Descoperire de groază, în gară! Cadavrul unui tânăr, observat de un călător CFR

S-a dat alarma, în urmă cu puțin timp, când un călător a observat, din trenul cu care circula, trupul neînsuflețit al unui bărbat, într-o clădire dezafectată.
A sunat la 112, iar echipajele de intervenție s-au deplasat imediat, în zona Gării de Nord din Reșița, unde au descoperit că informațiile se confirmă.
Din primele informații, este vorba despre un tânăr de 27 de ani, din localitatea Goruia, județul Caraș-Severin, care și-ar fi pus capăt zilelor.
Acesta a fost găsit într-o clădire părăsită de lângă stația CFR, iar medicii care au ajuns, de urgență, acolo, nu au mai putut face nimic, decât să declare decesul.
Deocamdată nu se cunosc motivele pentru care bărbatul a recurs la acest gest extrem, însă cazule ste anchetat de oamenii legii care au deschis deja, un dosar penal.
„La data de 11 mai 2026, în jurul orei 07.16, polițiștii au fost sesizați prin apel la 112 cu privire la faptul că, într-o cabină dezafectată aflată în proximitatea stației CF Reșița Nord, s-ar afla o persoană decedată.
La fața locului s-au deplasat de urgență un echipaj de poliție din cadrul Serviciului Județean de Poliţie Transporturi Caraș-Severin, pompierii din cadrul Inspectoratului Situații de Urgență Caraș-Severin și un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță, decesul persoanei fiind constatat de medicul de pe ambulanță.
Din primele verificări efectuate, polițiștii au stabilit că este vorba despre un tânăr în vârstă de 27 de ani, pe trupul bărbatului nefiind identificate urme vizibile de violență și nu există suspiciuni cu privire la cauzele decesului. În cauză, polițiștii continuă cercetările, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Reșița, pentru ucidere din culpă, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs decesul”, transmite IPJ caraș-Severin.
Distribuie pe rețele de socializare
Alte articole
Elevi din Timiș, pe podium la Olimpiada Națională de Astronomie și Astrofizică!
Elevi din Timiș au obținut rezultate remarcabile în cadrul Olimpiadei Naționale de Astronomie și Astrofizică (ONAA) 2026. Sursa de Vest See Full Bio

Înscrierile pentru evenimentul caritabil „Giarmata în mișcare” sunt pe ultima sută de metri! Participă și tu și sprijină proiecte locale
Înscrierile online în cadrul evenimentului caritabil „Giarmata în Mișcare” se apropie de final. Sursa de Vest See Full Bio

Aproape trei milioane de euro, pentru skatepark-ul din centrul Timișoarei! A fost semnat contractul pentru proiectare și lucrări
Primarul Dominic Fritz a semnat contractul pentru amenajarea unei zone dedicate sporturilor urbane în Parcul „Anton Scudier”, care va include skatepark, pumptrack, scenă pentru evenimente și alte facilități. Sursa de Vest See Full Bio

Descoperire de groază, în gară! Cadavrul unui tânăr, observat de un călător CFR
S-a dat alarma, în urmă cu puțin timp, când un călător a observat, din trenul cu care circula, trupul neînsuflețit al unui bărbat, într-o clădire dezafectată. A sunat la 112, iar echipajele de intervenție s-au deplasat imediat, în zona Gării de Nord din Reșița, unde au descoperit că informațiile se confirmă. Din primele informații, este […]
Încep lucrările la centura de vest a Timișoarei! Constructorul are la dispoziție 2 ani pentru finalizarea șantierului
A fost emis ordinul de începere a lucrărilor la centura de vest a Timișoarei. Intervențiile propriu-zise vor demara joi. Sursa de Vest See Full Bio

Se strică vremea! Temperaturile scad și sunt anunțate furtuni
Vești proaste de la meteorologi! După o perioadă cu soare și temeperaturi ridicate, vremea se strică. Sursa de Vest See Full Bio

