FOTO Accident grav pe centura Lugojului, între un autoturism și un tir! A intervenit descarcerarea
Accident grav în această după amiază pe varianta de ocolire a Lugojului.
În accident au fost implicate un tir și un autoturism. În urma impactului, atât mașina, cât și capul tractor al tirului au ajuns într-un șanț de pe marginea drumului.
Șoferul autoturismului a rămas blocat între fiare, astfel că a fost nevoie de intervenția echipajelor de descarcerare.
”Am fost solicitați să intervenim la un accident rutier pe centura ocolitoare a Municipiului Lugoj. La fața locului s-au deplasat de urgență o autospecială de descarcerare, o autospecială de primă intervenție, un echipaj SMURD, 11 pompieri și un echipaj SAJ. În accident au fost implicate un autotren și un autoturism. În cele două autovehicule se aflau doar conducătorii auto. În urma impactului, șoferul autoturismului a rămas încarcerat. Victima a fost extrasă de către echipajul de descarcerare și predată echipajului SMURD pentru îngrijiri medicale, ulterior fiind transportat la spital. Șoferul autotrenului nu a necesitat îngrijiri medicale”, transmit reprezentanții ISU Banat.
CITEȘTE ȘI: Accident grav între două tiruri și o mașină, la Coșevița! Trei tineri au ajuns la spital
Polițiștii au întocmit un dosar penal în acest caz pentru vătămare corporală din culpă.
{gallery}acc centura lugoj{/gallery}
Lasă un răspuns