Skip to main content

Echipa studențească a Facultății de Drept din cadrul UVT marchează o nouă participare internațională, în cadrul prestigiosului concurs științific Telders Moot Court Competition

Marilen Pirtea
În perioada 6-11 iunie 2022 s-a desfășurat, în format online, finala internațională a Telders Moot Court Competition, prestigios concurs științific studențesc organizat de Grotius Centre for International Legal Studies și Universitatea din Leiden (Olanda).  

În etapa internațională au participat 25 de echipe ale facultăților de drept din prestigioase universități din Europa, printre care și echipa Facultății de Drept din cadrul Universității de Vest din Timișoara.  

CITEŞTE ŞI: Veste mult așteptată de șoferi! Primăria a deschis circulația pe un sector nou al Inelului IV, care leagă Calea Sever Bocu de Muzeul Satului!

Echipa, alcătuită din Bianca Iaici, Anisia Mateia, Raoul Simionescu și Marin Ugnenco (studenți în anul II), a ocupat locul V în clasamentul pledoariilor scrise pentru reclamanți.  

Competiția a constat într-o simulare a procedurilor în fața Curții Internaționale de Justiție, în care echipele participante au prezentat argumentele părților dintr-o speță vizând acordarea de despăgubiri pentru prejudicii cauzate prin încălcarea regulilor de drept internațional al spațiului, dreptul mediului și drept internațional al drepturilor omului.  

Echipa Facultății de Drept din cadrul Universității de Vest din Timișoara a fost pregătită de lect. univ. dr. Sorina Doroga și drd. Alexandra Burdulea, fostă participantă la concursurile internaționale de pledoarii.

„În anul în care UVT aniversează 30 de ani de la fondarea școlii timișorene superioare de științe juridice, participările internaționale ale echipelor studențești formate la Facultatea de Drept din cadrul UVT, în etapele finale ale unor competiții prestigioase, sunt un semn binevenit al maturizării și consacrării științelor juridice de la Timișoara. Le transmit felicitări studenților și mentorilor lor, pentru participarea competitivă în cadrul concursului studențesc Telders Moot Court Competition!” , spune Marilen Pirtea, rectorul UVT.


 

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


The reCAPTCHA verification period has expired. Please reload the page.


Alte articole

Apa caldă de consum și încălzirea vor fi întrerupte pe 4.11.2024, de la ora 09ºº până la ora 14ºº, la punctele termice: 10, 10A, 10B, 10C, 10D, Romanilor, 15, Torac, pentru remedierea unei defecțiuni apărute în incinta CET Centru.
Reprezentanții Universității de Vest din Timișoara vor să afle păreri pertinente despre investiția de 13 milioane de lei în achiziția și montarea unei centrale fotovoltaice de mari dimenisuni,
După ce în vara acestui an, Primăria Timișoara a anunțat introducerea în circulație a liniei de autobuz 24, asta după ce linia 23 a fost desființată, acum, municipalitatea extinde traseul aferent.
Cluburile de scrimă din întreaga țară, dar și din străinătate, își dau întâlnire în acest weekend la „Cupa Floreta”, ediția a VIII-a, o competiție anuală dedicată tinerelor talente din scrimă.
Un control de rutină în trafic s-a transforma într-o urmărire ca în filme, după ce un șofer a ignorat semnalele polițiștilor care încercau să îl tragă pe dreapta.