Skip to main content

Filmul evenimentelor din ultimele trei zile în care trei oameni au murit și 30 de persoane au fost internate în spital

XPilates & Spa

Șirul tragediilor a început sâmbătă la Timișoara, când doi copii, unul de 9 zile și unul de trei ani au murit.

Luni s-a înregistrat al treilea deces, iar între timp mai multe persoane au ajuns la spital. 

Autoritățile au făcut o legătură între aceste decese abia luni, când s-a dat alarma.

Astfel, ieri, la ora 12:40, Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Banat” a fost informat de către UPU SMURD Timiș referitor la o situație apărută la adresa din Timișoara, str. Miorița 8. Informațiile deținute indicau faptul că într-un interval de 3 zile au avut loc 3 decese, respectiv 2 copii (9 zile și 3 ani) și un adult în vârstă de 29 ani, iar încă doi minori se aflau internați la Spitalul de copii Louis Țurcanu, din Timișoara.  

După confirmarea celui de-al treilea deces, medicul șef din cadrul UPU SMURD a informat Direcția de Sănătate Publică, Inspectoratul de Poliție Județean și Inspectoratul pentru Situații de Urgență despre suspiciunea existenței unei cauze toxice. Astfel, în cel mai scurt timp, la adresa indicată au fost trimise o autospecială de intervenție, o autosanitară SMURD și un echipaj CBRN și echipaje de poliție pentru efectuarea cercetărilor și a măsurătorilor, la adresa indicată.

La ora 13:23 echipa CBRN a transmis primul raport operativ conform căruia nu au fost sesizate depășiri ale valorilor normale.

La ora 13:45, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a ordonat deplasarea unui echipaj CBRN cu capabilități superioare din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Sibiu. 

Imediat după sosirea la locul intervenției, echipajele ISU au verificat întreg imobilul și au fost evacuate 48 de persoane aflate în interior.

Totodată, inspectorul șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”BANAT” al județului Timiș a solicitat convocarea Comitetul Jedetean pentru Situații de Urgență la ora 14:00, unde au fost dispuse următoarele măsuri: 

 – evacuarea/relocarea întregului imobil (parter plus 4 etaje – 200 de apartamente); 

– evaluarea medicală a tuturor persoanelor din imobil la cele 2 spitale din Timișoara;

– cazarea persoanelor în spațiile identificate la nivelul municipiului Timișoara;

– asigurarea apei potabile de către Consiliul județean Timiș;

– centralizarea datelor referitoare la adresa Miorița nr. 8, Timișoara din partea Serviciului de Telecomunicații Speciale și UPU pentru a identifica eventuale alte persoane afectate (apeluri 112 sau prezentări directe la UPU);

– executarea primei cercetări CBRN cu echipajele Inspectoratului pentru Situații de Urgență Timiș și ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență Sibiu;

– executarea primei cercetări chimice la alte două locații identificate de IPJ Timiș;

– activarea grupei operative a Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”BANAT” al județului Timiș și deplasarea punctului de comandă mobil.

Începând cu ora 14:00, ISU Banat împreună cu reprezentanți ai Primăriei Timișoara, au identificat spațiile de cazare din cadrul Colegiului Tehnic Casa Verde Timișoara, fiind amenajate 40 de locuri.

În urma cercetărilor s-a stabilit că a avut loc un proces de dezinsecție/ deratizare de către o firmă specializată. În procesul verbal de execuție dezinsecție/derazitare din data de 14.11.2019 a rezultat că acțiunea a fost efectuată la blocul de pe strada Miorița nr. 8 folosindu-se următoarele substanțe: Deadyna 100 grame; Cipermetrina 6,85%; Tetrametrina 1,25%; Coformulati pt. 100 g; Raticid Rodex Pasta.

La ora 17:53, echipajul CBRN din cadrul ISU Sibiu a ajuns la locul intervenției și au verificat 5 apartamente de pe strada Miorița nr. 8, la un apartament este detectat un nivel ridicat de substanțe din clasa neurotoxice.

Ulterior au fost efectuate verificări în alte două locații și nu au fost depistați indicatori care să arate că valorile sunt depășite.

La ora 20:36, proprietara apartamentului nr. 15 din blocul de vis a vis de blocul de pe strada Miorița nr. 8 a declarat că a solicitat serviciul de dezinsecție/deparazitare cu aceeași firmă. Având în vedere măsurile întreprinse de către echipajul CBRN (nivel mediu), s-a dispus evacuarea apartamentului 15 și apartamentului 12, în care locuiau în total 3 persoane, care au fost transportate la spital pentru evaluare.

