Skip to main content

Fritz şi Laţcău poveşti manipulatoare, de adormit copiii! Roxana Iliescu îi acuză pe cei doi de ipocrizie, după atribuirea unui contract de aproape două milioane de euro

XPilates & Spa

Reabilitarea Turnului de Apă din Iosefin urmează să fie reluată, după ce administraţia Fritz a organizat o nouă licitaţie, câştigată de SC Alex Dia Construct SRL.

Contra sumei de 7.691.937 lei fără TVA, firma trebuie să ducă la bun sfârşit proiectul care a demarat în urmă cu trei ani şi care a ajuns la un stadiu de numai 30%.

Acesta a fost ;i motivul pentru care administraţia Fritz a reziliat contractul iniţial, doar că şansele ca noul constructor să îşi facă treaba sunt mici.

SC Alex Dia a creat, în trecut, mari probleme pe şantierele pe care a lucrat, iar din această cauză are şi certificat negativ dat exact de Primăria Timişoara.

Cum a ajuns să primească, din nou, lucrări din bani publici? Este întrebarea pe care şi-o pune consilierul local Roxana Iliescu.

“Fritz& Lațcău, pozează a zmei și corectitudinea întruchipată, dar tot imaginea de farisei li se potrivește cel mai bine!

De unde au tunat și au fulgerat atât primarul cât și viceprimarul împotriva, vezi Doamne, firmelor care nu-și respectă obligațiile contractuale față de municipiu, totul se dovedește a fi încă o poveste manipulatoare, de adormit timișorenii!

Că altfel nu-mi explic cum, o societate pusă pe “listă neagră” de Fritz & Comp, pricopsită cu un Certificat constatator negativ, reușește să fie desemnată câștigătoare a licitației privind Turnul de Apă, în loc de a fi exclusă din licitație, așa cum prevede legea!

Mai exact:

În 30.04.2024 primăria, sub semnătura lui Lațcău, emite firmei Alex Dia Construct SRL un Certificat Constatator negativ în baza art 167 alin 1 litera g) din Legea 98/2016 (“operatorul economic și-a încălcat în mod grav sau repetat obligațiile principale ce-i reveneau în cadrul unui contract de achiziții publice (…)”), aferent Contractului 125/18.08.2017 “ Extindere și reabilitare imobil Str. V. Alexandri nr. 1”.

Cu toate acestea, firma Alex Dia Construct SRL, ofertant in cadrul licitației organizată de primărie pentru lucrările rămase de realizat la Turnul de Apă din Iosefin, este desemnată câștigătoare în 08.05.2024!

Cum?! Ați citit bine! Emit acestei firme Certificat constatator negativ și de unde te-ai fi așteptat ca această societate, pe “lista neagră” fiind, să fie eliminată de la a mai avea acces vreodată la banii primăriei, conform spuselor lui Fritz & Lațcău, ne trezim că-i desemnată câștigătoarea licitației pentru Turnul de Apă.

În această situație, legea-i clară: această firmă trebuia să fie exclusă din procedura de atribuire a contractului de achiziție publică aferent Turnului de Apă, având certificat negativ, dar se pare ca n-a fost.

Poate ne spune Lațcău de ce…”, a scris Roxana Iliescu, pe facebook.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Vor fi probleme cu apa, în mai multe localități din județ, ca urmare a unor lucrări efectuate de angajații Aquatim. Sursa de Vest See Full Bio

Man in suit giving a formal speech at a wooden podium with the Romanian presidential emblem, flanked by EU and Romanian flags.

În contextul negocierilor privind formarea unui Guvern tehnocrat, USR Tineret a adoptat o poziție oficială pe această temă și le cere liderilor de la nivel național să nu susțină instalarea unui astfel de executiv. Sursa de Vest See Full Bio

Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul IPJ Timiș, inspectori de muncă și de mediu și rerezentanți ai Agenției Naționale de Administrare Fiscală au descins astăzi la o adresă din Timișoara, într-un dosar penal privind săvârșirea unor infracțiuni la regimul protecției mediului. Sursa de Vest See Full Bio

Declarațiile lui Alfred Simonis despre încălțămintea și ținutele liderilor USR au stârnit un val de reacții, iar una dintre cele mai dure vine din partea fostului președinte al partidului, Cătălin Drulă. Sursa de Vest See Full Bio

Three-story school building with large windows, banners above, and a sheltered entrance framed by trees.

