Skip to main content

Elevii din Timiș încep școala după scenariul verde, însă puțin adaptat! Vor merge două săptămâni la școală, două vor sta acasă!

XPilates & Spa

În mai puțin de două săptămâni elevii se întorc la școală!

Autoritățile spun că la nivelul județului va fi aplicat scenariul verde, ceea ce înseamnă că elevii pot merge la școală. Scenariul va fi însă adaptat, din cauza lipsei de spații, în special în Timișoara. Astfel, la propunerea dascălilor, se va adopta un sistem hibrid, adică două săptămâni, jumătate din elevi vor merge la școală, iar restul colegilor vor învăța online, iar următoarele două săptămâni, aceștia se vor roti.

Timișoara este în scenariul verde vizavi de infectarea la mia de locuitori. Scenariul verde înseamnă toată lumea la școala. Da, ne dorim toată lumea la școala, dar nu avem destule spații. Până luni, unitătile de învățământ vor face propuneri. Și-au propus activități hibrid, pe perioada a două saptămâni cu jumatăte de clasă, apoi celelalte două săptămâni cealaltă jumătate de clasă. Majoritatea unităților de învățământ au adoptat acest scenariu, în afară de elevii din clasele zero, IV, VIII, XII. Au fost chestionați și părinții. Peste 50% dintre părinți vor să își ducă copiii la școală față în față, 25% vor în varianta hibrid, două săptămâni la școală, două acasă, iar diferența până la 100% este a părinților care își doresc cursuri online”, a spus Marin Popescu, inspector general al Inspectoratului Școlar Timiș.

Reprezentanții ISJ Timiș dau asigurări că se vor respecta toate măsurile de siguranță, astfel la intrare în școli se va face triajul epidemiologic, iar la unele unități de învățământ va fi modificat orarul, astfel încât să nu fie un aflux mare de elevi dimineața.

Problema cea mai mare este legată de asigurarea de personal medical în învățământul rural. Triajul epidemiologic are loc la începutul cursurilor și, împreună cu DSP și CJAS, încercăm să găsim soluții. Probabil de a apela la medicii de familie, unde se poate. Am asigurat, pentru toate examenele din vară, personalul medical (…) Inspectoratul Școlar Timiș nu a impus un orar pentru școli. E legat de câte intări sunt în unitățile de învățământ, cât personal medical are și câți elevi. Decalajul îl face unitatea de învățământ, pentru ca intrările să nu fie blocate. Sunt elevi care vin cu mijloace de transport, care vin cu autobuze, care vin cu mașina, iar pentru a-i rări, vor veni probabil din 10 în 10 minute. Va fi o problemă legată de zona centrală, unde este cea mai mare aglomerare”, a adăugat Marin Popescu.

În județul Timiș sunt aproximativ 90.000 de elevi în acest an școlar, 69.000 elevi din clasa 0 până în a XII-a, iar restul sunt preșcolari cu vârste între 2 și 6 ani.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Man in a dark suit and white shirt at a pink-themed event, giving a subtle smile. The background features blurred pink logos or banners.

Partidul Social Democrat a decis, în ședința Biroului Permanent Național desfășurată astăzi, să își asume guvernarea și să îl propună pe Sorin Grindeanu pentru funcția de prim-ministru. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare și două atenționări cod galben de vreme călduroasă, caniculă și disconfort termic accentuat, valabile astăzi și mâine. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Bearded man wearing a black graphic shirt sits at an outdoor cafe, sunglasses on his head.

Polițiștii din vestul țării caută un bărbat de 50 de ani din municipiul Deva, despre care familia spune că nu mai are nicio veste de mai bine de trei luni. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Aerial view of a yellow, single-story building with a red tile roof in a residential neighborhood, bordered by a street and trees.

Proiectul privind transformarea „Școlii Mici” din cartierul Ploi, într-o grădiniță cu program prelungit, primește sprijin financiar european. Administrația locală a semnat contractul de finanțare cu ADR Vest. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Discuțiile privind viitorul circulației bicicletelor, trotinetelor și a altor mijloace alternative de transport în centrul Timișoarei stârnește reacții diferite în rândul comunității de bicicliști. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Wooden thermometer with a Celsius scale showing about 40°C, set against a bright blue sky with a shining sun.

Timișorenii afectați de temperaturile extreme vor avea la dispoziție, și în această vară, cinci puncte de prim ajutor unde vor putea primi apă potabilă și asistență medicală de bază. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Muzicon Hub se alătură programului Ziua Timișoarei cu trei zile de concerte care reunesc artiști și proiecte muzicale din zone stilistice diverse, de la muzică electronică live și performance audio-vizual, până la world music, ambient, melodic techno și experimente sonore contemporane. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

restrictii trafic

La solicitarea Societății Drumuri Municipale, comisia de circulație din cadrul Primăriei Timișoara a avizat închiderea parțială a traficului rutier pe strada Drubeta. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Timișorenii sunt invitați să participe joi, 26 iunie, la manifestările dedicate Zilei Drapelului Național al României, organizate în centrul orașului. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Festivalul Inimilor, cel mai important festival internațional de folclor din România și unul dintre cele mai reprezentative evenimente de profil din Europa, revine la Timișoara. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Man in a blue suit being interviewed, gesturing with his hands while speaking, in a dim studio with a camera operator in the background.

Managerul Teatrului German de Stat Timișoara, Lucian Vărșăndan, a anunțat că se va retrage din funcție începând cu data de 1 septembrie, după aproape două decenii petrecute la conducerea uneia dintre cele mai importante instituții culturale din vestul țării. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Colorful abstract poster promoting Psihodrom for Ziua Timișoarei with the slogan about celebrating diversity.

Psihodrom se alătură programului evenimnetului „Ziua Timișoarei” și propune publicului un weekend dedicat muzicii electronice, experimentului audiovizual și artei digitale. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Aerial view of a multi-lane road with red-and-white striped crosswalk barriers and surrounding trees and buildings far in the distance.

Proiectul privind construirea unui nou bulevard care să lege strada Gării din Timişoara de viitoarea centură de vest a oraşului, intră într-o nouă etapă. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Construction site beside a white building with a 'TIMISOARA EST' sign; two workers in orange vests and helmets near concrete work.

Progres pe lotul 3 al magistralei feroviare Caransebeș – Lugoj – Timișoara – Arad. Este vorba despre tronsonul de cale ferată cuprins între Timișoara Est – Ronaț Triaj. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

author avatar
Violeta GHIMBOAŞĂ