Bărbat, trezit din somn și atacat cu o macetă, în toiul nopții! S-a ales cu mâna amputată și mai multe răni în zona capului

Incident șocant! Un tânăr a intrat în casa unchiului său și l-a atacat cu o macetă, amputându-i acestuia mâna.
Totul s-a întâmplat noaptea trecută, în orașul Hațeg din Hunedoara.
Tânărul în vârstă de 21 de ani, băut bine, a intrat aproape de miezul nopții în casă peste bărbatul de 50 de ani, care dormea. Înarmat cu o macetă, acesta s-a năpustit asupra unchiului său, rănind-ul în zona capului. Ulterior l-a lovit și peste mâna dreaptă, amputându-i acestuia mâna, de la încheietura palmei.
”La data de 20 decembrie 2023, în jurul orei 23:40, Poliția orașului Hațeg a fost sesizată cu privire la faptul că un bărbat a fost lovit, pe raza orașului Hațeg. Patrula de intervenție care s-a deplasat la fața locului, din primele verificări efectuate, a stabilit faptul că în jurul orei 23.30, un tânăr a pătruns într-o casă din orașul Hațeg, unde locuiește un bărbat de 50 de ani, în timp ce acesta dormea. Tânărul, aflat fiind sub influența alcoolului și fiind înarmat cu un obiect tăietor (macetă), a început să îl lovească pe bărbatul de 50 de ani (unchiul său) cu obiectul pe care îl purta în mână, în zona capului și ulterior l-a lovit și peste mâna dreaptă, amputându-i acestuia mâna, de la încheietura palmei”, transmite IPJ Hunedoara.
La fața locului a ajuns și un echipaj medical, care a preluat victima conștientă și a transportat-o la Spitalul Orășenesc Hațeg, pentru a-i fi acordate îngrijiri medicale.
În cauză, polițiștii au în tocmit dosar penal sub aspectul comiterii sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală și violare de domiciliu.
Tânărul de 21 de ani a fost reținut pentru 24 de ore. Acesta urmează să fie prezentat magistraților Parchetului de pe lângă Judecătoria Hațeg, în vederea luării măsurilor legale.
UPDATE
În urma probatoriului administrat, judecătorul de drepturi și libertăți a dispus arestarea tânărului pentru o perioadă de 30 de zile.
Distribuie pe rețele de socializare
Alte articole
Jandarmii timișeni, în doliu! Ciprian- Florin Glava, plutonier adjutant, a trecut în neființă
Comunitatea jandarmilor timișeni este în doliu, după ce Ciprian- Florin Glava, plutonier adjutant, s-a stins din viață. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio
Simonis, o nouă propunere pentru administrația Fritz! Vrea să construiască o parcare subterană uriașă, în zona Spitalului Județean
Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș, vreau un nou parteneriat cu Primăria Timișoara, condusă de Dominic Fritz. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio
Antreprenorii din vestul țării, mai aproape de piața chineză. Se deschide o filială locală a Camerei de Comerț România-China
Timișoara intră oficial pe harta relațiilor economice româno-chineze, prin lansarea filialei locale a Camerei de Comerț și Industrie România–China (CCIRC). Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Intervenție de urgență a scafandrilor ISU, pentru salvarea unui copil căzut într-un lac!
