Date de ultimă oră, privind pandemia de coronavirus! Câte cazuri noi au apărut de ieri până azi?


Bilanţul cazurilor de COVID-19 devine tot mai optimist, de la o zi la alta, ţara noastră fiind de două luni, pe un trend descendent.
Astăzi au fost raportate 153 de persoane nou infectate, ceea ce face ca numărul total al cazurilor să fie de 1.077.737.
Dintre acestea, 1.039.821 s-au vindecat deja i au fost externate din spitale.
Timişul a înregistrat un singur caz noi, de ieri până astăzi, iar presiunea de pe spitale a scăzut simţitor.
În acest moment, la nivel naţional, în unităţile de profil mai sunt internaţi 2.350 de pacienţi.
Dintre aceştia, 425 sunt la terapie intensivă.
Din păcate, numărul deceselor continuă să crească, de ieri până azi fiind raportate încă 36.
Astfel, în total, în ţara noastră au murit 30.312 pacienţi COVID, de la debutul pandemiei.
Distribuie pe rețele de socializare
Alte articole
Universitatea de Vest din Timișoara găzduiește conferința națională dedicată internaționalizării învățământului superior din România
Timișoara devine, astăzi și mâine, centrul dezbaterii naționale despre viitorul universităților românești în lume.

Șomajul în scădere, în județul Timiș! Totodată sunt anunțate disponibilizări colective până la finalul anului
Piața muncii din județul Timiș rămâne stabilă în luna aprilie 2026, chiar și în contextul unor anunțuri privind posibile disponibilizări.
Prima reacție după căderea Guvernului Bolojan! Dominic Fritz vorbește despre pile, cumetrii și cutii cu pantofi
S-a încheiat votul pe moțiunea de cenzură, iar rezultatul este cel anticipat: majoritatea parlamentarilor prezenți a decis ca Ilie Bolojan să plece din funcția de premier.
Noi oportunități pentru studenții UVT! A fost inaugurat un spațiu de colaborare cu profesioniștii din domeniul bancar și financiar
Studenții Universității de Vest din Timișoara sunt, de astăzi, mai aproape de mediul bancar și financiar. Asta pentru că, în parteneriat cu UniCredit Bank România, UVT a inaugurat „UniCredit Cowork Hub”, un spațiu dedicat colaborării, învățării practice și conexiunii directe cu profesioniștii din domeniu.
Vii cu câinele la cafea, te alegi cu lecții de dresaj și ajuți alte patrupede! Eveniment special, în acest weekend, la Timișoara
Iubitorii de animale din Timișoara au un nou motiv să iasă din casă în weekend. Sâmbătă, 9 mai, de la ora 10:30, la Tucano Coffee, la Iulius Mall, are loc evenimentul caritabil „La Cafea cu Blănosul”, un mix atractiv de cafea bună, dresaj canin și fapte bune.

Camioanele, scoase din Timișoara! Se schimbă regulile pentru traficul greu! Ce taxe vor plăti șoferii?
Primăria Timișoara introduce, de la 1 august, noile reguli prin care traficul greu este restricționat în interiorul orașului, în funcție de categoriile de drum, pentru a reduce zgomotul, poluarea aerului, degradarea rețelei stradale și pentru a crește siguranța cetățenilor.
Mister vechi de 1.500 de ani, dezgropat pe șantierul Centurii de Vest Timișoara! Războinic înhumat alături de calul său și mai multe podoabe din aur, argint și bronz
O descoperire arheologică rară a fost făcută pe traseul viitoarei Centuri Timișoara Vest, unde specialiștii au identificat un complex funerar vechi de aproape 1.500 de ani, atribuit populațiilor avare.
Cerșetorie mascată, la Timișoara! Falși cântăreți stradali, depistați de polițiștii locali
Cei care apelează la mila publică, dar și persoanele fără adăpost, se regăsesc în continuare pe străzile Timișoarei. În ultima lună, 108 cerșetori și oameni ai străzii au fost depistați de polițiștii locali și duși la centrele sociale din oraș, însă, cei mai mulți dintre ei se întorc în stradă.
Muzică live și dans contemporan animă parcuri și școli din Timișoara!
Timișoara devine scena unor intervenții performative, în care mișcarea și muzica live se nasc în dialog direct cu spațiul și publicul.
„UniVsThreats ’26”, competiția de securitate cibernetică găzduită de UVT, a depășit 1.200 de participanți
Echipa de securitate cibernetică a Universității de Vest din Timișoara (UVT), „UVT-CTF”, și-a propus să aducă împreună studenți pasionați de cybersecurity, în cadrul competițiilor de tip Capture The Flag, pentru dezvoltarea unei comunități active în acest domeniu esențial pentru viitorul digital.

„Nu am aer! Mă sufoc! Mi-e teamă! Nu pot să respir!” Cristian Oancea, despre crizele de astm și tratamentul salvator
1 milion de români suferă de astm. De Ziua Mondială a Astmului, vorbim despre tratamente care nu ajung la toți pacienții

Fără apă la robinete, la Lugoj! Aquatim anunță lucrări
Se va înterupe furnizarea apei, mâine, între orele 9:00-:18:00, la Lugoj, pentru realizarea legăturii provizorii a conductei de alimentare de la Podul de Fier.

UMF Timișoara organizează un curs postuniversitar despre riscurile hematologice și cardiologice în sarcină!
Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara, prin Clinica Universitară Abilități Clinice, organizează în perioada 6–7 mai un curs postuniversitar dedicat complicațiilor hematologice și cardiologice la femeia gravidă.
Pregătire gratuită pentru admitere, la Facultatea de Arte și Design din Timișoara, în perioada mai – iulie
Facultatea de Arte și Design din cadrul Universității de Vest din Timișoara lansează oficial campania de admitere pentru anul universitar 2026-2027.

Ruga Satului din Cerneteaz revine pe 8–9 mai, cu Alex Surdea, Georgiana Vița și Liliana Laichici!
Locuitorii din Cerneteaz și din împrejurimi sunt invitați să ia parte la unul dintre cele mai așteptate evenimente ale anului – „Ruga Satului”.
O nouă oportunitate de business pentru firmele timișene! CCIAT desfășoară o misiune economică la China Brand Fair Budapesta 2026
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în calitate de partener al rețelei Enterprise Europe Network (EEN), invită companiile timișene să participe la misiunea economică organizată cu ocazia vizitării China Brand Fair 2026, unul dintre cele mai importante evenimente dedicate cooperării comerciale dintre China și Europa Centrală și de Est.

Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara organizează o simulare a concursului de admitere pentru viitorii candidați!
Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara organizează sâmbătă, 9 mai, de la ora 10:00, simularea concursului de admitere pentru viitorii candidați la programele de studii ale instituției.
Schimbări semnificative, într-un parc din Timișoara! Vor fi montate echipamente noi, iar spațiile verzi și cele de joacă vor fi reamenajate
Copiii din zona Torontalului au motiv de bucurie. Primăria Timișoara a demarat lucrările de modernizare a parcului de pe strada Orșova.






Lasă un răspuns