Skip to main content

Doi romi îşi demolează, de bună voie, turnuleţele de pe casă! 

XPilates & Spa

Romii din Timişoara încep încet, încet să intre în legalitate! Municipalitatea a emis o nouă autorizaţie pentru demolarea unor turnuleţe de pe o casă.

Documentul a fost cerut, de bună voie, de proprietarii imobilului de pe strada Foişor, nr. 9, din Timişoara.

 „Am mai emis un certificat de urbanism pentru desfiinţare turnuleţe. Insistenţele mele către comunitatea romă să înţeleagă şi să promoveze o arhitectură care se înscrie armonios în aspectul oraşulu, au început să dea roade şi evident că a fost o bucurie atunci când am emis un prim certificat de urbanism şi apoi autorizaţia de construcţie pentru desfiinţarea unor turnuleţei. Iată că acum domnul Căldăraş Ştefan şi doamna Stanca Elena solicită certificat de urbanism pentru desfiinţare turnuleţe la o casă pe care o au pe strada Foişor, nr 9. Evident că am emis certificatul de urbanism imediat şi aşteptăm ca şi alţi cetăţeni care au construcţii cu aspect nepotrivit pentru modul în care se exprimă oraşul nostru, să facă demersuri similare şi să-şi aducă corecţiile de rigoare la clădirile pe care le deţin”, spune primarul Nicolae Robu. 

Aceasta nu este singura autorizaţie de acest gen. În primăvara acestui an municipalitatea a acordat prima autorizaţie de acest tip pentru demolarea turnuleţelor de pe o casă de romi, de pe strada Hebe.

Edilul Timişoarei speră ca în continuare şi alţi romi să ia acest exemplu şi să intre în legalitate.

 

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

PSD a încheiat astăzi, seria întâlnirilor regionale pe tema direcției în care va merge partidul în continuare. Practic liderii locali au fost consultați dacă trebuie sau nu să rămână la guvernare. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Primarul municipiului Lugoj, Călin Dobra, a câștigat definitiv procesul deschis fostului edil, Claudiu Buciu, într-un dosar privind prejudicierea imaginii și reputației. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Într-un context în care schimbările rapide ale pieței muncii fac alegerea unei cariere tot mai dificilă, AIESEC în Timișoara organizează evenimentul BRIDGE, dedicat tinerilor. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș organizează în data de 29 aprilie, ora 10.00, un seminar interactiv dedicat celor mai recente schimbări fiscale cu impact asupra activității agenților economici în anul 2026. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Primăria Timișoara anunță reluarea programului „Curățenia până la bordură”. Astfel, utilajele SaluT vor efectua operațiuni de măturat mecanizat și spălare a carosabilului, inclusiv în zona marginală a acestuia, unde sunt amenajate locurile de parcare. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Societatea de Transport Public Timișoara anunță prelungirea modificării temporare a circulației vaporetto, ca urmare a lucrărilor de reabilitare la Podul Iuliu Maniu, cunoscut ca Podul Muncii. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Un val de concedieri a fost aprobat în administrația locală din Ghiroda, după ce Consiliul Local a decis reducerea aparatului administrativ al primăriei. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Ziua Internațională a Hemofiliei, marcată anual în 17 aprilie, aduce în prim-plan o realitate îngrijorătoare: la nivel global, un număr semnificativ de persoane care suferă de această boală rămân nediagnosticate și, implicit, netratate. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Circulația feroviară s-a deschids pe un nou segment modernizat, în lungime de aproape 10 kilometri, pe raza Sucursalei Regionale de Căi Ferate Timișoara. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Un parteneriat academic a fost oficializat între Universitatea de Vest din Timișoara și Université Sorbonne Nouvelle, marcând un pas important în consolidarea cooperării internaționale în domeniul educației și cercetării. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș în calitate de beneficiar și Expert Business Center SRL, partener, anunță demararea unei noi serii a cursului GRATUIT de EXPERT DEZVOLTARE DURABILĂ, derulat în cadrul Proiectului ”Evoluția Tehnologiilor Rapide = Evoluția Carierei Angajaților din Regiunea Vest!, ID 317710, cofinanțate din Fondul Social European Plus prin Programul Educație și […]

Guvernul a adoptat hotărârea privind modernizarea Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, în cadrul unui amplu proces de transformare instituțională care vizează digitalizarea și eficientizarea serviciilor publice de ocupare. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

author avatar
Violeta GHIMBOAŞĂ