Candidații PMP Timiș au ieșit la vot! Speră la un scor din două cifre


Candidații de pe primele poziții la Camera Deputaților și la Senat ai Partidului Mișcarea Populară și-au exercitat votul.
Cornel Sămărtinean și Radu Șumălan au votat la una dintre secțiile amplasate la Liceul Tehnologic „Regele Ferdinand”, de pe strada Lorena.
„Am votat pentru un Parlament de oameni profesioniști, un Parlament din ce în ce mai performant, pentru o Românie puternică, pentru ca banii Timișului să rămână în Timiș. Sper ca în noul legislativ să vină oameni cu mult mai mult profesionalism și mult mai dedicați”, a declarat Cornel Sămărtinean, care a punctat și că-și dorește ca Partidul Mișcarea Populară să scoată un scor din două cifre pe județul Timiș.

Aceleași speranțe le are și candidtul PMP la Senat, profesorul universitar Radu Șumălan.
„Am votat pentru noi toți, am votat pentru tineri, pentru copii și nepoții noștri. Am votat pentru un Parlament performant care să aducă mai bine în casele și inimile românilor. Am votat pentru ca Timișul să fie reprezentat, am votat pentru timișeni, am votat pentru România întreagă”, a declarat acesta.

Cei doi candidați au fost însoțiți și de Marius Dugulescu, ocupantul poziției a doua pe lista PMP Timiș la Camera Deputaților.
„Astăzi este ziua în care fiecare dintre noi suntem chemați să votăm pentru valori, pentru ce credem și îmi doresc ca România să fie o voce în Europa care să exporte valoare și plus valoare, nu să importe ce alții aruncă. Cred că în continuare Timișul trebuie să fie reprezentat bine în Parlament, prin oameni profesioniști, buni cetățeni„, a spus Marius Dugulescu. Acesta urmează să voteze în minutele următoare la o altă secție de votare.
Şi Roxana Iliescu, preşedintele PMP Timiş şi totodată candidat la Camera Deputaţilor de pe lista popularilor, a trecut pe la urne. Aceasta a spus că a votat pentru un parlament care să se ocupe de problemele de fond ale ţării.

„Am votat cu gândul la un Parlament şi un Guvern care să aibă priorităţi problemele de fond ale României şi anume natalitatea, educaţia şi sănătatea. Am votat cu partidul care în această campanie electorală nu a căzut în capcana demagogiilor, nu a plusat pe creşteri de salarii şi de pensii, spune eu, proiecte nesustenabile, ci mai degrabă a venit cu susţiere pentru creşterea alocaţiilor pentru copii, şi asta în vederea rezolvării unei probleme de fond şi anume abandonul şcolar. Am votat pentru un partid care va trimite în Parlament reprezentanţi dintre noi, dintre cei care locuim şi ne trăim viaţa în Timiş şi care au puterea, determinarea şi cunoaşterea să se lupte pentru judeţul nostru”, spune Roxana Iliescu, preşedinte PMP Timiş.
Distribuie pe rețele de socializare
Alte articole

Lațcău vrea un parteneriat cu CJ Timiș pentru un sistem județean integrat de transport public
Viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău, spune că Primăria și Consiliul Județean Timiș ar trebui să colaboreze pentru dezvoltarea unui sistem de transport public care să conecteze mai bine localitățile din județ. Sursa de Vest See Full Bio
Caz șocant la Timișoara! O tânără a fost înjunghiată de fostul partener, în mall
Incident șocant la Timișoara, în această după amiază. O tânără a fost înjunghiată de fostul său partener. Sursa de Vest See Full Bio

Detalii șocante în cazul crimei de pe malul Lacului Surduc! Ucigașul s-a dus după victimă, cu gândul clar de a o omorî
Noi detalii ies la iveală în cazul crimei petrecute în noaptea de 31 mai spre 1 iunie, în zona Lacului Surduc. Sursa de Vest See Full Bio

Cod galben în vestul și în sud-vestul țării! Sunt așteptate averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului și izolat vijelii și grindină
Meteorologii au emis un cod galben de instabilitate atmosferică, valabil în partea de vest și sud-vest a țării. Sursa de Vest See Full Bio

Se întrerupe furnizarea apei sau presiunea va fi scăzută, în mai multe localități din județ! Aquatim anunță lucrări
Vor fi probleme cu apa, în perioada următoare, în mai multe localități din Timiș. Sursa de Vest See Full Bio

