Skip to main content

Cei mai buni elevi din Timiș, premiați la Maratonul Inteligenței cu bani adunați în biserici

XPilates & Spa

Luna iunie aduce la Timișoara prima ediție a Maratonului Inteligenței!

Evenimentul este unul dedicat elevilor olimpici cu rezultate excepționale. Mai exact este o gală dedicată lor, în care vor fi totodată și premiați, alături de profesorii ce i-au îndrumat.

Peste 120 de elevi din Timiș vor fi răsplătiți, cu premii substanțiale, pentru rezultatele obținute la olimpiadele naționale. În premieră însă, o parte din bani va veni de la Mitropolia Banatului, care a anunțat că în ziua de Rusalii se vor aduna fonduri în biserici pentru premierea copiilor cu rezultate deosebite.

Venim să arătăm că biserica are două mâini, o mână pentru cei ce plâng și o mână pentru ce ce sunt foarte buni la îmvățătură și fac cinste județului Timiș. Banii ce se vor strânge în biserici în data de 4 iunie în ziua de Rusalii vor fi pentru olimpicii din județul Timiș Donatorii se mai pot prezenta și la casieria Mitropoliei, unde avem deschisă o listă de donatori pentru olimpicii județului Timiș. În momentul de față nu sunt mulți, dar vor avea timp”, spune Zaharia Pereș, consilier cultural în cadrul Mitropoliei Banatului.

Și Consiliul Județean Timiș este implicat în acest proiect. Instituția pune la bătaie nu mai puțin de 100.000 de lei, bani care vor fi folosiți tot pentru premierea elevilor.

An de an am avut în luna decembrie premiile Pro Juventute, încercăm să schimbăm formatul, să venim cu un lucru nou, să interperăm partea de Mitropolie, partea de suflet și cu partea de corporații, astfel încât să dăm o valoare mult mai mare acestui eveniment și să mutăm din decembrie, acuma, deoarece olimpiadele s-au încheiat iar copiii cred că așteaptă o recunoaștere acum, înaintea vacanței. Suma este zic eu mică pentru prima ediție în noul format, încercăm de la anul să fie mult mai mare pentru că acești copii merită”, spune Adrian Negoiță, consilierul președintelui Consiliului Județean Timiș. 

isj

De data aceasta, chiar putem spune că Timișul a fost fruncea, pentru că elevii noștri s-au întors cu foarte multe premii de la olimpiadele naționale. Pentru elevii și profesorii noștri, vom organiza un eveniment care are în spate un număr foarte mare de ediții, dar care își schimbă complet fața: Maratonul Inteligenței. CJT și ISJ au un rol decisiv pentru a redefini acest eveniment, pentru a-l așeza pe copilul cu rezultate nemaipomenite și pe profesorul care l-a pregătit în locul pe care îl merita”, a spus Aura Danielescu, inspector general al ISJ Timiș.

Reprezentanții Inspectoratului Școlar vor să se asigure că elevii vor fi răsplătiți cu premii importante în bani, așa cum nu au mai fost până acum. În aceste condiții, organizatorii vor să implice și firmele din județul Timiș în această acțiune. Mai exact au apelat la reprezentanții Camerei de Comerț pentru a vorbi cu reprezentanții firmelor de top din Timiș să facă donații.

La Maratonul Inteligenței sunt implicați toți olimpicii, locurile I, II, III și mențiune, profesorii care i-au pregătit. Banii se adună prin trei modalități. Prima, fiercare om poate dona în data de 4 iunie la toate bisericile din Timișoara și din județ, a doua se pot face donații la secretariatul Mitropoliei, iar a treia metodă încercăm să obținem bani de la fimele din județ, și am apelat la Camera de Comerț pentru acest lucru. Firmele și nu numai pot dona bani în contul Mitropoliei, care apoi vor ajunge la elevi”, spune Doina Popa, președintele fundației Artmedia.

Așadar, cei care vor sa doneze bani pentru a ajuta la premierea elevilor o pot face în mai multe feluri. Vor putea dona în ziua de Rusalii în oricare dintre bisericile din județ, la casieria Mitropoliei sau direct in contul deschis de Mitropolia Banatului pentru acest eveniment.

Contul este: Banca Transilvania Timisoara, cod IBAN: RO24BTRLRONCRT00P2253602 Arhiepiscopia Timisoarei, b-dul C.D.Loga, nr.7, CUI 4483587

Evenimentul va avea loc în data de 14 iunie de la ora 19.00 la Filarmonica Banatul din Timișoara.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Older man with a cane and hat stands by the open rear door of a white and blue police car on a city street.

Panică, în familia unui bărbat în vârstă de 91 de ani, care a plecat de la locuința sa din Peciu Nou și nu a mai revenit. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Red line-art festival banner for Taifas Balkan film and culture festival in Timisoara, 13–18 Oct 2026, featuring decorative icons (flying pig, camera, accordion, flowers) and a woman cooking.

Festivalul de film și cultură balcanică TAIFAS revine la Timișoara, cu cea de-a patra ediție. Timp de șase zile, publicul este invitat la proiecții de film, teatru, muzică, gastronomie și literatură, într-un program care aduce împreună povești, gusturi, voci și ritmuri din spațiul balcanic. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

S-a dat alarma, în zorii zilei, după o bubuitură puternică, ce a creat panică în rândul locatarilor unui bloc cu patru etaje din Timișoara. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Yellow semi-truck with severe front-end damage on a highway, windshield cracked and debris scattered as traffic backs up nearby.

Mai multe echipaje de intrevenție s-au mobilizat în urmă cu puțin timp, pe autostrada A1, la locul unui acccident rutier. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Pe masa consilierilor locali va ajunge, în ședința următoare, un proiect în valoare de peste 1,6 milioane de lei, pentru dezvoltarea a două spații muzeale din Timișoara. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Aerial view of a modern suburban neighborhood with white houses and a backyard pool, overlapped by a giant portrait on the right.

Palatul de la Moșnița Nouă, ridicat pe aproape 4.000 de metri pătrați și înconjurat de suspiciuni privind ocuparea domeniului public și construcții fără acte, nu este primul episod controversat din istoria imobiliară a lui Alfred Simonis. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Timișorenii sunt invitați la o incursiune în universul muzicii renascentiste, în cadrul Festivalului Baroc. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

O nouă acțiune de amploare, în această dimineață, la Timișoara, unde procurorii Parchetului European fac cercetări într-un dosar privind fraudarea fondurilor comunitare. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Un bărbat în vârstă de 53 de ani a cerut ajutor polițiștilor, după ce telefonul i-a fost furat. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Close-up of a gloved hand chiseling a log, carving decorative shapes into the wood surface.

Un nou proiect cultural este lansat de Muzeul Satului Bănățean din Timișoara, în colaborare cu Centrul de Voluntariat Reșița. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Aerial view of a large excavation site in farmland, with curved dirt paths, heavy machinery, and storage trailers to the right.

A trecut o lună de la deschiderea oficială a șantierului centurii de vest a Timișoarei, iar lucrările avansează într-un ritm susținut. Reprezentanții DRDP Timișoara au prezentat stadiul actual al investiției. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

author avatar
Violeta GHIMBOAŞĂ