Ce a făcut o femeie de etnie rromă, cu copilul de numai 3 ani? I-a uimit până şi pe poliţişti
O tânără de 26 de ani s-a ales cu dosar penal după ce a recurs la un gest care i-a uimit până şi pe poliţişti.
Femeia, domiciliată pe raza judeţului Mureş, a fost oprită la un control de rutină, în punctul de trecere a frontierei Borş, în timp ce încerca să iasă din ţară.
Deorece era agitată, tânăra a stârnit suspiciuni, astfel că poliţiştii de frontieră au făcut verificări mai amănunţite.
Aşa au descoperit că femeia, care stătea pe bancheta din spate a autoturismului oprit pentru control, avea ascuns sub fustă, un copil în vârstă de 3 ani.
“În cadrul cercetărilor, tânăra a declarat că minorul este copilul său, dorea să ajungă cu el în Ungaria şi a recurs la această metodă deoarece nu a reuşit să-i facă documente de identitate”, transmite Poliţia de Frontieră Română.
CITEŞTE ŞI: Incident sângeros la Timișoara! Un bărbat a ajuns la spital după ce a fost tăiat cu cuțitul în zona capului
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de persoane, urmând ca la finalizarea acestora să fie luate măsurile legale care se impun.
Lasă un răspuns