Forțele angrenate de ISU Banat au fost: 15 ofițeri, 35 subofițeri, 2 maiștri militari cu 19 mijloace de intervenție pentru gestionarea situației de urgență.

Persoanele afectate au fost evaluate și transportate în cel mai scurt timp la spital, pentru investigații suplimentare, iar acestea se află în continuă monitorizare și la acest moment.

Referitor la cele 15 apeluri efectuate către numărul unic de urgență 112, reprezentanții Serviciului de Ambulanță Timiș transmit următoarele:

În data de 16.11.2019, în intervalul orar 09:23 – 18:21, au fost înregistrate 6 apeluri, pentru 6 persoane cu simptomatologie diferită, după cum urmează:  

Ora 9:23, B. C. D. – 3 ani, durere abdominală, vărsături. Părinții i-au administrat medicație proprie și refuză transportul minorului la spital;

Ora 12:28, B. V. – 22 ani – simptomatologie: greață, vărsături – solicitare efectuată de serviciul privat de ambulanță (consultație la domiciliu);

Ora 13:39, M. C. – 36 ani (cefalee slăbiciune), M. A. 8 ani (vărsături), M. G. 2 ani (vărsături, tremur) – consultați de serviciul privat de ambulanță care decide transportul copiilor la spitalul Louis Țurcanu. În urma consultului medicul a decis transportarea copiilor la spital, solicitând la ora 14:07, prin 112, o ambulanță care să transporte pacienții. 

Ora 16:59, C. N. M., 10 zile, vărsături de dimineață, extremetăți reci, afebril, transportat la spitalul de copii Louis Țurcanu, cu insuficiență respiratorie acută, suspiciune de aspirație lichidă văsrsătură. Decedat în UPU al Spitalului de copii Louis Țurcanu;

Ora 18:21, B. C. D., 3 ani, inapetență, vărsături, constipație, transportat la spitalul Louis Țurcanu, internat cu suspiciunea de diabet zaharat debut – cetoacidoză. A decedat în spital, secția terapie intensivă.

De la ora 18:21, nu s-au mai înregistrat alte solicitări pe aceeași adresă. 

În data de 17.11.2019, în intervalul orar 08:07 – 18:07, au fost înregistrate 4 apeluri, după cum urmează:

Ora 08:07, B. E. C., 29 ani, dureri abdominale, vărsături. Consult la domiciliu, refuză transportul la spital. La același caz, medicul consultă și pe B. T., 56 ani, colică abdominală, care de asemenea, a refuzat transportul la spital (cei doi sunt părinții copilului de 3 ani, decedat);

Ora 08:45, doctorul solicită o fișă pentru încă un pacient consultat la aceeași adresă (B. T.);

Ora 10:48, se revine cu un apel pentru aceleași persoane (B. E. C. și B. T.), pierderi de echilibru, amețeli, slăbiciune, inapetență, probleme familiare, solicitând transportul la spital.  Sunt transportați la Spitalul Județean.

Ora 18:07, B. V., 22 ani, vărsături dimineața, stare de rău, suspiciune colică biliară, transportată la UPU SMURD Spitalul Județean.

După ora 18:07 nu s-au înregistrat alte solicitări la aceeași adresă.

În data de 18.11.2019, în intervalul orar 02:45 – 09:07, s-au înregistrat 4 apeluri, din care 3 apeluri pentru aceeași pacientă, după cum urmează: 

Ora 02:45, B. E. C., 29 ani, stare lipotimică, consultație la domiciliu, refuză transport la spital. 

Ora 05:20, aceeași persoană (B.E.C. 29 ani), durere în epigastru, refuză transportul la spital.

Ora 08:02, B. V., vărsături, dureri abdominale, consult la domiciliu de către serviciul privat de ambulanță.

Ora 09:07, B. E. C., 29 ani, stare post lipotimică, deces în familie, pe timpul transportului (în fața unității de primiri urgențe) intră în stop cardio-respirator, este predată cu manevre în curs de resuscitare.

Din apelurile efectuate în prima zi, simptomatologia celor doi copii decedați a fost diferită și nimic nu sugera existența unei legături între cele 2 cazuri. De asemenea, pe timpul primelor 2 nopți nu s-a înregistrat nici-un apel de la adresa respectivă. Un alt aspect important este faptul că au existat 5 solicitări pentru o singură persoană B. E. C., care a refuzat de 3 ori transportul la spital și 2 solicitări pentru soțul acesteia, B. T. I. și 2 pentru copil B. C. D. Astfel, 10 dintre apelurile înregistrate pe 112, au fost pentru familia B..

