Skip to main content

Ce condamnare a primit o tânără pentru că a adus în țară cocaină, pe care a ascuns-o în vagin?

XPilates & Spa

O tânără de 29 de ani a fost condamnată după ce a încercat să aducă în țară cocaină. Aceasta a ascuns marfa în vagin.

Femeia, din Hunedoara, a crezut că va trece neobservată la vamă, așa că a ascuns toată marfa, pe care o luase pentru consum propriu, în vagin.

Astfel, în 18 decembrie 2017, mașina în care se afla aceasta și alți trei români a fost oprită la frontiera Nădlac II, pe sensul de intrare în țară.

CITEȘTE ȘI: Clipe de groază pentru mai mulți călători! O stâncă a căzut peste un tren, în Banat

Atunci, un procuror a cerut examinarea fizică a femeii prin examinări ginecologice și radiologice la nivelul abdomenului, aceasta fiind de acord. Ea a fost condusă la Spitalul Județean din Arad.

„În urma examinării fizice, medicul specialist a extras din cavitatea vaginală a inculpatei un şerveţel din hârtie în interiorul căruia erau ambalate cinci pliculeţe tip zipp-lock ce conţineau la interior o substanţă pulverulentă de culoare albă despre care inculpata a declarat verbal că reprezintă o cantitate de aproximativ 2,5 grame de cocaină”, se arată într-un dosar al procurorilor.

CITEȘTE ȘI: Lucrările pe străzile din Timișoara continuă, după Paști! Vezi aici unde se fac reparații

La audieri, femeia a spus că a cumpărat cele aproape trei grame de cocaină, pe care a dat 200 de franci elvețieni, în 16 decembrie, din orașul Zurich, de la o persoană necunoscută.

Tânăra a declarat că era consumatoare de cocaină și că, în perioada în care a lucrat în Elveția, a cosumat de 5-6 ori. Totodată, aceasta a spus că marfa cumpărată urma să o folosească în consum propriu în perioada sărbătorilor.

Acum, femeia a fost condamnată la șase luni de închisoare cu suspendare.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

White and purple tram tilting on a sunny city street, with pedestrians nearby and trees and apartment buildings in the background.

O mașină și un tramvai au fost implicate într-un accident, în această după-amiază, la Timișoara. Mădălina ROȘU See Full Bio

Construction workers in blue hard hats stand on a sunny sidewalk beside a building wrapped in tarps, discussing at the site.

Mai multe unități de învățământ din Timișoara vor fi populate, chiar și pe timpul verii. Nu de elevi și profesori, ci de muncitori. Primăria anunță că programul de reparații și întreținere va continua. Mădălina ROȘU See Full Bio

Un val de căldură pune stăpânire pe jumătatea de vest a țării. Mercurul va urca în termometre până la 36 de grade celsius, în acest weekend. Mădălina ROȘU See Full Bio

Star-filled night sky with a large Moon projection; silhouettes of visitors and telescope equipment in a dark planetarium.

Universitatea de Vest din Timișoara îi invită pe cei pasionați de astronomie la un eveniment dedicat explorării Universului. Mădălina ROȘU See Full Bio

Se intervine la această oră, pentru salvarea victimelor unui accident rutier grav, în care a fost implicat un microbuz plin cu pasageri. Mădălina ROȘU See Full Bio

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a lansat un atac dur la adresa sistemului judiciar, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție i-a respins definitiv cererea de anulare a raportului ANI. Mădălina ROȘU See Full Bio

Man with glasses being filmed indoors, camera operator in foreground and flags visible in the background, giving an interview vibe.

După ani buni de procese, amânări, termene peste termene și mutări ale dosarului de la o instanță la alta, magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție au dat sentința definitivă în cazul primarului Timișoarei, Dominic Fritz. Mădălina ROȘU See Full Bio

La Timișoara, continuă inițiativa prin care muzica ajunge în spitalele municipalității. Primăria anunță alte două momente muzicale, menite să aducă bucurie și sprijin emoțional pacienților și medicilor care trec zilnic prin emoțiile unor diagnostice dificile sau tratamente îndelungate. Mădălina ROȘU See Full Bio

Comuna Ghiroda invită persoanele fizice și juridice fără scop patrimonial, respectiv asociațiile și fundațiile constituite conform legii care îndeplinesc condițiile prevăzute de Legea 350/2005, să depună ofertele în scopul atribuirii contractelor de finanțare nerambursabilă pentru domeniul cultură. Mădălina ROȘU See Full Bio

Universitatea de Vest din Timișoara își reconfirmă și consolidează poziția între universitățile performante ale României și Europei, conform ediției 2026 a rankingului internațional Round University Ranking (RUR). Mădălina ROȘU See Full Bio

16 miniștri ai afacerilor externe din statele europene se vor reuni la Timișoara, în această toamnă, pentru a marca finalizarea mandatului României în calitate de președinte a ICE. Mădălina ROȘU See Full Bio

Front-line protesters march on a residential street, carrying large banners with messages.

Peste o sută de oameni s-au adunat aseară, pentru a participa la „Marșul Tăcerii”, organizat în memoria lui Matias și a lui Dragoș, cei doi adolescenți care și-au pierdut viața în accidente petrecute la doar câteva zile distanță unul de celălalt. Mădălina ROȘU See Full Bio

author avatar
Mădălina ROȘU