Skip to main content

Cel mai tare eveniment dedicat câinilor şi stăpânilor lor! Educaţie canină, distracţie şi o mulţime de premii, la Cetățean Canin Exemplar

XPilates & Spa

Examenul naţional de „canine good citizen”, unul cu tradiţie în Europa ajunge, pentru prima dată, în România, mai exact la Timişoara.

Va avea loc sâmbătă, 29 aprilie, la ZHH Pool, unde sunt aşteptaţi toţi cei care deţin câini însoţiţi, bineînţeles, de prietenii lor blănoşi.

Singurele condiţii pentru participare sunt ca patrupedele să aibă cel puţin 6 luni, să fie microcipate şi să aibă carnet de sănătate.

CITEŞTE ŞI: Doi morţi, în urma unui impact violent între o maşină şi un tir, la ieşirea din Dumbrăviţa

Obiectivele programului Cetăţean Canin Exemplar sunt de a-i învăţa pe proprietarii de câini să devină responsabili şi să certifice că patrupedele au educația și comportamentul social adecvat.

De asemenea, evenimentul este un bun prilej pentru deţinătorii de câini să socializeze, dar şi să câştige premiile puse în joc.

Printre acestea se numără un sejur la Dog Camp, o şedinţă foto profesionistă sau recompense moi şi gustoase.

Concursul are 10 probe, însă participanţii se pot înscrie şi la una singură, prin tragere la sorţi.

Probele de concurs sunt următoarele:

– Acceptarea unui necunoscut

– Rămânere în poziția așezat în timpul salutului unui necunoscut

– Sesiune de verificare și toaletare de către un necunoscut

– Mersul în lesă lângă conductor

– Comportamentul câinelui în grup de persoane

– Așezat, culcat și rămânerea pe loc

– Răspunsul câinelui la apel

– Reacția câinelui la întâlnirea cu alți câini

– Reacția câinelui la distragerea atenției

– Separarea supravegheată a câinelui.

Regulamentul Evaluării și Fișa de Înregistrare se găsesc AICI.

Plata taxei de înscriere în valoare de 100,00 lei se face prin transfer bancar cu mențiunea ”Numele complet – Taxă înscriere CCE 29.04.2023”

Fișa de înscriere completată lizibil împreună cu dovada plății taxei de înscriere vor fi trimise pe e-mail: inregistrare.cce@rescue-tm.org.

Cererea va fi verificată și dacă totul este corect vei primi confirmarea de participare.

Termenul limită de înscriere online este 25.04.2023, după această dată orice înregistrare se va face doar la sediul Asociației RESCUE – TM – Bulevardul General Ion Dragalina Nr. 15A, ap. 14 Timișoara, în zilele de marți și vineri între orele 16 – 18, taxa de înscriere fiind 150,00 lei.

CITEŞTE ŞI: Faliment evitat, pe ultima sută de metri! Administratorul special al Colterm anunţă a reuşit să cumpere toate certificatele de poluare

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Astăzi a avut loc o nouă înfățișare în dosarul privind sesizarea Curții Constituționale în procesul pe care Dominic Fritz l-a pierdut cu ANI, care l-a declarat în conflict de interese. Sursa de Vest See Full Bio

Group of people in traditional folk costumes performing a dance on an outdoor stage in front of a yellow historic building.

Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș organizează duminică, 14 iunie, cea de-a XXV-a ediție a Festivalului Etniilor. Sursa de Vest See Full Bio

Caz revoltător, anchetat de polițiștii bihoreni. Un individ de 31 de ani este acuzat de lovirea sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice după ce a bătut cu bestialitate două persoane. Sursa de Vest See Full Bio

Orange Hitachi excavator on a muddy construction site lifting blue straps near a railroad line.

Cu mai puțin de o lună rămasă până la împlinirea termenului impus de PNRR pentru finalizarea modernizării Lotului 2 din magistrala feroviară Caransebeș – Timișoara – Arad, constructorul trage tare pentru a termina lucrările la timp. Sursa de Vest See Full Bio

Group of six people in hard hats and high-visibility vests having a discussion in an industrial plant with metal pipes and equipment in the background.

Stația de Tratare a Apei Bega din Timișoara, unul dintre cele mai mari obiective de infrastructură de apă aflate în modernizare cu fonduri europene, a fost vizitată în această săptămână de reprezentanți ai Comisiei Europene, ai Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene – Autoritatea de Management pentru Programul Dezvoltare Durabilă și Tranziție Justă (AM PDDTJ) și […]

White Volvo semi-truck in traffic on a city street, flanked by cars and tall buildings under a blue sky.

De la începutul acestui an, polițiștii locali au efectuat verificări în cazul șoferilor care nu au respectat legislația și au condus sau staționat maşini de mare tonaj în zone interzise din Timișoara. Sursa de Vest See Full Bio

Framed portrait of a young man on a coffin surrounded by white flowers at a funeral with mourners in the background.

Momente sfâșietoare pentru familia, prietenii și colegii lui Matias, adolescentul de 16 ani care și-a pierdut viața în urma unui accident rutier produs la Dumbrăvița. Sursa de Vest See Full Bio

Președintele PNL Timiș, stinge incendiul pe care l-a generat secretarul general al organizației, Alin Popoviciu,  care anunța săptămâna trecută, că liberalii vor funcția de city manager al Timișoarei, în schimbul colaborării cu USR. Sursa de Vest See Full Bio

Two men in suits at a political event: one speaking into a microphone, the other seated with a PNL banner behind him.

PNL Timiș pare tot mai departe de imaginea unui partid unit. În timp ce președintele filialei încearcă să păstreze aparențele, în organizație se conturează tot mai bine o tabără de contestatari. Sursa de Vest See Full Bio

Aquatim a finalizat recent lucrările din cadrul unui contract de investiții ce a vizat modernizarea rețelelor de apă și canalizare în patru localități din județul Timiș: Jebel, Liebling, Ciacova și Voiteg. Sursa de Vest See Full Bio

Doar două săptămâni ne mai despart de Flight Festival, unul dintre cele mai așteptate evenimente muzicale din vestul țării. Sursa de Vest See Full Bio

Inspectoratul Școlar Județean Timiș anunță că aproximativ 3.500 de candidați sunt așteptați să participe la sesiunea iunie–iulie 2026 a examenului național de Bacalaureat, un număr similar celui înregistrat anul trecut. Sursa de Vest See Full Bio

author avatar
Sursa de Vest