Skip to main content

Este oficial! Substanța care a omorât trei oameni, între care doi copii, este Fosfura de Aluminiu

XPilates & Spa

Fosfura de aluminiu este substanța care a dus la tragedia de la Timișoara, și care a făcut trei victime, între care doi copii.

CITEȘTE ȘI: Patronul firmei care a făcut deratizarea în blocul morţii din Timişoara, a fost reţinut pentru 24 de ore! Care este substanţa folosită ce a ucis 3 oameni?

Firma care a făcut deratizarea a folosit, între altele și acestă substanță, fosfura de aluminiu, o substanță extrem de toxică regăsită în insecticidul denumit „Delicia – GASTOXIN”. Substanța are efecte letale în caz de inhalare, și care necesită pentru utilizare autorizație specială. 

Patronul firmei care a făcut deratizarea a fost reținut în această dimineață. Reprezentanții Parchetului de pe Tribunalul Timiș au făcut și primele precizări în acest caz.

Prin ordonanța organelor de cercetare penală din cadrul Serviciului de Investigații Criminale – Inspectoratul de poliție Timiș din data de 19.11.2019, confirmată prin ordonanța procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș din aceeași dată, s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de suspectul B.I.S. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă, prevăzută de articolul 192 alin. 1 și 3 din codul penal, vătămare corporală din culpă, prev. de art. 196 alin. 2 și 4 din codul penal, și trafic de produse sau substanțe toxice, prev. de art. 359 din codul penal. În fapt s-a reținut că, în perioada 16.11.2019 – 18.11.2019 mai multe persoane dintr-un imobil situat în Municipiul Timișoara au fost internate în diferite unități medicale din mun. Timișoara prezentând simptomele unei posibile intoxicații cu o substanță necunoscută. Dintre aceste persoane s-a stabilit că 3 au decedat și alte 3 persoane au rămas internate în unități medicale din Timișoara prezentând diferite afecțiuni”, transmit reprezentanții Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș.

CITEȘTE ȘI: Incendiu violent la un depozit de țiței! Flăcări înalte de peste 10 metri

Patronul firmei a fost reținut pentru o durată de 24 de ore, începând cu data de 19.11.2019, ora 03.30. 

Cercetările continuă în acest caz urmând a se lua măsurile ce se impun.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Doi bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore de polițiști, în urma unui conflict izbucnit seara trecută pe terasa unui local din municipiul Hunedoara. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Framed portrait of a young man on a coffin surrounded by white flowers at a funeral with mourners in the background.

Momente sfâșietoare pentru familia, prietenii și colegii lui Matias, adolescentul de 16 ani care și-a pierdut viața în urma unui accident rutier produs la Dumbrăvița. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Președintele PNL Timiș, stinge incendiul pe care l-a generat secretarul general al organizației, Alin Popoviciu,  care anunța săptămâna trecută, că liberalii vor funcția de city manager al Timișoarei, în schimbul colaborării cu USR. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Two men in suits at a political event: one speaking into a microphone, the other seated with a PNL banner behind him.

PNL Timiș pare tot mai departe de imaginea unui partid unit. În timp ce președintele filialei încearcă să păstreze aparențele, în organizație se conturează tot mai bine o tabără de contestatari. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Aquatim a finalizat recent lucrările din cadrul unui contract de investiții ce a vizat modernizarea rețelelor de apă și canalizare în patru localități din județul Timiș: Jebel, Liebling, Ciacova și Voiteg. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Doar două săptămâni ne mai despart de Flight Festival, unul dintre cele mai așteptate evenimente muzicale din vestul țării. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Inspectoratul Școlar Județean Timiș anunță că aproximativ 3.500 de candidați sunt așteptați să participe la sesiunea iunie–iulie 2026 a examenului național de Bacalaureat, un număr similar celui înregistrat anul trecut. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Split-screen urban street with cars and cyclists in traffic, lined by buildings and trees under a clear sky.

Un nou incident care implică trotinetiști în trafic, la Timișoara. Doi copii au fost filmați în timp ce se deplasau pe liniile de tramvai și printre mașini, pe aceeași trotinetă electrică. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

RETIM Ecologic Service S.A. informează toți utilizatorii serviciului de salubrizare (persoane fizice, asociații de proprietari/locatari, persoane juridice și instituții publice), Zona 1 Timiș, cu privire la modificarea tarifelor de facturare. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Aerial view of a resort pool area: two large rectangular blue pools, a grassy sunbathing lawn with green umbrellas and lounge chairs, and people relaxing

Vara începe cu o veste așteptată de mulți timișoreni. Societatea de Transport Public Timișoara anunță redeschiderea Bazei de Agrement – Centrul Social Sindical, din cartierul Fabric. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Beach volleyball match on a sunny sandy court with players jumping near the net and a ball in mid-air; spectators and tents in the background.

Timișoara va găzdui, de vineri și până duminică, o nouă ediție a Beach Sport Festival by MONS, eveniment dedicat sporturilor pe nisip și activităților estivale în aer liber. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău, spune că Primăria și Consiliul Județean Timiș ar trebui să colaboreze pentru dezvoltarea unui sistem de transport public care să conecteze mai bine localitățile din județ. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Incident șocant la Timișoara, în această după amiază. O tânără a fost înjunghiată de fostul său partener. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

author avatar
Violeta GHIMBOAŞĂ