Skip to main content

Copil de 10 ani, victimă a furtunii violente, după ce acoperișul casei a fost smuls de vânt! Codul roșu de vijelii a făcut prăpăd în Timiș!

XPilates & Spa

Prăpăd în Timiș, făcut de vântul puternic. Un copil de 10 ani a fost rănit, după ce vântul a desprins bucăți din acoperișul unui imobil, iar țiglele au căzut pe el.

Incidentul s-a petrecut în localitatea Ghilad. Băiatul a fost preluat de o ambulanță și transportat de urgență la spitalul din Deta.

La data de 08 iulie 2025, în jurul orei 16:55, polițiștii orașului Deta au fost sesizați de către un bărbat cu privire la faptul că fiul său a fost rănit după ce o țiglă s-ar fi desprins de pe acoperișul locuinței din localitatea Ghilad. Polițiștii s-au deplasat de urgență la fața locului, unde au constatat faptul că cele sesizate se confirmă, fiind vorba de un băiat de 10 ani. Minorul a fost transportat la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate“, transmite IPJ Timiș.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă și continuă cercetările în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.

Totodată, pompierii au fost alertați să intervină în mai multe situații în Timișoara și în județ, după ce pomii au fost puși la pământ de vânt.

În unele situații, copacii au căzut pe mașinile parcare în apropiere. Astfel de situații s-au petrecut pe străzile Mircea cel Bătrân, Pestalozzi, Calea Lipovei, Horea, sau strada Salcâmilor din Timișoara.

De asemenea, pompierii au fost solicitați să intervină și pe Calea Urseni, unde vântul a smuls un acoperiș din tablă, care a ajuns apoi pe carosabil.

În contextul Avertizării COD ROȘU de vijelii puternice, in Dispeceratul ISU Timiș s-a solicitat intervenția pompierilor pentru degajarea a 6 copaci căzuți și o degajare de cabluri/fire căzute. Cele mai multe situații de urgență se înregistrează în localitățile Timișoara, Deta si Ciacova. În continuare se înregistrează apeluri care să solicite intervenția pompierilor în urma efectelor fenomenelor hidrometeorologice avertizate”, transmite ISU Timiș.

Meteorologii au emis un cod roșu de vijelii, valabil până deseară la ora 21.00.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Aquatim S.A. informează clienții că, începând cu data de 1 iulie 2026, vor intra în vigoare noi tarife pentru serviciile de alimentare cu apă potabilă și canalizare. Sursa de Vest See Full Bio

Yellow tour bus on a city street in front of pastel green buildings, with flower planters along the curb and parked cars nearby.

Proiectele finanțate din bani europeni prind repede viață în Vestul țării. Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest (ADR Vest) a făcut plăți efective de peste 250 milioane de euro către beneficiarii din regiune. Sursa de Vest See Full Bio

Timișoara va fi, din nou, gazda unui eveniment cu vizibilitate europeană. Primăria, în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Externe, pregătește prima ediție a „Timișoara Forum for European Values” . Sursa de Vest See Full Bio

Group of people in traditional folk costumes performing a dance on an outdoor stage in front of a yellow historic building.

Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș organizează mâine, cea de-a XXV-a ediție a Festivalului Etniilor, unul dintre cele mai reprezentative evenimente culturale ale verii, dedicat promovării diversității culturale și valorilor tradiționale ale comunităților etnice din Banat. Sursa de Vest See Full Bio

Older man with a cane and hat stands by the open rear door of a white and blue police car on a city street.

Panică, în familia unui bărbat în vârstă de 91 de ani, care a plecat de la locuința sa din Peciu Nou și nu a mai revenit. Sursa de Vest See Full Bio

Red line-art festival banner for Taifas Balkan film and culture festival in Timisoara, 13–18 Oct 2026, featuring decorative icons (flying pig, camera, accordion, flowers) and a woman cooking.

Festivalul de film și cultură balcanică TAIFAS revine la Timișoara, cu cea de-a patra ediție. Timp de șase zile, publicul este invitat la proiecții de film, teatru, muzică, gastronomie și literatură, într-un program care aduce împreună povești, gusturi, voci și ritmuri din spațiul balcanic. Sursa de Vest See Full Bio

S-a dat alarma, în zorii zilei, după o bubuitură puternică, ce a creat panică în rândul locatarilor unui bloc cu patru etaje din Timișoara. Sursa de Vest See Full Bio

Yellow semi-truck with severe front-end damage on a highway, windshield cracked and debris scattered as traffic backs up nearby.

Mai multe echipaje de intrevenție s-au mobilizat în urmă cu puțin timp, pe autostrada A1, la locul unui acccident rutier. Sursa de Vest See Full Bio

Pe masa consilierilor locali va ajunge, în ședința următoare, un proiect în valoare de peste 1,6 milioane de lei, pentru dezvoltarea a două spații muzeale din Timișoara. Sursa de Vest See Full Bio

Aerial view of a modern suburban neighborhood with white houses and a backyard pool, overlapped by a giant portrait on the right.

Palatul de la Moșnița Nouă, ridicat pe aproape 4.000 de metri pătrați și înconjurat de suspiciuni privind ocuparea domeniului public și construcții fără acte, nu este primul episod controversat din istoria imobiliară a lui Alfred Simonis. Sursa de Vest See Full Bio

Timișorenii sunt invitați la o incursiune în universul muzicii renascentiste, în cadrul Festivalului Baroc. Sursa de Vest See Full Bio

O nouă acțiune de amploare, în această dimineață, la Timișoara, unde procurorii Parchetului European fac cercetări într-un dosar privind fraudarea fondurilor comunitare. Sursa de Vest See Full Bio

Un bărbat în vârstă de 53 de ani a cerut ajutor polițiștilor, după ce telefonul i-a fost furat. Sursa de Vest See Full Bio

author avatar
Sursa de Vest