Skip to main content

Concert caritabil, de muzică simfonică, la USVT! Participă și tu pentru a-l ajuta pe Mihai, un copilaș de doar doi ani, să învingă boala grea care îi macină trupul

XPilates & Spa

Concert de excepție, la Timișoara, pentru a ajuta un copilaș în lupta sa cu o boală grea.

Astăzi, la ora 17:00, va avea loc Concertul Caritabil „Daruri Pascale”, un concert extraordinar, desfășurat în Aula Magna „Iulian Drăcea” a Universității de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara.

Este un spectacol caritabil, care îi este dedicat ajutorării lui Mihai, în vârstă de 2 ani, cu probleme grave de sănătate.

Pe scenă vor urca artiști vocali de renume internațional, precum mezzosoprana Aura Twarowska, soprana Sorina Silvia Munteanu, tenorul Daniel Zah, basul Lucian Onița și soprana Maria Virginia Onița, solista de muzică populară Rodica Pîslari Canțâr precum și artiști instrumentiști de marcă, profesori ai Liceului de Artă „Ion Vidu” – Iulia Oros – pian, Alexandru Crețescu – chitară, Silviana Cîrdu – pian, Diana Butaru Ivașcu – violoncel, Mihai Nichita – fagot, Emil Ionescu – trombon, Gabriella Popescu – flaut, Mircea Știopon – clarinet,  Adriana Toader – violă, Beldean Ioan – oboi, Ștefan Ovidiu Mureșan – corn, Iolanda Banyacskay – vioară, Simona Mehedinți – vioară, Tania Laudoniu – vioară, alături de elevii lor.

Pe scenă vor urca și Corul Akademika Banat al Universității de Științele Vieții „Regele Mihai I” – dirijor Ingrid Nicolaescu, Corul Universității Politehnica Timișoara –  dirijor Adriana Albu, Corul Direcției Generale a Poliției Locale Timișoara – dirijor Ingrid Nicolaescu și Corul Avocaților din Baroul Timiș – dirijor Mihaela Codruța Niculescu, alături de orchestră.

Programul cuprinde și balet cu elevii din clasa a XI-a, coordonați de Alina Mihaela Mihai. Artele vizuale sunt de asemenea prezente în program, prin expoziția de fotografie semnată de Costică Duma și „Crâmpeie Alb-negru” de Virgil Simonescu.

Invitat special este actrița Mariana Tofan de la Teatrul clasic „Ioan Slavici” din Arad.

Cristian Stoleru, elev al liceului de Artă „Ion Vidu”, va prezenta evenimentul.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Promotional banner for European Forum on Music: meets Classical ME Summit, 9–12 June 2026, Timisoara, Romania.

Timișoara devine, în perioada 9–12 iunie, un important punct de întâlnire pentru profesioniștii din domeniul muzical, odată cu găzduirea celei de-a 14-a ediții a European Forum on Music.

Comisia de Circulație din cadrul Primăriei Timișoara a avizat mai multe restricții de circulație începând de luni, în vederea realizării unor lucrări la branșamentele de gaz și rețelele de apă.

Un cetățean bulgar, care a încercat să mituiască un polițist de frontieră, pentru a putea ieși din țară cu autoturismulsău, fără permis de conducere, este cercetat acum de oamenii legii.

EXPO TIMIȘOARA INTERNAȚIONAL în parteneriat cu Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș readuc în atenția publicului EZOTERIC FEST, un festival dedicat armoniei dintre minte, corp și suflet, eveniment care se înscrie în conceptul mai amplu „Timișoara Terapeutică”.

Rosarte cultural summer season poster with pink roses; events June 18–21, 2026 at Parcul Rozelor, 20:30 PM.

Sezonul verii va debuta în forță, la Timișoara. Casa de Cultură anunță organizarea primei ediții a unei stagiuni estivale, „Rosarte”, în Parcul Rozelor.

Smoke rising over a forested hillside on a cloudy day, indicating a wildfire nearby.

Pompierii cărășeni s-au mobilizat pentru stingerea unui incendiu izbucnit la vegetație uscată și pășune împădurită, în zona localității Ilova, comuna Slatina-Timiș.

Festivalul „Launmomentdat în parc” revine la Timișoara cu cea de-a 9-a ediție. Astfel, între 12 și 14 iunie, Parcul Regina Maria devine din nou punctul de întâlnire al scenei independente și alternative.

Asociația Poli organizează un nou eveniment caritabil care să vină în sprijinul animăluțelor salvate, care nu au găsit încă o familie iubitoare.

Și în acest weekend, timișenii vor putea trece granița în Serbia, pe pista de biciclete de pe malul Begăi, care leagă Timișoara de Zrenjanin.