Bărbat, snopit în bătaie, cu o bâtă de lemn! Agresorul a fost reținut de polițiști
Polițiștii hunedoreni s-au mobilizat pentru găsirea unui inidivid care a atacat un alt bărbat. Sursa de Vest See Full Bio

Vizită importantă la AJOFM Timiș. Reprezentanți ai Comisiei Europene au analizat proiectele pentru ocuparea forței de muncă
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Timiș a fost gazda unei vizite de nivel înalt, după ce reprezentanți ai Comisiei Europene, alături de oficiali din cadrul ANOFM și ai Ministerului Muncii, au ajuns la Timișoara. Sursa de Vest See Full Bio

Spațiu pentru copii, dedicat creativității și explorării, amenajat la Bastion! Dominic Fritz anunță deschiderea unui muzeu interactiv
Timișoara va avea curând un muzeu permanenet interactiv pentru copiii, dedicat învățării, explorării și creativității. Sursa de Vest See Full Bio
Un weekend de poveste, la Iulius Town! Revine Festivalul Artei Florale
Fstivalul Artei Florale revine, weekendul următor, la Iulius Gardens și promite un weekend spectaculos dedicat frumuseții și creativității. Sursa de Vest See Full Bio

Video: Nebunie, la Timișoara, după ce Poli a promovat! Suporterii au aprins sute de torțe și au cântat de bucurie
Bucurie mare, în orașul de pe Bega, după ce Poli Timișoara a învins echipa Minaur Baia Mare și a acumulat 29 de puncte, ceea ce i-a asigurat promovarea în Liga a II-a. Sursa de Vest See Full Bio

Îți cauți un job? AJOFM Timiș organizează Bursa Locurilor de Muncă
Dacă ești în căutarea unui job, nu rata oportunitatea de a discuta direct cu angajatori din Timiș. AJOFM organizează o nouă ediție a Bursei Generale a Locurilor de Muncă. Sursa de Vest See Full Bio
Spectacol de zile mari, în Grădina de Vară din Timișoara! Celebra Teodora Brody va urca pe scenă, în această lună
Filarmonica Banatul Timișoara continuă în 2026 seria de concerte crossover inițiată anul trecut, un demers artistic ce propune un dialog între muzica clasică și jazz, muzică contemporană sau alte expresii sonore ale prezentului. Sursa de Vest See Full Bio

Video: Capturarea individului care a ucis cu sânge rece, o elevă, a fost filmată! Operațiune amplă, cu elicopter și termoviziune
Ministerul Afacerilor Interne a publicat imaginile din timpul intervenției care a dus la prinderea bărbatului suspectat de uciderea unei tinere de 18 ani. Sursa de Vest See Full Bio

Video: I se vedea doar capul, din groapa care amenința să o înghită complet! Ore întregi de strădanie a pompierilor, pentru salvarea unei iepe
Intervenție contracronometru, în această dimineață, pentru salvarea unei iepe căzute într-o groapă îngustă, din care i se mai vedea doar capul. Sursa de Vest See Full Bio

„Poveștile din vecini” revin în Calea Lipovei! O zi de spectacole, istorie și activități pentru toată familia
Timișorenii sunt invitați mâine, la o nouă ediție a evenimentului „Poveștile din vecini”, organizată pe terenul Poliției de Frontieră din Calea Lipovei. Sursa de Vest See Full Bio

Se pot reface plămânii după renunțarea la fumat? Studiile care dau peste cap tot ceea ce știam
Plămânii au o capacitate surprinzătoare de a se reface după ce sunt afectați de fumat, însă recuperarea nu este completă în toate cazurile, avertizează specialiștii. Sursa de Vest See Full Bio

Ei sunt elevii cu care Timișoara se mândrește! Performanță remarcabilă pe scena mondială a roboticii, pentru echipa de la Carmen Sylva
Timișoara își confirmă încă o dată statutul de oraș al excelenței în educație și tehnologie, prin rezultatele impresionante obținute de elevii de la Colegiul Național Pedagogic „Carmen Sylva”. Sursa de Vest See Full Bio








Lasă un răspuns