Skip to main content

Cu buldozerul, peste o familie de ţigani! Acţiune în forţă, a Primăriei Timişoara, pentru recuperarea unui teren ocupat ilegal

XPilates & Spa

În această dimineaţă, angajaţi ai Primăriei Timişoara şi poliţiști locali au descins în zona Blaşcovici, la o familie de rromi care s-a făcut stăpână peste un teren de 2.000 de metri pătraţi.

Conform reprezentanţilor municipalităţii, totul a început în urmă cu 10 ani, cu câteva contrucţii improvizate, amplasate pe domeniul public şi, treptat s-a ajuns la o casă cu anexe.

Membrii familiei de ţigani care au ridicat clădirile au şi împrejmuit terenul care face parte din domeniul public al oraşului.

În aceste condiţii, Primăria a trimis buldozere să elibereze întreaga suprafaţă de 2.000 de metri pătraţi.

Dispoziția de demolare a fost emisă pe 23 mai, însă familia care ocupa terenul s-a adresat instanţei de judecată care i-a respins acţiunea.

„Aici avem de a face cu o metodă care din păcate a funcționat în trecut – un teren al orașului e ocupat aparent temporar de oameni care sunt aparent cazuri sociale, dar situația devine permanentă și construcțiile din ce în ce mai serioase. Astăzi transmitem un semnal clar că nu mai acceptăm astfel de metode. Timișoara are un sistem de locuințe sociale, care chiar dacă ar fi insuficient, terenurile orașului nu pot fi acaparate de cei care au cel mai mare tupeu”, a spus primarul Dominic Fritz.

Din primele verificări, rromii care locuiesc aici au domiciliile declarate în Belgia, iar în Timişoara ar deţine mai multe proprietăţi.

Clădirea la care a început astăzi demolarea nu are autorizaţie de construcţie şi nici nu este intabulată.

Pentru că familia are şi mai mulţi copii, la acţiunea de astăzi a fost prezentă și o echipă a Direcției de Asistență Socială.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Framed portrait of a young man on a coffin surrounded by white flowers at a funeral with mourners in the background.

Momente sfâșietoare pentru familia, prietenii și colegii lui Matias, adolescentul de 16 ani care și-a pierdut viața în urma unui accident rutier produs la Dumbrăvița. Petronela Axinte See Full Bio

Președintele PNL Timiș, stinge incendiul pe care l-a generat secretarul general al organizației, Alin Popoviciu,  care anunța săptămâna trecută, că liberalii vor funcția de city manager al Timișoarei, în schimbul colaborării cu USR. Petronela Axinte See Full Bio

Two men in suits at a political event: one speaking into a microphone, the other seated with a PNL banner behind him.

PNL Timiș pare tot mai departe de imaginea unui partid unit. În timp ce președintele filialei încearcă să păstreze aparențele, în organizație se conturează tot mai bine o tabără de contestatari. Petronela Axinte See Full Bio

Aquatim a finalizat recent lucrările din cadrul unui contract de investiții ce a vizat modernizarea rețelelor de apă și canalizare în patru localități din județul Timiș: Jebel, Liebling, Ciacova și Voiteg. Petronela Axinte See Full Bio

Doar două săptămâni ne mai despart de Flight Festival, unul dintre cele mai așteptate evenimente muzicale din vestul țării. Petronela Axinte See Full Bio

Inspectoratul Școlar Județean Timiș anunță că aproximativ 3.500 de candidați sunt așteptați să participe la sesiunea iunie–iulie 2026 a examenului național de Bacalaureat, un număr similar celui înregistrat anul trecut. Petronela Axinte See Full Bio

Split-screen urban street with cars and cyclists in traffic, lined by buildings and trees under a clear sky.

Un nou incident care implică trotinetiști în trafic, la Timișoara. Doi copii au fost filmați în timp ce se deplasau pe liniile de tramvai și printre mașini, pe aceeași trotinetă electrică. Petronela Axinte See Full Bio

RETIM Ecologic Service S.A. informează toți utilizatorii serviciului de salubrizare (persoane fizice, asociații de proprietari/locatari, persoane juridice și instituții publice), Zona 1 Timiș, cu privire la modificarea tarifelor de facturare. Petronela Axinte See Full Bio

Aerial view of a resort pool area: two large rectangular blue pools, a grassy sunbathing lawn with green umbrellas and lounge chairs, and people relaxing

Vara începe cu o veste așteptată de mulți timișoreni. Societatea de Transport Public Timișoara anunță redeschiderea Bazei de Agrement – Centrul Social Sindical, din cartierul Fabric. Petronela Axinte See Full Bio

Beach volleyball match on a sunny sandy court with players jumping near the net and a ball in mid-air; spectators and tents in the background.

Timișoara va găzdui, de vineri și până duminică, o nouă ediție a Beach Sport Festival by MONS, eveniment dedicat sporturilor pe nisip și activităților estivale în aer liber. Petronela Axinte See Full Bio

Viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău, spune că Primăria și Consiliul Județean Timiș ar trebui să colaboreze pentru dezvoltarea unui sistem de transport public care să conecteze mai bine localitățile din județ. Petronela Axinte See Full Bio

Incident șocant la Timișoara, în această după amiază. O tânără a fost înjunghiată de fostul său partener. Petronela Axinte See Full Bio

author avatar
Petronela Axinte