Skip to main content

Copilă răpită din spital! Fetița de 7 ani care a fost adoptată de o familie din Timișoara a dispărut după un control

XPilates & Spa

Fetița de 7 ani din Bocșa, care a fost adoptată de o familie din Timișoara, dar pentru care s-a luptat până în ultima clipă și o familie de asistenți maternali, a dispărut astăzi din spital.

Familia Miloș , în grija căreia era micuța de 7 ani, a venit cu fata pentru un control la Clinica de Neuropsihiatrie Infantilă din Timișoara, a lăsat-o pe mâna doctorilor, apoi a dispărut.

Mama disperată i-a luat la întrebări pe doctori care i-au spus că micuța fusese luată de cei de la Direcția Generală pentru Protecția Copilului Timiș.

Cornelia Miloș îi acuză pe reprezentanții DGASPC de răpire, pentru că au luat-o pe fetiță, mișelește, spune femeia.

Au luat-o mișelește pe Gabriela. Am adus-o la un control, am lăsat-o pe mâna medicilor, a fost ultima dată când am văzut-o. Am rămas doar cu cizmulițele ei pe care le strâng în brațe”, spune Cornelia Miloș, printre lacrimi.

milos 1

Vă reamintim că în urmă cu aproximativ două săptămâni fetița trebuia să fie luată din sânul singurei familii pe care a cunoscut-o vreodată, pentru a fi încredințată noii familii. Din cauza mediatizării cazului însă, familia adoptivă a decis amânarea executării silite.

Familia Miloș din Bocșa a luat-o pe micuța Gabriela în plasament în urmă cu mai bine de șase ani, și o iubește pe fetiță ca pe ochii din cap.

Copila a fost adoptată de o familie din Timişoara, lucru pe care soţii Miloş l-au aflat prea târziu. Au depus şi ei actele pentru a o înfia, însă nu s-a ai putut face nimic. Au urmat luni întregi de procese, pierdute de soţii Miloş, care au contestat adopţia.

În tot acest timp, starea de sănătate a Gabrielei, care acum are 7 ani, s-a agravat. Fetiţa suferă încă de când era bebeluş, de o boală gravă şi rară, spasmul hohotului de plâns.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Construction workers in blue hard hats stand on a sunny sidewalk beside a building wrapped in tarps, discussing at the site.

Mai multe unități de învățământ din Timișoara vor fi populate, chiar și pe timpul verii. Nu de elevi și profesori, ci de muncitori. Primăria anunță că programul de reparații și întreținere va continua. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Un val de căldură pune stăpânire pe jumătatea de vest a țării. Mercurul va urca în termometre până la 36 de grade celsius, în acest weekend. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Star-filled night sky with a large Moon projection; silhouettes of visitors and telescope equipment in a dark planetarium.

Universitatea de Vest din Timișoara îi invită pe cei pasionați de astronomie la un eveniment dedicat explorării Universului. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Se intervine la această oră, pentru salvarea victimelor unui accident rutier grav, în care a fost implicat un microbuz plin cu pasageri. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a lansat un atac dur la adresa sistemului judiciar, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție i-a respins definitiv cererea de anulare a raportului ANI. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Man with glasses being filmed indoors, camera operator in foreground and flags visible in the background, giving an interview vibe.

După ani buni de procese, amânări, termene peste termene și mutări ale dosarului de la o instanță la alta, magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție au dat sentința definitivă în cazul primarului Timișoarei, Dominic Fritz. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

La Timișoara, continuă inițiativa prin care muzica ajunge în spitalele municipalității. Primăria anunță alte două momente muzicale, menite să aducă bucurie și sprijin emoțional pacienților și medicilor care trec zilnic prin emoțiile unor diagnostice dificile sau tratamente îndelungate. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Comuna Ghiroda invită persoanele fizice și juridice fără scop patrimonial, respectiv asociațiile și fundațiile constituite conform legii care îndeplinesc condițiile prevăzute de Legea 350/2005, să depună ofertele în scopul atribuirii contractelor de finanțare nerambursabilă pentru domeniul cultură. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Universitatea de Vest din Timișoara își reconfirmă și consolidează poziția între universitățile performante ale României și Europei, conform ediției 2026 a rankingului internațional Round University Ranking (RUR). Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

16 miniștri ai afacerilor externe din statele europene se vor reuni la Timișoara, în această toamnă, pentru a marca finalizarea mandatului României în calitate de președinte a ICE. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Front-line protesters march on a residential street, carrying large banners with messages.

Peste o sută de oameni s-au adunat aseară, pentru a participa la „Marșul Tăcerii”, organizat în memoria lui Matias și a lui Dragoș, cei doi adolescenți care și-au pierdut viața în accidente petrecute la doar câteva zile distanță unul de celălalt. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Man on a phone in a crowded airport terminal with travelers waiting in line behind him.

Inspectoratul de Poliție Timiș reacționează după scandalul izbucnit ieri, pe Aeroportul Internațional Timișoara, în timpul grevei de avertisment a vameșilor. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

author avatar
Violeta GHIMBOAŞĂ