Skip to main content

Cea mai vocală angajată din Primăria Timişoara revine în funcţie! Mirela Toc este repusă în drepturi, la PLMSTF

XPilates & Spa

Aflată în permanent conflict cu conducerea Primăriei Timişoara, sancţionată atât de Nicolae Robu, cât şi de Dominic Fritz, Mirela Toc va fi, de mâine, reintegrată în funcţie.

Ea a fost dată afară în toamna anului trecut, a contestat în instanţă decizia, iar sentinţa i-a fost favorabilă.

Acum, obligat de judecătorii de la Curtea de Apel Timişoara, primarul a emis dispoziţia de reangajare, în care se arată că Mirela Toc va avea un venit lunar brut de peste 12.000 de lei.

Ea va fi subalterna lui Culiţă Chiş, la Direcţia PLMSTF, şi va fi despăgubită cu salariile de care a fost privată pe perioada destituirii, indexate cu rata inflaţiei, dar şi cu celelalte drepturi băneşti pe care nu le-a primit în ultima jumătate de an.

“Art. 1. Începând cu data de 22 mai 2024, doamna Toc Mirela-Adriana se reintegrează în funcţia publică de execuţie vacantă de consilier, clasa I, grad profesional superior, la Serviciul Autorizare Lucrări, Monitorizare şi Administrate din cadrul Direcţiei Generale Proiecte şi Lucrări Municipale pentru Sport şi Transport Feroviar(id post – 574750).

Art. 2. Doamna Toc Mirela-Adriana beneficiază de un salariu de bază brut lunar în cuantum de 12.341 lei, corespunzător gradaţiei de vechime 5 şi coeficientului de ierarhizare 5,11.

(…)

Art. 4. Doamna Toc Mirela-Adriana beneficiază de plata unei despăgubiri egale cu cuantumul salariilor indexate, majorate şi recalculate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat în funcţia publică deţinută anterior emiterii Dispoziţiei nr. 1668/11.07.2023, calculată de Compartimentul State de Plată”, se arată în Dispoziţia 122/20.05.2024 dată de Dominic Fritz.

Mirela Toc este cunoscută pentru sesizările pe care le-a depus în ultimii ani, la diverse instituţii ale statului, în care reclama abuzuri şi ilegalităţi comise în Primărie.

Asta i-a adus nenumărate sancţiuni, atât în timpul mandatului lui Fritz, cât şi pe vremea lui Robu, care o acuza pe Mirela Toc de faptul că în loc să munească, stă toată ziua pe internet.

Angajata a contestat toate măsurile care au fost luate împotriva ei, inclusiv destituirea din funcţie, şi de fiecare dată a câştigat în instanţă.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Framed portrait of a young man on a coffin surrounded by white flowers at a funeral with mourners in the background.

Momente sfâșietoare pentru familia, prietenii și colegii lui Matias, adolescentul de 16 ani care și-a pierdut viața în urma unui accident rutier produs la Dumbrăvița. Petronela Axinte See Full Bio

Președintele PNL Timiș, stinge incendiul pe care l-a generat secretarul general al organizației, Alin Popoviciu,  care anunța săptămâna trecută, că liberalii vor funcția de city manager al Timișoarei, în schimbul colaborării cu USR. Petronela Axinte See Full Bio

Two men in suits at a political event: one speaking into a microphone, the other seated with a PNL banner behind him.

PNL Timiș pare tot mai departe de imaginea unui partid unit. În timp ce președintele filialei încearcă să păstreze aparențele, în organizație se conturează tot mai bine o tabără de contestatari. Petronela Axinte See Full Bio

Aquatim a finalizat recent lucrările din cadrul unui contract de investiții ce a vizat modernizarea rețelelor de apă și canalizare în patru localități din județul Timiș: Jebel, Liebling, Ciacova și Voiteg. Petronela Axinte See Full Bio

Doar două săptămâni ne mai despart de Flight Festival, unul dintre cele mai așteptate evenimente muzicale din vestul țării. Petronela Axinte See Full Bio

Inspectoratul Școlar Județean Timiș anunță că aproximativ 3.500 de candidați sunt așteptați să participe la sesiunea iunie–iulie 2026 a examenului național de Bacalaureat, un număr similar celui înregistrat anul trecut. Petronela Axinte See Full Bio

Split-screen urban street with cars and cyclists in traffic, lined by buildings and trees under a clear sky.

Un nou incident care implică trotinetiști în trafic, la Timișoara. Doi copii au fost filmați în timp ce se deplasau pe liniile de tramvai și printre mașini, pe aceeași trotinetă electrică. Petronela Axinte See Full Bio

RETIM Ecologic Service S.A. informează toți utilizatorii serviciului de salubrizare (persoane fizice, asociații de proprietari/locatari, persoane juridice și instituții publice), Zona 1 Timiș, cu privire la modificarea tarifelor de facturare. Petronela Axinte See Full Bio

Aerial view of a resort pool area: two large rectangular blue pools, a grassy sunbathing lawn with green umbrellas and lounge chairs, and people relaxing

Vara începe cu o veste așteptată de mulți timișoreni. Societatea de Transport Public Timișoara anunță redeschiderea Bazei de Agrement – Centrul Social Sindical, din cartierul Fabric. Petronela Axinte See Full Bio

Beach volleyball match on a sunny sandy court with players jumping near the net and a ball in mid-air; spectators and tents in the background.

Timișoara va găzdui, de vineri și până duminică, o nouă ediție a Beach Sport Festival by MONS, eveniment dedicat sporturilor pe nisip și activităților estivale în aer liber. Petronela Axinte See Full Bio

Viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău, spune că Primăria și Consiliul Județean Timiș ar trebui să colaboreze pentru dezvoltarea unui sistem de transport public care să conecteze mai bine localitățile din județ. Petronela Axinte See Full Bio

Incident șocant la Timișoara, în această după amiază. O tânără a fost înjunghiată de fostul său partener. Petronela Axinte See Full Bio

author avatar
Petronela Axinte