Skip to main content

Carnagiu, pe un drum național! Patru oameni au murit, după ce mașina în care erau s-a izbit, violent, de un tir!

XPilates & Spa

Accident cumplit, în această dimineață, când un tir și o mașină în care erau patru persoane, a fost strivită de un tir.

Impactul s-a petrecut pe DN1, în localitatea Uileacu de Criș, din județul Bihor, unde au ajuns, de urgență, mai multe echipaje de salvatori.

La sosirea echipelor de intervenție, șoferul autoturismului și cei trei pasageri, erau încarcerați și în stop cradiorespirator.

Din primele informații, printre victime ar fi și un copil.

“La fața locului au fost mobilizate, de urgență, cinci echipaje de pompieri militari din cadrul a trei subunități, cu două echipaje de descarcerare, o autospecială de transport vicitme multiple, o autospecială cu modul de descarcerare, respectiv cu ambulanța SMURD de tip 2 a unei subunități, precum și echipajul de terapie intensivă mobilă și două echipaje ale Serviciului Județean. Ajunși la locul accidentului, pompierii militari au acționat pentru evacuarea celor patru victime încarcerate, iar echipajele medicale au procedat la efectuarea manevrelor de resuscitare”, transmite ISU Bihor.

Din păcate, niciuna dintre victime nu a răspuns manevrelor de resuscitare, medicii fiind nevoiți să declare decesul.

VOM REVENI CU DETALII

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Construction workers in blue hard hats stand on a sunny sidewalk beside a building wrapped in tarps, discussing at the site.

Mai multe unități de învățământ din Timișoara vor fi populate, chiar și pe timpul verii. Nu de elevi și profesori, ci de muncitori. Primăria anunță că programul de reparații și întreținere va continua. Sursa de Vest See Full Bio

Un val de căldură pune stăpânire pe jumătatea de vest a țării. Mercurul va urca în termometre până la 36 de grade celsius, în acest weekend. Sursa de Vest See Full Bio

Star-filled night sky with a large Moon projection; silhouettes of visitors and telescope equipment in a dark planetarium.

Universitatea de Vest din Timișoara îi invită pe cei pasionați de astronomie la un eveniment dedicat explorării Universului. Sursa de Vest See Full Bio

Se intervine la această oră, pentru salvarea victimelor unui accident rutier grav, în care a fost implicat un microbuz plin cu pasageri. Sursa de Vest See Full Bio

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a lansat un atac dur la adresa sistemului judiciar, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție i-a respins definitiv cererea de anulare a raportului ANI. Sursa de Vest See Full Bio

Man with glasses being filmed indoors, camera operator in foreground and flags visible in the background, giving an interview vibe.

După ani buni de procese, amânări, termene peste termene și mutări ale dosarului de la o instanță la alta, magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție au dat sentința definitivă în cazul primarului Timișoarei, Dominic Fritz. Sursa de Vest See Full Bio

La Timișoara, continuă inițiativa prin care muzica ajunge în spitalele municipalității. Primăria anunță alte două momente muzicale, menite să aducă bucurie și sprijin emoțional pacienților și medicilor care trec zilnic prin emoțiile unor diagnostice dificile sau tratamente îndelungate. Sursa de Vest See Full Bio

Comuna Ghiroda invită persoanele fizice și juridice fără scop patrimonial, respectiv asociațiile și fundațiile constituite conform legii care îndeplinesc condițiile prevăzute de Legea 350/2005, să depună ofertele în scopul atribuirii contractelor de finanțare nerambursabilă pentru domeniul cultură. Sursa de Vest See Full Bio

Universitatea de Vest din Timișoara își reconfirmă și consolidează poziția între universitățile performante ale României și Europei, conform ediției 2026 a rankingului internațional Round University Ranking (RUR). Sursa de Vest See Full Bio

16 miniștri ai afacerilor externe din statele europene se vor reuni la Timișoara, în această toamnă, pentru a marca finalizarea mandatului României în calitate de președinte a ICE. Sursa de Vest See Full Bio

Front-line protesters march on a residential street, carrying large banners with messages.

Peste o sută de oameni s-au adunat aseară, pentru a participa la „Marșul Tăcerii”, organizat în memoria lui Matias și a lui Dragoș, cei doi adolescenți care și-au pierdut viața în accidente petrecute la doar câteva zile distanță unul de celălalt. Sursa de Vest See Full Bio

author avatar
Sursa de Vest