Skip to main content

Donaţie pentru Spitalul Victor Babeş Timişoara! 4 aparate EKG au ajuns la unitatea sanitară

XPilates & Spa

Patru aparate de tip electrocardiograf portabil, donate de Fundația Comunitară Timișoara și Hamilton Central Europe, au ajuns la Spitalul Victor Babeș Timișoara.

Ele vor intra în dotarea celor patru secții mari ale unității sanitare, Pneumologie 1 și 2 și Boli Infecțioase 1 și 2.

CITEŞTE ŞI: Donaţie pentru Spitalul Victor Babeş Timişoara! 4 aparate EKG au ajuns la unitatea sanitară

“Vrem să le mulțumim celor care au participat la Maratonul Speranței, Timotion, și vrem să îi asigurăm că îi simțim alături, îi simțim aproape și, indiferent de suma pe care au donat-o, dincolo de bani, de donațiile materiale, pentru noi înseamnă o susținere sufletească, ceea ce contează foarte mult în această perioadă. Cele patru aparate EKG portabile pot face, la un moment dat, diferența dintre viață și moarte”, spune dr. Monica Marc, medic pneumolog – Spitalul  Victor Babeș Timișoara.

„Educația și sănătatea sunt domenii pe care credem că trebuie să le susținem mereu. Ca parte din comunitate, încercăm să fim în continuare un sprijin pentru personalul medical și pacienți, mai ales în aceste momente în care este nevoie mai mult ca oricând să fim cu toții o echipă unită. Mulțumim personalului medical pentru toate eforturile depuse și deschiderea cu care au consiliat mediul de afaceri în realizarea și implementarea celor mai bune măsuri pentru protejarea tuturor colegilor noștri. Sănătate multă vă dorim tuturor și putere să depășim această perioadă!„, transmite Ciprian Ractei, director general Hamilton Central Europe.

”În aceste vremuri continuăm să sprijinim și să investim în sănătate ori de câte ori putem, în beneficiul celor care au nevoie de implicarea și participarea noastră. Avem o bună colaborare cu personalul medical și administrativ al Spitalului Victor Babeș, apreciem munca și eforturile lor de a asigura cele mai bune condiții de spitalizare și tratament și ne bucurăm de fiecare dată când reușim să dăm și noi o mână de ajutor. Astfel ei știu că nu sunt singuri în lupta cu bolile și se pot baza pe o comunitate de susținători,” a spus Daniela Chesaru, director executiv, Fundația Comunitară Timișoara.

CITEŞTE ŞI: Focar uriaş de infecţie, la un centru persoane cu dizabilităţi! Sunt peste o sută de cazuri

Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Doctor Victor Babeș Timișoara are în prezent zece asemenea aparate, ele fiind folosite pentru investigarea imagistică a pacienților infectați cu noul coronavirus.

 

 

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Man in a dark suit and white shirt at a pink-themed event, giving a subtle smile. The background features blurred pink logos or banners.

Partidul Social Democrat a decis, în ședința Biroului Permanent Național desfășurată astăzi, să își asume guvernarea și să îl propună pe Sorin Grindeanu pentru funcția de prim-ministru. Sursa de Vest See Full Bio

Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare și două atenționări cod galben de vreme călduroasă, caniculă și disconfort termic accentuat, valabile astăzi și mâine. Sursa de Vest See Full Bio

Bearded man wearing a black graphic shirt sits at an outdoor cafe, sunglasses on his head.

Polițiștii din vestul țării caută un bărbat de 50 de ani din municipiul Deva, despre care familia spune că nu mai are nicio veste de mai bine de trei luni. Sursa de Vest See Full Bio

Aerial view of a yellow, single-story building with a red tile roof in a residential neighborhood, bordered by a street and trees.

Proiectul privind transformarea „Școlii Mici” din cartierul Ploi, într-o grădiniță cu program prelungit, primește sprijin financiar european. Administrația locală a semnat contractul de finanțare cu ADR Vest. Sursa de Vest See Full Bio

Discuțiile privind viitorul circulației bicicletelor, trotinetelor și a altor mijloace alternative de transport în centrul Timișoarei stârnește reacții diferite în rândul comunității de bicicliști. Sursa de Vest See Full Bio

Wooden thermometer with a Celsius scale showing about 40°C, set against a bright blue sky with a shining sun.

Timișorenii afectați de temperaturile extreme vor avea la dispoziție, și în această vară, cinci puncte de prim ajutor unde vor putea primi apă potabilă și asistență medicală de bază. Sursa de Vest See Full Bio

Muzicon Hub se alătură programului Ziua Timișoarei cu trei zile de concerte care reunesc artiști și proiecte muzicale din zone stilistice diverse, de la muzică electronică live și performance audio-vizual, până la world music, ambient, melodic techno și experimente sonore contemporane. Sursa de Vest See Full Bio

restrictii trafic

La solicitarea Societății Drumuri Municipale, comisia de circulație din cadrul Primăriei Timișoara a avizat închiderea parțială a traficului rutier pe strada Drubeta. Sursa de Vest See Full Bio

Timișorenii sunt invitați să participe joi, 26 iunie, la manifestările dedicate Zilei Drapelului Național al României, organizate în centrul orașului. Sursa de Vest See Full Bio

Festivalul Inimilor, cel mai important festival internațional de folclor din România și unul dintre cele mai reprezentative evenimente de profil din Europa, revine la Timișoara. Sursa de Vest See Full Bio

Man in a blue suit being interviewed, gesturing with his hands while speaking, in a dim studio with a camera operator in the background.

Managerul Teatrului German de Stat Timișoara, Lucian Vărșăndan, a anunțat că se va retrage din funcție începând cu data de 1 septembrie, după aproape două decenii petrecute la conducerea uneia dintre cele mai importante instituții culturale din vestul țării. Sursa de Vest See Full Bio

Colorful abstract poster promoting Psihodrom for Ziua Timișoarei with the slogan about celebrating diversity.

Psihodrom se alătură programului evenimnetului „Ziua Timișoarei” și propune publicului un weekend dedicat muzicii electronice, experimentului audiovizual și artei digitale. Sursa de Vest See Full Bio

Aerial view of a multi-lane road with red-and-white striped crosswalk barriers and surrounding trees and buildings far in the distance.

Proiectul privind construirea unui nou bulevard care să lege strada Gării din Timişoara de viitoarea centură de vest a oraşului, intră într-o nouă etapă. Sursa de Vest See Full Bio

Construction site beside a white building with a 'TIMISOARA EST' sign; two workers in orange vests and helmets near concrete work.

Progres pe lotul 3 al magistralei feroviare Caransebeș – Lugoj – Timișoara – Arad. Este vorba despre tronsonul de cale ferată cuprins între Timișoara Est – Ronaț Triaj. Sursa de Vest See Full Bio

author avatar
Sursa de Vest