Skip to main content

Exerciții demonstrative ale trupelor antitero, prezentarea câinilor de serviciu, a tehnicii și a autospecialelor din dotare, de Ziua Jandarmeriei, la Timișoara!

XPilates & Spa

Cu ocazia Zilei Jandarmeriei Române, jandarmii timișoreni din cadrul Grupării Mobile și ai Inspectoratului Judeţean Timiș, organizează o serie de momente și activităţi, atât pentru cei mici, cât și pentru cei mari.

Astfel, în perioada 31 martie – 2 aprilie vor avea loc o serie de activități informativ-educative și se vor organiza puncte de informare cu scopul prezentării rolului, atribuțiilor și misiunilor Jandarmeriei.

Vineri, 31 martie, începând cu ora 10.00, la sediul IJJ din Timișoara, pe strada Gheorghe Barițiu, nr. 19-21, va avea loc „Ziua Porților Deschise”, un eveniment dedicat tuturor celor care doresc să îi cunoască pe jandarmi „la ei acasă”.

Sâmbătă, 1 aprilie, începând cu ora 10.00, jandarmii vor fi prezenți în Iulius Town, unde vor desfășura o serie de exerciții demonstrative cu subunitățile antiteroriste, câinii de serviciu și prezentarea tehnicii și a autospecialelor din dotare.

Duminică, 2 aprilie, în Piața Victoriei, mai exact în fața Operei Române, dar și în Parcul Copiilor, începând cu ora 10.00, jandarmii vor susține o serie de activități pentru toate vârstele.

Ziua Jandarmeriei Române este sărbătorită în data de 3 aprilie.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Aerial view of a large stadium under construction with steel frame and concrete walls in a residential area, Timisoara.

Continuă lucrările pe șantierul Stadionul Eroii Timișoarei, cunoscut sub numele de Stadionul Lego, din Calea Buziașului. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Man in a blue pinstripe suit speaking at a press conference with a landfill and garbage mound in the background.

Preocupat doar de propășirea lui și a familiei sale, președintele CJT ia pielea de pe oamenii de rând. Tarifele de salubritate au explodat în ultimele luni, iar acum urmează o nouă scumpire. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Cluster of small fluffy puppies resting on colorful blankets outdoors.

Polițiștii de la Protecția Animalelor au intervenit pentru salvarea mai multor cățeluși abandonați pe drum, lângă niște pubele de gunoi din spatele unui imobil. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Incident grav soldat cu moartea unui tânăr de 19 ani. Acesta ar fi fost lovit în zona capului de un echipament, în timp ce încerca să îl monteze. Din păcate medicii n-au mai putut face nimic pentru el. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

A group of students in a computer lab working on laptops at desks with a muraled wall in the background.

Studenții Facultății de Informatică din cadrul Universității de Vest din Timișoara au participat la prestigiosul hackathon internațional BR41N.io, organizat de g.tec. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Momente de tensiune în municipiul Hunedoara, după ce un bărbat care avea asupra sa mai multe cuțite a fost observat în zona centrală a orașului. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

White van in the foreground on a two-lane rural road after an accident; blurred front bumper and a silver car off the left roadside, blue sky above.

Accident pe DN 6, pe sensul Lugoj-Timișoara, petrecut în urmă cu puțin timp! O femeie a ajuns la spital. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

primaria tm

Primăria Timișoara organizează o nouă licitație publică cu strigare pentru închirierea a șapte spații situate în cartiere precum Tipografilor, Calea Șagului, Iosefin, Circumvalațiunii și Ronaț. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Continuă lucrările de modernizare a străzilor din cartierul Blașcovici. Primăria Timișoara anunță stadiul lucrărilor. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Timișorenii, dar nu numai, vor putea zbura de pe Aeroportul din Timișoara spre două noi destinații, lansate de compania aeriană AnimaWings. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Two-side photo: a car being loaded onto a tow truck's flatbed by a worker in a neon vest, street scene in daytime (informative)

Peste 1.500 de mașini lăsate de izbeliște, pe domeniul public al Timișoarei. Este concluzia polițiștilor locali, în urma controalelor din teren. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

În fiecare an, mii de pacienți ajung în stadii avansate de boală, în acel punct în care vindecarea nu mai este posibilă, iar tratamentul nu mai poate schimba evoluția bolii. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

RETIM Ecologic Service S.A. informează toți utilizatorii serviciului de salubrizare (persoane fizice, asociații de proprietari/locatari, persoane juridice și instituții publice), Zona 1 Timiș, cu privire la modificarea tarifelor de facturare. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Red fire truck with open front doors blocking a narrow urban street; buildings line both sides and a yellow banner is visible on the right.

Un incendiu a izbucnit, în această după amiază, la un salon de bronzat situat într-un imobil de pe strada Unirii din Arad. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

author avatar
Violeta GHIMBOAŞĂ