CCIA Timiș lansează cursul GRATUIT de SAP de profesionalizare a angajaților în domeniul comerțului cu ridicata
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș anunță deschiderea înscrierilor pentru un curs gratuit de formare profesională în utilizarea sistemului SAP (System Applications and Products in Data Processing), destinat angajaților din domeniul comerțului cu ridicata. Sursa de Vest See Full Bio

Încă o lovitură pentru timișeni! Simonis duce deșeurile în Mehedinți, fără să îi pese că asta scumpește din nou gunoiul cu aproape 30%
După valul de scumpiri din ultimele luni, locuitorii din Timișoara și alte 31 de localități din Zona 1 de colectare primesc o nouă veste proastă: factura la gunoi crește din nou, de această dată cu nu mai puțin de 27%. Sursa de Vest See Full Bio
Flota SaluT se mărește! Au sosit alte două noi utilaje, pentru curățenia orașului
Flota societății de salubrizare a municipiului Timișoara a fost completată cu alte două noi utilaje. Sursa de Vest See Full Bio

Două victime, printre care și o copilă de 4 ani, după un accident în care au fost implicate mai multe mașini
Mai multe mașini s-au ciocnit într-o intersecție, iar două persoane, printre care și o copilă, au fost rănite și transportate la spital. Sursa de Vest See Full Bio
Ambarcațiuni din carton, plastic sau folie se întrec pe Bega! „Make it! Race it! Recycle it!” revine la Timișoara
Bărci construite din carton, PET-uri, folie, paleți din plastic vor lua startul sâmbătă, pe Canalul Bega, în cadrul celei de-a zecea ediții a competiției „Make it! Race it! Recycle it!”, organizată de EcoStuff România în zona Parcului Alpinet din Timișoara. Sursa de Vest See Full Bio
Persoană rănită, după ce un microbuz a ieșit în decor, pe o șosea din vestul țării!
Intervenție de urgență a echipajelor de ajutor, în această dimineață, după un apel la 112 care sesiza producerea unui accident rutier. Sursa de Vest See Full Bio

VIDEO: Zeci de indivizi, săltați de mascați! Vindeau droguri și au obligat o copilă să se prostitueze
Acțiune de amploare a procurorilor DIICOT și a polițiștilor specializați în combaterea criminalității, în această dimineață. Sursa de Vest See Full Bio
Câini, ținuți în condiții improprii, descoperiți de polițiștii de la Protecția Animalelor! Proprietarul a fost amendat
Polițiștii de la Protecția Animalelor Timiș au efectuat un control la o locuință din Cenei. Sursa de Vest See Full Bio
Pune-i botniță câinelui! Îndemnul care l-a scos din minți pe un bărbat! A scos cuțitul și un spray lacrimogen
Un bărbat de 42 de ani, care își plimba liniștit câinele a ajuns în arest, după ce un tânăr i-a reproșat că a scos patrupedul printre oameni, fără botniță. Sursa de Vest See Full Bio
Peste 500 de participanți și aproape 15.500 de euro strânși pentru comunitate la „Giarmata în Mișcare”
Comuna Giarmata a fost, la finalul săptămânii trecute, gazda celei de-a șasea ediții a evenimentului caritabil „Giarmata în Mișcare”, una dintre cele mai importante inițiative comunitare din localitate. Sursa de Vest See Full Bio
Toleranță zero pentru cei care abandonează deșeurile pe domeniul public al Timișoarei! Polițiștii locali au aplicat amenzi usturătoare
Rampe clandestine de gunoi continuă să se formeze pe raza municipiului Timișoara. Deși amenzile pentru nerespectarea legislației în vigoare privind gestionarea deșeurilor sunt usturătoare, oamenii nu renunță ușor la această practică iresponsabilă. Sursa de Vest See Full Bio
Timișoara trimite încă patru generatoare, în Ucraina! Primăria a plătit 170.000 de lei pentru ele
În fața unora dintre cele mai distructive atacuri cu drone și rachete, Timișoara trimite generatoare către Kiev pentru a susține alimentarea cu energie a serviciilor esențiale ale orașului. Sursa de Vest See Full Bio
Motociclist accidentat mortal, pe o șosea din vestul țării! O altă persoană a ajuns la spital
O persoană și-a pierdut viața, iar o alta a ajuns la spital, după un accident cumplit. Sursa de Vest See Full Bio



















Lasă un răspuns