Skip to main content

Cupa României la Dans Sportiv rămâne în Timiș! Alexandru Miculescu și Andra Păcurar de la CSC Ghiroda s-au clasat din nou pe primul loc!

XPilates & Spa

Cupa României la dans sportiv rămâne acasă! CSC Ghiroda aduce încă o dată titlul în vestul țării!

Competiția a avut loc în acest sfârșit de săptămână, în cadrul ediției a II-a Ghiroda Dance Festival, la Complex Senator.

Cupa la categoria Adulți Latino, a rămas acasă, din nou, prin perechea de dansatori, Alexandru Miculescu și Andra Păcurar, care s-a clasat pe locul 1.

„Cele două zile petrecute la Cupa României au fost un adevărat succes. Atmosfera a fost deosebită, iar feedback-ul colegilor mei a fost și în acest an unul pozitiv. Suntem foarte bucuroși că am reușit să organizăm pentru al doilea an consecutiv un eveniment atât de frumos și să obținem totodată victoria acasă. Numărul sportivilor participanți a crescut semnificativ față de anul trecut, la fel și cel al spectatorilor, ceea ce ne confirmă că evenimentul devine din ce în ce mai popular. Mulțumim tuturor celor implicați în organizarea și susținerea competiției. Acest nivel de organizare nu ar fi fost posibil fără sprijinul autorităților, al clubului CSC Ghiroda și Giarmata Vii, al voluntarilor și al tuturor participanților. Sperăm ca Ghiroda Dance Festival să rămână un eveniment anual, care să continue să ofere un spectacol de calitate comunității din Ghiroda.”, a declarat Alexandru Miculescu.

Tot în acest weekend, publicul i-a cunoscut pe ringul de dans și pe Cristian Stiegelbauer și Ingrid Vlad, care au participat la Ghiroda Dance Festival la categoriile Open Basic Standard și Open Basic Latino, 12-15 ani. La ambele categorii cei doi s-au clasat pe locul 11. 

Cupa României la Dans Sportiv este unul dintre cele mai importante evenimente anuale și toamna aceasta, pentru al doilea an consecutiv, competiția a fost organizată de Ghiroda alături de Federația Română de Dans Sportiv.

„Am fost încântați să vedem un număr și mai mare de sportivi înscriși, ceea ce demonstrează ridicarea nivelului competițional. Ne-am bucurat de prezența a peste 500 de sportivi din toată țara, dar și de arbitrii cu seamă și un public și mai numeros, care a aplaudat și încurajat cele mai bune perechi din România. Proiectul este co-finanțat de Consiliul Județean Timiș”, transmit organizatorii. 

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Promotional banner for European Forum on Music: meets Classical ME Summit, 9–12 June 2026, Timisoara, Romania.

Timișoara devine, în perioada 9–12 iunie, un important punct de întâlnire pentru profesioniștii din domeniul muzical, odată cu găzduirea celei de-a 14-a ediții a European Forum on Music.

Comisia de Circulație din cadrul Primăriei Timișoara a avizat mai multe restricții de circulație începând de luni, în vederea realizării unor lucrări la branșamentele de gaz și rețelele de apă.

Un cetățean bulgar, care a încercat să mituiască un polițist de frontieră, pentru a putea ieși din țară cu autoturismulsău, fără permis de conducere, este cercetat acum de oamenii legii.

EXPO TIMIȘOARA INTERNAȚIONAL în parteneriat cu Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș readuc în atenția publicului EZOTERIC FEST, un festival dedicat armoniei dintre minte, corp și suflet, eveniment care se înscrie în conceptul mai amplu „Timișoara Terapeutică”.

Rosarte cultural summer season poster with pink roses; events June 18–21, 2026 at Parcul Rozelor, 20:30 PM.

Sezonul verii va debuta în forță, la Timișoara. Casa de Cultură anunță organizarea primei ediții a unei stagiuni estivale, „Rosarte”, în Parcul Rozelor.

Smoke rising over a forested hillside on a cloudy day, indicating a wildfire nearby.

Pompierii cărășeni s-au mobilizat pentru stingerea unui incendiu izbucnit la vegetație uscată și pășune împădurită, în zona localității Ilova, comuna Slatina-Timiș.

Festivalul „Launmomentdat în parc” revine la Timișoara cu cea de-a 9-a ediție. Astfel, între 12 și 14 iunie, Parcul Regina Maria devine din nou punctul de întâlnire al scenei independente și alternative.

Asociația Poli organizează un nou eveniment caritabil care să vină în sprijinul animăluțelor salvate, care nu au găsit încă o familie iubitoare.

Și în acest weekend, timișenii vor putea trece granița în Serbia, pe pista de biciclete de pe malul Begăi, care leagă Timișoara de Zrenjanin.