Toate solicitările au fost pentru 5 apartamente din imobilul respectiv (4 la etajul 4 și unul la etajul 3).  

Pe parcursul zilei de astăzi au fost efectuate cercetări în 5 locații din Timișoara:

Imobilul de pe strada Mioriței, nr. 8;

Restaurantul Papa Sam, strada Divizia 9 Cavalerie, nr. 68;

Club 21, Piața Victoriei, nr. 2;

Imobilul bloc de locuințe de pe strada Mioriței, nr. 4;

Imobilul bloc de locuințe de pe strada Vaida Voievod, nr.1.;

În toate aceste 5 locații, au fost efectuate lucrări de dezinsecție/deratizare de către aceeași firmă.

În această dimineață, la ora 9.00 situația persoanelor internare era următoarea:

– Spitalul Județean: 8 adulți internați;

– Spitalul Municipal: 3 adulți internați;

– Spitalul Louis Turcanu:19 copii internați.

Total persoane internate: 30 persoane.

Situația persoanelor cazate: – 6 persoane cazate în spațiile puse la dispoziție de autoritățile locale (3 Hotel Savoy, 1 Mitropolie, 2 Liceul Silvic).

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Doi bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore de polițiști, în urma unui conflict izbucnit seara trecută pe terasa unui local din municipiul Hunedoara. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Framed portrait of a young man on a coffin surrounded by white flowers at a funeral with mourners in the background.

Momente sfâșietoare pentru familia, prietenii și colegii lui Matias, adolescentul de 16 ani care și-a pierdut viața în urma unui accident rutier produs la Dumbrăvița. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Președintele PNL Timiș, stinge incendiul pe care l-a generat secretarul general al organizației, Alin Popoviciu,  care anunța săptămâna trecută, că liberalii vor funcția de city manager al Timișoarei, în schimbul colaborării cu USR. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Two men in suits at a political event: one speaking into a microphone, the other seated with a PNL banner behind him.

PNL Timiș pare tot mai departe de imaginea unui partid unit. În timp ce președintele filialei încearcă să păstreze aparențele, în organizație se conturează tot mai bine o tabără de contestatari. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Aquatim a finalizat recent lucrările din cadrul unui contract de investiții ce a vizat modernizarea rețelelor de apă și canalizare în patru localități din județul Timiș: Jebel, Liebling, Ciacova și Voiteg. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Doar două săptămâni ne mai despart de Flight Festival, unul dintre cele mai așteptate evenimente muzicale din vestul țării. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Inspectoratul Școlar Județean Timiș anunță că aproximativ 3.500 de candidați sunt așteptați să participe la sesiunea iunie–iulie 2026 a examenului național de Bacalaureat, un număr similar celui înregistrat anul trecut. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Split-screen urban street with cars and cyclists in traffic, lined by buildings and trees under a clear sky.

Un nou incident care implică trotinetiști în trafic, la Timișoara. Doi copii au fost filmați în timp ce se deplasau pe liniile de tramvai și printre mașini, pe aceeași trotinetă electrică. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

RETIM Ecologic Service S.A. informează toți utilizatorii serviciului de salubrizare (persoane fizice, asociații de proprietari/locatari, persoane juridice și instituții publice), Zona 1 Timiș, cu privire la modificarea tarifelor de facturare. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Aerial view of a resort pool area: two large rectangular blue pools, a grassy sunbathing lawn with green umbrellas and lounge chairs, and people relaxing

Vara începe cu o veste așteptată de mulți timișoreni. Societatea de Transport Public Timișoara anunță redeschiderea Bazei de Agrement – Centrul Social Sindical, din cartierul Fabric. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Beach volleyball match on a sunny sandy court with players jumping near the net and a ball in mid-air; spectators and tents in the background.

Timișoara va găzdui, de vineri și până duminică, o nouă ediție a Beach Sport Festival by MONS, eveniment dedicat sporturilor pe nisip și activităților estivale în aer liber. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău, spune că Primăria și Consiliul Județean Timiș ar trebui să colaboreze pentru dezvoltarea unui sistem de transport public care să conecteze mai bine localitățile din județ. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Incident șocant la Timișoara, în această după amiază. O tânără a fost înjunghiată de fostul său partener. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

author avatar
Violeta GHIMBOAŞĂ