Grindeanu speră la lucrările pe Centura de Sud să fie reluate din luna iunie! Ce spune despre ultimul tronson din partea de vest?

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, prezent la Timișoara, a vorbit despre lucrările la Centura de Sud, care au fost sistate, după ce a reziliat contractul cu Tirrena Scavi, în luna decembrie.
Luna trecută a fost lansată o nouă licitație pentru desemnarea unui constructor care să ducă la bun sfârșit lucrările la varianta de ocolire a Timișoarei. Perioada pe care o va avea la dispoziţie acesta este de un an de la semnarea contractului. Dacă totul decurge conform planului, Grindeanu spune că lucrările ar putea începe chiar din luna iunie.
”24 aprilie este termenul de depunere a ofertelor pentru restul de executat şi sunt convins că va fi o licitaţie de succes şi vor veni companii care se vor ţine de treabă (…) iar din iunie să se treacă la execuţia efectivă”, spune ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.
Tirrena Scavi, firma care a câştigat primul contract pentru realizarea Centurii de sud, care avea o valoare de 272.432.921,95 lei plus TVA, a început lucrările pe data de 25 martie 2020 şi trebuia să te termine în 24 de luni. În momentul în care a fost reziliat contractul, stadiul lucrărilor a fost de doar 58,26%.
Centura Timișoara Sud va avea 25,69 de kilometri şi va avea următorul traseu: Calea Lugojului – Ghiroda – Moşniţa – Urseni – Giroc – Chişoda – Şag – Utvin.
Când acest tronson va fi gata, va mai rămâne segmentul din partea de vest, dinspre Utvin spre Calea Aradului, prin Săcălaz.
”SF-ul este aproape finalizat, s-au depus documentele pentru avizul de mediu. Ştiţi că aceste lucruri durează, dar sper că la sfârşit de iunie, început de iulie, să obţinem acest aviz de mediu, ceea ce înseamnă că undeva în septembrie, poate fi lansată în licitaţie proiectarea şi execuţia”, a mai declarat Grindeanu.
Distribuie pe rețele de socializare
Comentariu
Lasă un răspuns Anulează răspunsul
Alte articole

Proiecte comune de infrastructură, transport public și educație! Timișoara, Ghiroda și Dumbrăvița își unesc forțele pentru dezvoltarea zonei metropolitane
Timișoara, Dumbrăvița și Ghiroda fac un nou pas către o colaborare mai strânsă în dezvoltarea zonei metropolitane. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Noi restricții de circulație, pe două străzi din Timișoara! Se lucrează la rețeaua de canalizare
Primăria Timișoara anunță impunerea unor restricții de circulație pe două străzi din oraș, ca urmare a unor lucrări programate la rețeaua de canalizare. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio
Video: Ultimele imagini cu Sebastian și Daniel în viață! Cei doi tineri au murit într-un accident cumplit
Doi tineri, de 18, respectiv 17 ani, au murit astăzi, după ce s-au izbit violent de o mașină care circula regulamentar. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio
Horia Colibășanu începe o nouă provocare! Alpinistul timișorean atacă al 13-lea cel mai înalt vârf al lumii
Alpinistul timișorean Horia Colibășanu pornește, în această vară, într-o nouă expediție în Munții Karakorum, cu obiectivul Gasherbrum II (8.035 m), al 13-lea cel mai înalt vârf al lumii. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Verificări cadastrale pentru terenurile din extravilanul Timișoarei! Proprietarii pot cere rectificări până la 18 iulie
Primăria Timișoara îi informează pe proprietarii de terenuri situate în extravilan că pot verifica datele cadastrale ale proprietăților lor și pot solicita corectarea eventualelor erori până la data de 18 iulie. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio
Cum ajungi și cum pleci de la Flight Festival? STPT anunță un program special al mijloacelor de transport public
Societatea de Transport Public Timișoara anunță o serie de modificări în programul de circulație al unor tramvaie, în acest sfârșit de săptămână. Va fi introdus în circulație și un autobuz. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

A început Salonul Industriei Ușoare de la Timișoara! Peste 50 de expozanți își prezintă ofertele de vară
Prima ediție de vară a Salonului Industriei Ușoare și-a deschis porțile astăzi, la Centrul Regional de Afaceri al Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Nenorocire, pe o șosea din Timiș! Două persoane au murit, iar o alta a fost rănită, după un impact violent între o motocicletă și o mașină
S-a dat alarma, în această după-amiază, în urma unui accident cumplit. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Mai multe persoane, reținute într-un dosar amplu de evaziune și complicitate la evaziune fiscală în formă continuată! Stratagema prin care au generat un prejudiciu de zeci de milioane de lei
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Timișoara anunță măsurile luate în urma perchezițiilor efectuate ieri, în locații din mai multe județe, într-un dosar privind infracțiuni de evaziune fiscală. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Cetățean chinez, prins cu permis auto fals, la frontieră! Explicația halucinantă dată polițiștilor
Poliţiştii de frontieră au depistat, azi-noapte, la Punctul de Trecere a Frontierei Stamora-Moravița, o persoană ce a prezentat la control un permis de conducere internațional fals. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio
VIDEO: Imagini de infarct! O femeie a traversat strada pe culoarea roșie a semaforului și a fost la un pas să fie spulberată de o mașină, la Timișoara
Tragedie evitată la limită, în această dimineață, într-o intersecție din Timișoara. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio
PSD Timișoara și-a ales noua conducere! Mihai Ritivoiu și Roxana Iliescu, în fruntea filialei municipale
Social democrații din Timișoara și-au desemnat o nouă echipă de conducere, după ce, săptămâna trecut au fost alegeri în organizația de femei. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio
Video: Minciuna lui Simonis: Închiderea deponeului de la Ghizela nu va afecta populația. Astăzi, timișenii plătesc facturi aproape duble pentru gunoi
Își mai amintește cineva promisiunea? Atunci când a decis închiderea deponeului de la Ghizela, Alfred Simonis îi asigura pe timișeni că nu vor fi afectați, că această decizie nu va genera costuri suplimentare. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Aproape 400 de medici din întreaga țară se reunesc la Timișoara! Începe a IX-a ediție OncoHelp Summer School
Timișoara devine, la sfârșitul acestei săptămâni, unul dintre cele mai importante centre ale oncologiei românești. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio
O persoană și-a pierdut viața, în urma unui accident cumplit! Două tiruri s-au ciocnit violent, pe o șosea din vestul țării
Mobilizare de forțe, în această dimineață, după un apel la 112 care sesiza producerea unui accident rutier grav. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio
Adolescentă dispărută fără urmă! Familia e disperată și cere ajutor tuturor pentru a o găsi
Politiștii hunedoreni fac cercetări pentru găsirea unei adolescente de 13 ani care a dispărut. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Trei firme au intrat în cursa pentru modernizarea iluminatului public pe 66 de străzi din Timișoara!
Licitația lansată de Primăria Timișoara pentru cea de-a doua etapă a programului de modernizare a iluminatului public a atras trei ofertanți. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Bunică de 83 de ani, salvată de pompieri după ce a căzut în locuință și nu mai răspundea la telefon!
O femeie în vârstă de 83 de ani a fost salvată de pompieri după ce a căzut în locuința sa și a rămas imobilizată, în stare de semiconștiență. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio







Sperăm că pană în iunie să dispară din minister, că nu este capabil!