Copil bătut fără milă! A rămas inconştient într-un şanţ, iar agresorii au scăpat nepedepsiţi! Familia spune că se încearcă muşamalizarea cazului


Acuzatii grave, la adresa poliţiştilor şi procurorilor din Făget, care ignoră o plângere penală, de trei luni.
Mai exact, un baiat de 16 ani din localitatea Remetea Luncă, a luat o bătaie soră cu moartea, de la trei hoţi de lemne, pe care adolescentul i-a surprins în fapt.
Pe data de 29 mai, tânărul a mers în pădurea din apropierea casei să culeagă ciuperci şi i-a văzut pe cei trei bărbaţi că taie ilegal copaci.
Băiatul spune că indivizii sunt cunoscuţi în zonă, pe de-o parte pentru că se ocupă cu astfel de lucruri, iar pe de altă parte pentru că generează scandaluri de proporţii.
De teamă să nu fie agresat, tânărul a fugit acasă, însă a doua zi a fost prins de aceşti bărbaţi şi bătut fără milă.
“În timp ce mă aflam în faţa casei numitului O.N.C. a apărut numitul O.M. care, fără a-mi adresa vreun cuvânt, m-a lovit puternic cu capul de maşina parcată în faţa casei, maşină care cred că aparţine numitului O.N.C. Ulterior, O.M. şi O.N.C. împreună cu C.C. m-au tras cu forţa până în interiorul curţii aparţinând casei lui ONC, unde aceştia mi-au aplicat lovituri cu pumnii şi picioarele, în special în zona capului. Îmi mai amintesc faptul că la un moment dat am auzit strigătul unei femei care spunea <<Nu mai daţi în el, că îl omorâţi>>”, povesteşte băiatul agresat, care a rămas inconştient după bătaia încasată.
Şi-a revenit după un timp, în şanţul de pe marginea drumului, iar familia l-a dus de urgenţă la spital.
A stat internat patru zile şi a obţinut şi un certificat medico-legal care atestă că fost bătut cu bestialitate, fiindu-i recomandate 14 zile de îngrijiri medicale.
Ulterior, părinţii băiatului au depus plângere penală împotriva agresorilor, împotriva cărora nu a fost luată însă, nicio măsură legală.
La finalul lunii august, avocatul familiei le-a cerut explicaţii procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Făget, care ar trebui să cerceteze acest caz.
„Având în vedere că au trecut mai bine de două luni de la momentul înregistrării plângerii penale, timp în care nu s-a întreprins niciun act de procedură în cauză, precum şi că în joc este interesul suprem al copilului minor, vă solicit de urgenţă soluţionarea prezentei cauze şi tragerea la răspundere penală a celor ce vor fi găsiţi răspunzători”, a scris avocatul Cosmin Strati în cererea depusă.
Deşi a solicitat şi un răspuns cu privire la stadiul cercetărilor, avocatul nu a primit niciun răspuns.
Şi cum împotriva agresorilor nu s-a luat nicio măsură, nici măcar reţinerea pentru 24 de ore, familia băiatului bătut este ferm convinsă că se încearcă muşamalizarea cazului.
Distribuie pe rețele de socializare
Comentariu
Lasă un răspuns Anulează răspunsul
Alte articole
Mașină izbită de tramvai, într-o intersecție din Timișoara! Șoferul a ajuns la spital
O mașină și un tramvai au fost implicate într-un accident, în această după-amiază, la Timișoara. Sursa de Vest See Full Bio
Timișul are un nou prefect! Paul Finta a depus astăzi jurământul
Paul Finta este, începând de astăzi, noul prefect al județului Timiș. Sursa de Vest See Full Bio
Va fi forfotă în școlile din Timișoara, și pe timpul verii! Primăria anunță că vor continua reparațiile
Mai multe unități de învățământ din Timișoara vor fi populate, chiar și pe timpul verii. Nu de elevi și profesori, ci de muncitori. Primăria anunță că programul de reparații și întreținere va continua. Sursa de Vest See Full Bio

Temperaturi de foc, în jumătatea de vest a țării! Meteorologii au emis cod galben de caniculă
Un val de căldură pune stăpânire pe jumătatea de vest a țării. Mercurul va urca în termometre până la 36 de grade celsius, în acest weekend. Sursa de Vest See Full Bio
16 ore de supraviețuire cu vampiri! Cum vrea un antreprenor român să transforme Transilvania într-un magnet pentru turiștii de aventură
Daniel Bîcîilă, fondator FangLand explică de ce românii plătesc pentru experiențe intense și cum poate legenda lui Dracula deveni un produs turistic exportabil. Sursa de Vest See Full Bio

