Skip to main content

Cazan nou, de ultimă generație, pentru încălzirea Spitalului Victor Babeş, primit ca donaţie!

XPilates & Spa

Spitalul de Boli Infecțioase „Victor Babeș” din Timișoara a primit ca donaţie un nou cazan termic, ce va ajuta la încălzirea saloanelor, a cabinetelor medicale și a birourilor unității sanitare.

Noul echipament a fost amplasat în clădirea care adăpostește centrala termică a spitalului. Unitatea sanitară avea două asemenea dispozitive pentru producerea agentului termic, însă, unul dintre ele a suferit o avarie majoră, iar reparația lui nu ar fi fost rentabilă. Astfel, s-a optat pentru înlocuirea echipamentului.

CITEŞTE ŞI: De la arme de foc, la tarantule vii! Muzeul Național al Banatului te invită să îi treci pragul și să vizitezi expozițiile deschise!

Noul cazan, obținut ca urmare a unei donații făcute de magazinele Profi, are o putere nominală de aproape 1000 de kW și produce agent termic care, la ieșirea din echipament, are o temperatură de 70 de grade Celsius.

Exact ca în cazul bătrânului panou electric, înlocuit în urmă cu câteva săptămâni, exista riscul unei avarii. O asemenea defecțiune la sistemul de producere a agentului termic ar fi dus la imposibilitatea încălzirii spitalului. Noi am fost singura unitate sanitară din Timișoara care nu a avut de suferit din cauza crizei de la compania de termoficare Colterm. Spitalul nostru a avut în permanență căldură și apă caldă. În condițiile în care Spitalul Victor Babeș este vârful de lance în lupta anti COVID 19, nu am vrut să riscăm ca în acestă iarnă să rămânem fără căldură. Cu un cazan defect, orice avarie la cel de-al doilea echipament ne-ar fi lăsat în frig. De aceea, am optat pentru achiziționarea unui cazan nou”, spune Cristian Oancea, managerul Spitalului de Boli Infecțioase Timișoara.

Imediat ce am aflat de la primarul Dominic Fritz că spitalul riscă să rămână în frig în această iarnă, am căutat și am găsit resursele necesare pentru a-l pune la adăpost față de această amenințare. Această contribuție se înscrie în seria acțiunilor noastre consecvente în favoarea sănătății, acțiuni ce au inclus dotarea unui vaccinobuz care să faciliteze vaccinarea în județ, donații de echipamente specializate și a unui vehicul frigorific ce permite DSP Timiș să transporte vaccinurile la temperaturile recomandate de producatori, pentru a menționa doar câteva dintre acestea”, a declarat Călin Costinaș, Director general adjunct Profi.

CITEŞTE ŞI: Orice viaţă contează! Pompierii au salvat o căprioară căzută într-un puţ adânc de trei metri

Noul cazan este complet automatizat. Temperatura este monitorizată și reglată cu ajutorul unui calculator. Din cauza greutății, de peste 1,5 tone, a fost necesară folosirea unei macarale pentru montarea lui. 

Vreau să le mulțumesc primarului Dominic Fritz și companiei Profi România care a donat suma de 30.000 de euro necesară achiziționării cazanului. De asemenea, vreau să îi mulțumesc producătorului echipamentului, și asta pentru că, dacă de obicei, din momentul comenzii și până la livrarea dispozitivului trec  8 -10 săptămâni, furnizorul a înțeles necesitatea achiziției cât mai rapide a cazanului, astfel încât a făcut posibilă aducerea lui într-o săptămână. Multe dintre investițiile care s-au făcut în ultimii ani la Spitalul Victor Babeș au fost posibile datorită ajutorului comunității locale. De la echipamente medicale la instalații electrice și, iată, acum termice, de la medicamente la paturi pentru bolnavi și chiar lenjerie, de la alimente la apă sau chiar amenajări interioare. Toate acestea înseamnă pentru noi o recunoaștere a eforturilor depuse în acești aproape doi ani de luptă împotriva unui virus care ne-a schimbat tuturor viețile. Pentru toate astea va mulțumim!”, spune Cristian Oancea, managerul Spitalului de Boli Infecțioase Victor Babeș Timișoara. 

Primele probe cu noul cazan vor fi făcute săptămâna viitoare, după instalarea completă a echipamentului de automatizare, urmând ca, după aceea, sistemul de termoficare să funcționeze la capacitate maximă.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

White and purple tram tilting on a sunny city street, with pedestrians nearby and trees and apartment buildings in the background.

O mașină și un tramvai au fost implicate într-un accident, în această după-amiază, la Timișoara. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Construction workers in blue hard hats stand on a sunny sidewalk beside a building wrapped in tarps, discussing at the site.

Mai multe unități de învățământ din Timișoara vor fi populate, chiar și pe timpul verii. Nu de elevi și profesori, ci de muncitori. Primăria anunță că programul de reparații și întreținere va continua. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Un val de căldură pune stăpânire pe jumătatea de vest a țării. Mercurul va urca în termometre până la 36 de grade celsius, în acest weekend. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Star-filled night sky with a large Moon projection; silhouettes of visitors and telescope equipment in a dark planetarium.

Universitatea de Vest din Timișoara îi invită pe cei pasionați de astronomie la un eveniment dedicat explorării Universului. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Se intervine la această oră, pentru salvarea victimelor unui accident rutier grav, în care a fost implicat un microbuz plin cu pasageri. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a lansat un atac dur la adresa sistemului judiciar, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție i-a respins definitiv cererea de anulare a raportului ANI. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Man with glasses being filmed indoors, camera operator in foreground and flags visible in the background, giving an interview vibe.

După ani buni de procese, amânări, termene peste termene și mutări ale dosarului de la o instanță la alta, magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție au dat sentința definitivă în cazul primarului Timișoarei, Dominic Fritz. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

La Timișoara, continuă inițiativa prin care muzica ajunge în spitalele municipalității. Primăria anunță alte două momente muzicale, menite să aducă bucurie și sprijin emoțional pacienților și medicilor care trec zilnic prin emoțiile unor diagnostice dificile sau tratamente îndelungate. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Comuna Ghiroda invită persoanele fizice și juridice fără scop patrimonial, respectiv asociațiile și fundațiile constituite conform legii care îndeplinesc condițiile prevăzute de Legea 350/2005, să depună ofertele în scopul atribuirii contractelor de finanțare nerambursabilă pentru domeniul cultură. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Universitatea de Vest din Timișoara își reconfirmă și consolidează poziția între universitățile performante ale României și Europei, conform ediției 2026 a rankingului internațional Round University Ranking (RUR). Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

16 miniștri ai afacerilor externe din statele europene se vor reuni la Timișoara, în această toamnă, pentru a marca finalizarea mandatului României în calitate de președinte a ICE. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Front-line protesters march on a residential street, carrying large banners with messages.

Peste o sută de oameni s-au adunat aseară, pentru a participa la „Marșul Tăcerii”, organizat în memoria lui Matias și a lui Dragoș, cei doi adolescenți care și-au pierdut viața în accidente petrecute la doar câteva zile distanță unul de celălalt. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

author avatar
Violeta GHIMBOAŞĂ