Skip to main content

Color the Village la Ilidia: 30 de case renovate în trei zile!

XPilates & Spa

Aproape 400 de voluntari au venit în satul bănățean Ilidia din județul Caraș Severin să își petreacă zilele lor libere, în sprijinul comunității.

Timp de trei zile ei au reparat și zugrăvit fațadele a 30 de case, în special ale unor familii care nu își permiteau acest lucru.

CITEȘTE ȘI: 26 de cazuri noi de coronavirus! Este cel mai mic număr raportat în ultimul an!

Ilidia este un sat deosebit prin arhitectura lui care îl face unic: case mari, atent decorate, cu ferestre din lemn și porți frumos sculptate. Acesta este și motivul pentru care Asociația Acasă în Banat a ales ca „Festivalul faptelor bune” – Color the Village, să se desfășoare aici.

Patrimoniul arhitectural din sat este extraordinar, trebuie păstrat și pus în valoare pentru că dă identitate zonei. Ne dorim să acționăm pentru promovarea patrimoniului construit din Banat, astfel încât, an de an, mergem în alt sat cu voluntarii ca să putem sprijini cât mai multe comunități. Provocarea la Ilidia a fost să reușim să ne asigurăm că detaliile caselor sunt refăcute și apoi atent pictate pentru că la cele mai multe nu s-au mai făcut lucrări de întreținere de zeci de ani, iar multe dintre ele erau deteriorate. Este foarte clar că, în cele mai multe situații, proprietarii nu și-ar fi permis să facă astfel de lucrări, iar în timp, fațadele ar fi fost complet pierdute”, a spus Radu Trifan, președintele Asociației Acasă în Banat.

color 2

Voluntarii care au participat provin din medii diferite, de la elevi și profesori, până la informaticieni, ingineri, jurnaliști, medici, avocați, muncitori, dar și studenți, ingineri constructori, arhitecți, restauratori și meșteri, dar cu toții și-au dedicat aceste zile pentru casele și oamenii din Ilidia. Mai mult, o parte dintre ei au sosit din diferite colțuri ale țării la Ilidia, cum ar fi voluntarii din București, Râmnicu Vâlcea, Târgu Mureș sau chiar Rădăuți. Lor li s-a alăturat și un  grup de tineri străini din țări precum Franța, Spania, Algeria sau Turcia, aflați la Timișoara într-un program de voluntariat.

Organizatorii estimează că la eveniment s-au implicat circa 400 de voluntari unici, iar pentru că mulți au participat timp de mai multe zile, s-au cumulat peste 700 de zile voluntariat și peste 7000 de ore de muncă.

În decursul celor 3 zile de eveniment au fost refăcute 30 de fațade, una dintre ele fiind căminul cultural din centrul satului, având o suprafață foarte mare. Numeroase garduri din zid de piatră au fost și ele reparate sau zugrăvite, iar unul dintre ele a fost înfrumusețat cu o pictură murală, reprezentând o casă tradițională din Ilidia. Voluntarii s-au îngrijit și de spațiile din fața caselor, au pus flori, dar au înfrumusețat și câteva fântâni. Mai mult decât atât, la trei dintre casele renovate au fost montate jgheaburi și burlane pentru a preveni infiltrațiile de apă și distrugerea fațadei.  Foarte mulți localnici s-au implicat, dând o mână de ajutor voluntarilor la zugrăvit, dar și la gătit, oferind unelte sau diferite bucate gătite special pentru ei.

CITEŞTE ŞI: Flăcări uriaşe! Un magazin de 500 de metri pătraţi a fost făcut scrum

În cele trei zile au avut loc și evenimente culturale și sportive dedicate voluntarilor și localnicilor din sat.  Cu sprijinul Decathlon România, copiii din sat au primit echipamente sportive, iar școala din localitate a fost dotată pentru a ajuta comunitatea locală și pentru a promova sportul în rândul copiilor din mediile defavorizate.

color 3

Teatrul de Artă Socială MINA (sub îndrumarea doamnei Iuliana Mușetescu) a sosit tocmai din București pentru o reprezentație unică la Ilidia și a reușit într-un timp record să implice în spectacolul lor și copiii din sat, sub îndrumarea doamnei Elena Cozîltea.

Mai mult, din această săptămână, la Ilidia este disponibilă o stație de încărcare Lektri.co, destinată autoturismelor electrice. Acesta a fost amplasat gratuit de către compania Safe Fleet la Pensiunea Nera House din localitate pentru deținătorii de autoturisme electrice care vin să viziteze zona Cheilor Nerei.

Color the Village/Colorează Satul se află deja la a treia ediție și, an de an, are loc în altă localitate din Banat. Proiectul Asociației Acasă în Banat este unic în țară și își propune să pune în valoare arhitectura tipică din această zonă.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

White and purple tram tilting on a sunny city street, with pedestrians nearby and trees and apartment buildings in the background.

O mașină și un tramvai au fost implicate într-un accident, în această după-amiază, la Timișoara. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Construction workers in blue hard hats stand on a sunny sidewalk beside a building wrapped in tarps, discussing at the site.

Mai multe unități de învățământ din Timișoara vor fi populate, chiar și pe timpul verii. Nu de elevi și profesori, ci de muncitori. Primăria anunță că programul de reparații și întreținere va continua. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Un val de căldură pune stăpânire pe jumătatea de vest a țării. Mercurul va urca în termometre până la 36 de grade celsius, în acest weekend. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Star-filled night sky with a large Moon projection; silhouettes of visitors and telescope equipment in a dark planetarium.

Universitatea de Vest din Timișoara îi invită pe cei pasionați de astronomie la un eveniment dedicat explorării Universului. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Se intervine la această oră, pentru salvarea victimelor unui accident rutier grav, în care a fost implicat un microbuz plin cu pasageri. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a lansat un atac dur la adresa sistemului judiciar, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție i-a respins definitiv cererea de anulare a raportului ANI. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Man with glasses being filmed indoors, camera operator in foreground and flags visible in the background, giving an interview vibe.

După ani buni de procese, amânări, termene peste termene și mutări ale dosarului de la o instanță la alta, magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție au dat sentința definitivă în cazul primarului Timișoarei, Dominic Fritz. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

La Timișoara, continuă inițiativa prin care muzica ajunge în spitalele municipalității. Primăria anunță alte două momente muzicale, menite să aducă bucurie și sprijin emoțional pacienților și medicilor care trec zilnic prin emoțiile unor diagnostice dificile sau tratamente îndelungate. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Comuna Ghiroda invită persoanele fizice și juridice fără scop patrimonial, respectiv asociațiile și fundațiile constituite conform legii care îndeplinesc condițiile prevăzute de Legea 350/2005, să depună ofertele în scopul atribuirii contractelor de finanțare nerambursabilă pentru domeniul cultură. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Universitatea de Vest din Timișoara își reconfirmă și consolidează poziția între universitățile performante ale României și Europei, conform ediției 2026 a rankingului internațional Round University Ranking (RUR). Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

16 miniștri ai afacerilor externe din statele europene se vor reuni la Timișoara, în această toamnă, pentru a marca finalizarea mandatului României în calitate de președinte a ICE. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Front-line protesters march on a residential street, carrying large banners with messages.

Peste o sută de oameni s-au adunat aseară, pentru a participa la „Marșul Tăcerii”, organizat în memoria lui Matias și a lui Dragoș, cei doi adolescenți care și-au pierdut viața în accidente petrecute la doar câteva zile distanță unul de celălalt. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

author avatar
Violeta GHIMBOAŞĂ