Elevă din Timișoara, eliminată la cea de-a doua probă a examenului de Bacalaureat! 85 de elevi au absentat

Astăzi s-a desfășurat cea de-a doua probă scrisă din cadrul sesiunii de vară a examenului de Bacalaureat.
În Timiș, pentru a susține proba la Matematică, s-au înscris 2.229 de elevi, însă 75 au absentat, iar o elevă a fost eliminată. Aceasta susținea testarea la Colegiul Tehnic Emanuil Ungureanu, iar profesorii supraveghetori de aici au prins-o cu o cască în ureche.
Proba la Istorie a decurs fără incidente însă. Pentru a susține testarea s-au înscris 1.134 de absolvenți de liceu, numai că 10 dintre ei nu s-au prezentat.
BAC-ul continuă vineri, cu proba la alegere a profilului si specializarii, iar săptămâna viitoare, luni, va avea loc ultima probă scrisă, pe care o vor susține însă, doar elevii care aparțin minorităților naționale.
În 20 iunie vor fi afișate primele rezultate și tot atunci se pot depune și contestațiile, iar notele finale vor fi publicate pe 30 iunie.
Distribuie pe rețele de socializare
Alte articole

Podul Muncii, demolat și reconstruit cu bani europeni! Primăria a semnat contractul de finanțare, în valoare de 8 milioane de euro

L-ai văzut cumva? Anunță imediat Poliția, dacă ai informații care să ajute la găsirea lui

Pompieri eroi și în timpul liber! Au salvat un bărbat aflat în stop cardio-respirator, imediat după terminarea turei

Misiuni economice, seminarii de informare și diverse târguri și expoziții! Sunt doar câteva din evenimentele organizate de CCIAT în prima jumătate a anului

Universitatea de Științele Vieții din Timișoara este acum la un pas de tine. Vezi aici în ce orașe se vor deschide centre de înscriere!

Aquatim întrerupe furnizarea apei, în Timișoara, pentru desfășurarea unor lucrări la rețeaua de distribuție

VIDEO: Incendiu violent, la un depozit de furaje. De la ce au izbucnit flăcările?

Festivalul de Operă și Operetă revine în Parcul Rozelor, cu o ediție aniversară. Vezi aici programul evenimentului!

Zeci de copii și adulți au ajuns de urgență la spital! S-a activat Planul Roșu de intervenție, după ce mai mulți oameni au acuzat stări de rău

Copilă dispărută fără urmă, de patru zile! Dacă o vezi, sună imediat la 112

Se întrerupe furnizarea apei la Remiza CFR! Aquatim efectuează lucrări

Copil de 10 ani, victimă a furtunii violente, după ce acoperișul casei a fost smuls de vânt! Codul roșu de vijelii a făcut prăpăd în Timiș!

Criminal, căutat și în vestul țării. Polițiștii fac apel la populație pentru capturarea lui. Dacă îl vezi, sună imediat la 112!

Viceprimarul Lațcău cere oprirea demolării pasarelei pietonale de la Gara de Nord Timișoara! Nu este un moft, ci un drum vital

Biserica de unde a început Revoluția din ’89, scena unor acte de vandalism! Un tânăr a distrus plăcuța de pe fațadă

Hidratarea corectă, o necesitate vitală! Campania „#VaraAstaBeauApă” revine cu o nouă ediție la Timișoara

Zone de promenadă, spații verzi, locuri de joacă pentru copii și mobilier urban nou nouț! Peste 10 milioane de euro investite într-un proiect uriaș de reamenajare urbană

Lasă un răspuns