Două tinere rănite, după ce au picat cu un triciclu într-un canal de pe marginea drumului, în apropiere de Timișoara
Echipaje de poliție și medici au fost solicitate să intervină, azi-noapte, în urma unui accident rutier, la Moșnița. Sursa de Vest See Full Bio
Cerul, privit prin telescop! Eveniment organizat de UVT, în apropiere de Jebel
Universitatea de Vest din Timișoara îi invită pe cei pasionați de astronomie la un eveniment dedicat explorării Universului. Sursa de Vest See Full Bio

Imagini dramatice! Om resuscitat pe marginea drumului, după un accident cumplit
Se intervine la această oră, pentru salvarea victimelor unui accident rutier grav, în care a fost implicat un microbuz plin cu pasageri. Sursa de Vest See Full Bio
Fritz, atac dur la adresa justiției după ce a pierdut procesul cu ANI! „Nu mi-a trecut prin minte, niciodată, că voi ajunge să fiu hărțuit”
Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a lansat un atac dur la adresa sistemului judiciar, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție i-a respins definitiv cererea de anulare a raportului ANI. Sursa de Vest See Full Bio
Dominic Fritz pierde definitiv procesul cu ANI, care l-a declarat în conflict de interese!
După ani buni de procese, amânări, termene peste termene și mutări ale dosarului de la o instanță la alta, magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție au dat sentința definitivă în cazul primarului Timișoarei, Dominic Fritz. Sursa de Vest See Full Bio
Este oficial! Paul Finta, noul prefect de Timiș! A fost adoptată Hotărârea de Guvern, cu numirea acestuia în funcție
Paul Finta va prelua funcția de prefect al județului Timiș. Acesta a fost desemnat oficial astăzi, printr-o Hotărâre de Guvern. Sursa de Vest See Full Bio
Filarmonica Banatul aduce muzica în alte două spitale din Timișoara! Când sunt programate evenimentele?
La Timișoara, continuă inițiativa prin care muzica ajunge în spitalele municipalității. Primăria anunță alte două momente muzicale, menite să aducă bucurie și sprijin emoțional pacienților și medicilor care trec zilnic prin emoțiile unor diagnostice dificile sau tratamente îndelungate. Sursa de Vest See Full Bio

Primăria Ghiroda anunţă lansarea programului de finanţare nerambursabilă pentru domeniul cultură
Comuna Ghiroda invită persoanele fizice și juridice fără scop patrimonial, respectiv asociațiile și fundațiile constituite conform legii care îndeplinesc condițiile prevăzute de Legea 350/2005, să depună ofertele în scopul atribuirii contractelor de finanțare nerambursabilă pentru domeniul cultură. Sursa de Vest See Full Bio

UVT își consolidează poziția între primele universități ale României în rankingul internațional Round University Ranking 2026
Universitatea de Vest din Timișoara își reconfirmă și consolidează poziția între universitățile performante ale României și Europei, conform ediției 2026 a rankingului internațional Round University Ranking (RUR). Sursa de Vest See Full Bio
VIDEO: Un bărbat a făcut amenințări în mediul online și s-a trezit cu mascații la ușă! A încercat să fugă și a sărit pe geam
Polițiștii hunedoreni au intrat imediat în alertă, în urma unui mesaj din mediul online. Sursa de Vest See Full Bio

Reuniune de nivel înalt, la Timișoara! Miniștri de externe din 16 țări europene ajung în orașul de pe Bega
16 miniștri ai afacerilor externe din statele europene se vor reuni la Timișoara, în această toamnă, pentru a marca finalizarea mandatului României în calitate de președinte a ICE. Sursa de Vest See Full Bio
Un timișorean s-a ales cu o amendă usturătoare, după ce a apelat la un operator neautorizat pentru a scăpa de deșeuri
A vrut să scape de gunoi fără bătăi de cap și a ocolit legea, dar polițiștii locali au intrat pe fir. Sursa de Vest See Full Bio
Video: Tragediile care au îndoliat Dumbrăvița au scos oamenii în stradă! Locuitorii cer trotuare și străzi mai sigure, după moartea lui Matias și a lui Dragoș
Peste o sută de oameni s-au adunat aseară, pentru a participa la „Marșul Tăcerii”, organizat în memoria lui Matias și a lui Dragoș, cei doi adolescenți care și-au pierdut viața în accidente petrecute la doar câteva zile distanță unul de celălalt. Sursa de Vest See Full Bio






Politisti din Manastiur nu si-au facut si nici nu isi fac treaba conform legilor care trebuie sa le respecte .