Skip to main content

Cartea de Aur a Filarmonicii din Timişoara şi-a recăpătat strălucirea de odinioară, cu ajutorul restauratorilor de la Muzeul Naţional

XPilates & Spa

Cartea de Aur, în care se regăsesc semnăturile a sute de soliști și compozitori celebri, dar şi a unor personalități contemporane marcante, a fost restaurată, căpătând, din nou, strălucirea de odinioară.

Timpul îşi lăsase adânc amprenta asupra prețioasei cărți-document însă cu priceperea și profesionalismul a două restauratoare ale Muzeului Național al Banatului din Timișoara, este acum într-o stare impecabilă.

CITEŞTE ŞI: Soluţia salvatoare pentru problemele dentare! Tratamentul sub microscop ajută şi pacientul şi medicul

“Sub atenta îngrijire și îndrumare a directorului interimar al departamentului – Floare Ghercia, care are o experiență de aproape 40 de ani în domeniu, Miruna Anda Rada a restaurat Cartea de Aur. A fost un proces complex și îndelungat, ce a necesitat dedicare, pricepere și atenție la detalii, și care s-a derulat pe parcursul a trei luni. În semn de recunoștință, Filarmonica Banatul Timișoara le-a premiat pe cele două restauratoare de la Muzeul Național al Banatului. Cartea de Aur are o însemnătate istorică inestimabilă pentru Filarmonica Banatul Timișoara, pentru regiune și pentru România, în general. Asta, datorită marilor muzicieni și melomami care au onorat invitația de a trece pragul instituției noastre începând cu secolul al XIX-lea”, transmite Filarmonica Banatul.

Printre cei care au semnat în Cartea de Aur se mumără violoniştii Pablo de Saraste şi Joseph Joachim, compozitorul Johannes Brahms şi pianistul Bela Bartok.

La venirea lui Brahms și a lui Joachim la Timișoara, presa vremii relata: „(…) de data aceasta nu este vorba de o afacere ci de concertul unor muzicieni care sunt niște stele pe firmamentul muzicii, Joseph Joachim fiind cel mai mare violonist, iar Brahms primul compozitor ale cărui compoziții sunt lipsite de supreficialitate și șarlatanii de viitor.”

Notabilă este una dintre scrierile lui Brahms către Clara Schumann despre impresiile poposirii pe meleagurile noastre, ceea ce a fost un bun prilej pentru o imensă publicitate făcută Societății filarmonice din Timișoara: „(…) Călătoria noastră a fost destul de drăguță și amuzantă. Pe o vreme splendidă, călătorind printr-o țară străină, deseori foarte interesantă și frumoasă, pe lângă aceasta să dai din când în când un concert și să bei cu toată lumea, așa se poate trăi! Astfel de turnee aș face de mai multe ori! Între concerte să ai timp să cunoști regiunea cu locuitorii ei… La gară ești așteptat de primar și directori, faci cunoștință cu lumea selectă și oamenii îți oferă numai bunătăți și te primesc cu deosebită ospitalitate. … Din păcate nu avem prea mult timp de poposit într-un singur loc.

Pe 27 aprilie 1997, în Carte de Aur au semnat şi Regele Mihai I al României, Regina Ana, Principesa Margareta și Radu Duda.

După restaurare, Filarmonica Banatul Timișoara a reluat tradiția de a invita personalită importate care trec pragul instituției să semneze în Cartea de Aur.

Astfel, cu ocazia revenirii în Timișoara, maestrul Cristian Măcelaru a semnat în cartea-document.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Construction workers in blue hard hats stand on a sunny sidewalk beside a building wrapped in tarps, discussing at the site.

Mai multe unități de învățământ din Timișoara vor fi populate, chiar și pe timpul verii. Nu de elevi și profesori, ci de muncitori. Primăria anunță că programul de reparații și întreținere va continua. Sursa de Vest See Full Bio

Un val de căldură pune stăpânire pe jumătatea de vest a țării. Mercurul va urca în termometre până la 36 de grade celsius, în acest weekend. Sursa de Vest See Full Bio

Star-filled night sky with a large Moon projection; silhouettes of visitors and telescope equipment in a dark planetarium.

Universitatea de Vest din Timișoara îi invită pe cei pasionați de astronomie la un eveniment dedicat explorării Universului. Sursa de Vest See Full Bio

Se intervine la această oră, pentru salvarea victimelor unui accident rutier grav, în care a fost implicat un microbuz plin cu pasageri. Sursa de Vest See Full Bio

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a lansat un atac dur la adresa sistemului judiciar, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție i-a respins definitiv cererea de anulare a raportului ANI. Sursa de Vest See Full Bio

Man with glasses being filmed indoors, camera operator in foreground and flags visible in the background, giving an interview vibe.

După ani buni de procese, amânări, termene peste termene și mutări ale dosarului de la o instanță la alta, magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție au dat sentința definitivă în cazul primarului Timișoarei, Dominic Fritz. Sursa de Vest See Full Bio

La Timișoara, continuă inițiativa prin care muzica ajunge în spitalele municipalității. Primăria anunță alte două momente muzicale, menite să aducă bucurie și sprijin emoțional pacienților și medicilor care trec zilnic prin emoțiile unor diagnostice dificile sau tratamente îndelungate. Sursa de Vest See Full Bio

Comuna Ghiroda invită persoanele fizice și juridice fără scop patrimonial, respectiv asociațiile și fundațiile constituite conform legii care îndeplinesc condițiile prevăzute de Legea 350/2005, să depună ofertele în scopul atribuirii contractelor de finanțare nerambursabilă pentru domeniul cultură. Sursa de Vest See Full Bio

Universitatea de Vest din Timișoara își reconfirmă și consolidează poziția între universitățile performante ale României și Europei, conform ediției 2026 a rankingului internațional Round University Ranking (RUR). Sursa de Vest See Full Bio

16 miniștri ai afacerilor externe din statele europene se vor reuni la Timișoara, în această toamnă, pentru a marca finalizarea mandatului României în calitate de președinte a ICE. Sursa de Vest See Full Bio

Front-line protesters march on a residential street, carrying large banners with messages.

Peste o sută de oameni s-au adunat aseară, pentru a participa la „Marșul Tăcerii”, organizat în memoria lui Matias și a lui Dragoș, cei doi adolescenți care și-au pierdut viața în accidente petrecute la doar câteva zile distanță unul de celălalt. Sursa de Vest See Full Bio

author avatar
Sursa de Vest