Skip to main content

Culiță Chiș, pe făraș din nou! Primăria Timișoara desființează structura PLMSTF, creată special pentru el!

XPilates & Spa

Culiță Chiș este din nou pe picior de plecare din Primăria Timișoara, după ce Fritz a analizat eficiența structurilor din subordine și a ajuns la concluzia că unele sunt ineficiente.

Este și cazul Direcției Generale Proiecte și Lucrări Municipale pentru Sport și Transport Feroviar, care, potrivit municipalității, nu a implementat proiecte majore în domeniile pentru care a fost creată, dar și probleme de funcționare, precum implicare redusă, neasumarea responsabilităților și întârzieri în respectarea termenelor.

Așa că, municipalitatea a transferat administrarea bazelor sportive, împreună cu personalul, la Sport Club Municipal Timișoara, începând cu 1 octombrie.

„În urma transferurilor de atribuții și personal, Direcția Generală Proiecte și Lucrări Municipale pentru Sport și Transport Feroviar a rămas cu un număr insuficient  de posturi (24 de posturi) pentru existența unei direcții generale și fără obiect de activitate. Pe de altă parte resursele bugetare aprobate, îi permit continuarea activității maxim o lună. Ca urmare, este propus un proiect de hotărâre privind desființarea Direcției Generale Proiecte și Lucrări Municipale pentru Sport și Transport Feroviar”, transmite Primăria Timișoara.

Proiectul de hotărâre privind desființarea Direcției Generale Proiecte și Lucrări Municipale pentru Sport și Transport Feroviar poate fi consultat AICI.

Amintim, Culiță Chiș a fost înlăturat din funcţia de director general la Direcţia Generală Drumuri, Poduri, Parcaje şi Reţele de Utilităţi din PMT, însă a acționat în instanţă. Magistraţii i-au dat câştig de cauză, așa că municipalitatea trebuia să îl repună în funcţia din care a fost dat afară, sau pe un post similar.

Însă, cum structura nu mai exista în organigramă, administrația Fritz a înființat una nouă. Așa a fost creată, în 2023, Direcția Generală Proiecte și Lucrări Municipale pentru Sport și Transport Feroviar.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Primăria Timișoara susține proiectul propus de Alfred Simonis, președintele CJT, privind construcția unei parcări de mari dimensiuni, în zona Spitalului Județean. Sursa de Vest See Full Bio

Black-and-white portrait of a man in formal military uniform with epaulettes and a mourning ribbon in the top-right corner, looking straight ahead.

Comunitatea jandarmilor timișeni este în doliu, după ce Ciprian- Florin Glava, plutonier adjutant, s-a stins din viață. Sursa de Vest See Full Bio

Producătorii locali de pepeni verzi și galbeni care doresc să își comercializeze produsele în Timișoara sunt invitați să se înscrie la Festivalul Pepenilor, organizat de S.C. Piețe S.A. Sursa de Vest See Full Bio

Primăria Timișoara anunță continuarea procesului de digitalizare a serviciilor publice, prin platforma „Portalul Unic”, adică mai puține deplasări la ghișeu. Sursa de Vest See Full Bio

Poster for EPICA 'Heart of the Jungle' with date 12.06 2026, listing Pascal Junior, Jay Ko, Silviu Andrei, DJ Romique, Mindblow, B.Mike, and others

Timișoara va găzdui vineri un eveniment caritabil dedicat sprijinirii copiilor cu autism și familiilor acestora, organizat în cadrul platformei de impact social EPICA. Sursa de Vest See Full Bio

Meteorologii au emis un cod galben de vânt și instabilitate atmosferică, ce vizează mai multe județe din partea de vest și nord-vest a țării. Sursa de Vest See Full Bio

Ai adoptat un câine, însă acesta nu s-a integrat încă în noul cămin sau simți că nu ai reușit să construiești o legătură puternică cu el? Sursa de Vest See Full Bio

Two men in business attire: left man outdoors at a construction site gesturing with a raised finger; right man in a blue plaid suit posing against a white background.

Ceea ce se întâmplă în aceste zile în PNL Timiș este mai mult decât o simplă dispută internă. Este o demonstrație de forță a lui Alfred Simonis și, în același timp, o dovadă a slăbiciunii cronice care a transformat filiala liberală într-o anexă a PSD. Sursa de Vest See Full Bio

Electric scooter lying on its side on a tiled pavement, with the deck and wheel visible in sunlight

În contextul îngrijorător al numărului tot mai mare de incidente în care au fost implicați tineri pe trotinete electrice, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Timiș, Fundația Județeană pentru Tineret Timiș și Inspectoratul de Poliție Județean Timiș își unesc eforturile pentru promovarea unui comportament responsabil în trafic. Sursa de Vest See Full Bio

Young girl wearing a beige cap paints a colorful mural on a bright blue wall outdoors, holding a paintbrush and can of yellow paint.

Asociația Acasă în Banat dă startul celei de-a opta ediție a proiectului Color the Village. Astfel, satul Macedonia, din județul Timiș, devine, începând de mâine, gazda a peste 400 de voluntari din întreaga țară, care vor înfrumuseța localitatea. Sursa de Vest See Full Bio

Smiling woman in a white athletic jacket and blue pants poses beside a large circular race medal cutout at a marathon event.

UVT Liberty Marathon, competiția de alergare pe șosea care s-a consacrat drept cel mai prestigios maraton din vestul României, continuă tradiția prin care mari campioni olimpici devin parte din povestea comunității de alergători din Timișoara. Sursa de Vest See Full Bio

Vor fi probleme cu apa, în mai multe localități din județ, ca urmare a unor lucrări efectuate de angajații Aquatim. Sursa de Vest See Full Bio

author avatar
Sursa de Vest