Primăria Timișoara a lansat licitația pentru reabilitarea termică a corpului C1 al Școlii Gimnaziale nr. 16. Anunțul vine la trei luni de la semnarea contractului cu ADR Vest, pentru finanțare europeană. Sursa de Vest See Full Bio

Blue overturned truck trailer spilling gravel onto the highway shoulder beside a guardrail on a sunny day.

Intervenție de urgență a pompierilor și medicilor, după un accident petrecut, în urmă puțin timp, pe audostrada A1, pe sensul de mers dinspre Arad spre Timișoara. Sursa de Vest See Full Bio

Firefighters descend into a deep brick well using a ladder during a rescue operation in progress (left panel). Right panel shows two firefighters kneeling in a field with a dog, likely assisting or comforting it.

Pompierii au fost solicitați să intervină, în această dimineață, pentru salvarea unui câine, rămas captiv de câteva zile, într-un puț de aproximativ 6 metri. Sursa de Vest See Full Bio

Two urban scenes: left a square with a large mural banner featuring dogs and text, people walking; right a tall curved building with big billboard ads.

Polițiștii locali i-au luat în vizor pe cei care pun pe clădiri sau mașini bannere publicitare, fără să dețină aviz. Sursa de Vest See Full Bio

Aerial night view of a brightly lit sports complex: oval running track around a soccer field, with modern buildings and surrounding fields.

Președintele Consiliului Județean Timiș a făcut publice primele randări ale viitorului Complex Multifuncțional „Timiș 4 All”, investiție care promite să transforme ziona de la intrarea în comuna Giroc dinspre Timișoara, într-un adevărat pol al sportului și recreerii. Sursa de Vest See Full Bio

Two-panel photo: left shows a man in a pinstripe suit speaking at a podium with a crest behind him; right shows a man in a blazer and jeans seated on outdoor concrete steps.

Un nou scandal a izbucnit pe scena politică și administrativă din Timișoara, după ce președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, a ales să atace administrația Fritz. S-a transformat, mai nou, în critic de modă și a comentat vestimentația USR-iștilor. Sursa de Vest See Full Bio

Eight panelists sit at a long conference table in a meeting room, with a large emblem projected on the wall and Romanian/EU flags in the background, during a formal briefing.

Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara a lansat, luni, Modulul de Practică al platformei SUMS, un sistem digital integrat care gestionează întregul proces de practică al studenților, de la identificarea unui loc de practică până la validarea finală a documentelor. Sursa de Vest See Full Bio

Universitatea de Vest din Timișoara își consolidează poziția pe harta educației internaționale, după ce a fost inclusă în ediția 2026 a clasamentului Center for World University Rankings (CWUR), unul dintre cele mai prestigioase rankinguri universitare la nivel mondial. Sursa de Vest See Full Bio

Speaker stands at a podium delivering a talk at a conference stage, in front of a large blue banner reading 'FORUMUL REGIONAL AL APEI Dunăre-Europa de Est 2026' with logos along the bottom edge of the screen and a building illustration on the right side.

Reprezentanți ai autorităților centrale și locale, ai operatorilor regionali de apă, ai instituțiilor europene, mediului academic și sectorului privat participă, în această perioadă, la o serie de evenimente de nivel înalt organizate în cadrul Forumului Regional al Apei „Dunăre – Europa de Est” 2026, desfășurat la Palatul Parlamentului. Sursa de Vest See Full Bio

Promotional banner for Salonul Industriei Ușoare with a smiling woman holding shopping bags; dates 17–21 Iunie, 10:00–20:00, free entry, contact info included.

În perioada 17 – 21 iunie, Centrul Regional de Afaceri al CCIAT devine punctul de întâlnire al celor mai noi tendințe în modă, frumusețe și stil de viață, odată cu desfășurarea unei noi ediții a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sezonului estival. Sursa de Vest See Full Bio

Smiling man in a blue suit and striped tie with a residential building behind him.

Au fost publicate datele financiare ale firmelor, pe anul 2025, iar cifrele arată o creștere spectaculoasă, în cazul societății controlate de Alfred Simonis, de când e președinte al Consiliului Județean Timiș. Sursa de Vest See Full Bio

author avatar
Sursa de Vest