full Bio

Primăria Ghiroda anunţă lansarea programului de finanţare nerambursabilă pentru domeniul cultură
Comuna Ghiroda invită persoanele fizice și juridice fără scop patrimonial, respectiv asociațiile și fundațiile constituite conform legii care îndeplinesc condițiile prevăzute de Legea 350/2005, să depună ofertele în scopul atribuirii contractelor de finanțare nerambursabilă pentru domeniul cultură. Sursa de Vest See Full Bio

UVT își consolidează poziția între primele universități ale României în rankingul internațional Round University Ranking 2026
Universitatea de Vest din Timișoara își reconfirmă și consolidează poziția între universitățile performante ale României și Europei, conform ediției 2026 a rankingului internațional Round University Ranking (RUR). Sursa de Vest See Full Bio
VIDEO: Un bărbat a făcut amenințări în mediul online și s-a trezit cu mascații la ușă! A încercat să fugă și a sărit pe geam
Polițiștii hunedoreni au intrat imediat în alertă, în urma unui mesaj din mediul online. Sursa de Vest See Full Bio

Reuniune de nivel înalt, la Timișoara! Miniștri de externe din 16 țări europene ajung în orașul de pe Bega
16 miniștri ai afacerilor externe din statele europene se vor reuni la Timișoara, în această toamnă, pentru a marca finalizarea mandatului României în calitate de președinte a ICE. Sursa de Vest See Full Bio
Un timișorean s-a ales cu o amendă usturătoare, după ce a apelat la un operator neautorizat pentru a scăpa de deșeuri
A vrut să scape de gunoi fără bătăi de cap și a ocolit legea, dar polițiștii locali au intrat pe fir. Sursa de Vest See Full Bio
Video: Tragediile care au îndoliat Dumbrăvița au scos oamenii în stradă! Locuitorii cer trotuare și străzi mai sigure, după moartea lui Matias și a lui Dragoș
Peste o sută de oameni s-au adunat aseară, pentru a participa la „Marșul Tăcerii”, organizat în memoria lui Matias și a lui Dragoș, cei doi adolescenți care și-au pierdut viața în accidente petrecute la doar câteva zile distanță unul de celălalt. Sursa de Vest See Full Bio






Lasă un răspuns