Apel disperat la 112, în urmă cu puțin timp, pentru salvarea unui copil care a căzut într-un lac. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Festivalul Pepenilor revine la Timișoara! Producătorii locali, așteptați să își depună dosarele de participare
Producătorii locali de pepeni verzi și galbeni care doresc să își comercializeze produsele în Timișoara sunt invitați să se înscrie la Festivalul Pepenilor, organizat de S.C. Piețe S.A. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Mai puține drumuri la ghișeu! Primăria Timișoara introduce noi servicii publice online
Primăria Timișoara anunță continuarea procesului de digitalizare a serviciilor publice, prin platforma „Portalul Unic”, adică mai puține deplasări la ghișeu. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio
Eveniment caritabil pentru copiii cu autism, la Timișoara! Fiecare bilet cumpărat înseamnă o șansă în plus la terapie
Timișoara va găzdui vineri un eveniment caritabil dedicat sprijinirii copiilor cu autism și familiilor acestora, organizat în cadrul platformei de impact social EPICA. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Veste proastă de la meteorologi! Cod galben de vânt și instabilitate atmosferică
Meteorologii au emis un cod galben de vânt și instabilitate atmosferică, ce vizează mai multe județe din partea de vest și nord-vest a țării. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio
VIDEO: Impact violent între două mașini, pe autostrada A1! Trei victime primesc îngrijiri medicale
S-a dat alarma, în urmă cu puțin timp, după un apel la 112 care sesiza un accident rutier, pe autostrada A1. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Ești din Timișoara sau împrejurimi și ai adoptat recent un câine? Poți participa gratuit la trei ședințe de dresaj
Ai adoptat un câine, însă acesta nu s-a integrat încă în noul cămin sau simți că nu ai reușit să construiești o legătură puternică cu el? Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio
Simonis pregătește o nouă mazilire în PNL Timiș, cu sprijinul primarilor fără coloană vertebrală, pe care îi ține în lesă
Ceea ce se întâmplă în aceste zile în PNL Timiș este mai mult decât o simplă dispută internă. Este o demonstrație de forță a lui Alfred Simonis și, în același timp, o dovadă a slăbiciunii cronice care a transformat filiala liberală într-o anexă a PSD. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio
Efort comun pentru siguranța trotinetiștilor în trafic! IPJ Timiș, AJOFM și FITT organizează un eveniment educativ
În contextul îngrijorător al numărului tot mai mare de incidente în care au fost implicați tineri pe trotinete electrice, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Timiș, Fundația Județeană pentru Tineret Timiș și Inspectoratul de Poliție Județean Timiș își unesc eforturile pentru promovarea unui comportament responsabil în trafic. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio
Voluntari vor lua cu asalt un sat din Timiș, pentru a-i reda frumusețea! Începe Color the Village
Asociația Acasă în Banat dă startul celei de-a opta ediție a proiectului Color the Village. Astfel, satul Macedonia, din județul Timiș, devine, începând de mâine, gazda a peste 400 de voluntari din întreaga țară, care vor înfrumuseța localitatea. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio
VIDEO: Accident rutier cumplit, pe o șosea din vestul țării! Trei persoane au rămas încarcerate! O femeie a murit
Nenorocire, azi-noapte, pe o șosea din vestul țării. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio
Nadia Comăneci devine ambasadoarea UVT Liberty Marathon 2026
UVT Liberty Marathon, competiția de alergare pe șosea care s-a consacrat drept cel mai prestigios maraton din vestul României, continuă tradiția prin care mari campioni olimpici devin parte din povestea comunității de alergători din Timișoara. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Probleme cu apa, în Timișoara și în județ! Aquatim anunță lucrări
Vor fi probleme cu apa, în mai multe localități din județ, ca urmare a unor lucrări efectuate de angajații Aquatim. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio
Tineretul USR se opune Guvernului tehnocrat! Cere liderilor de la nivel național să nu voteze executivul Tomac
În contextul negocierilor privind formarea unui Guvern tehnocrat, USR Tineret a adoptat o poziție oficială pe această temă și le cere liderilor de la nivel național să nu susțină instalarea unui astfel de executiv. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Bărbat din Timișoara, care recondiționa mașini, cercetat într-un dosar penal! Cantitatea impresionantă de deșeuri, descoperită de polițiști, în urma unei percheziții
Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul IPJ Timiș, inspectori de muncă și de mediu și rerezentanți ai Agenției Naționale de Administrare Fiscală au descins astăzi la o adresă din Timișoara, într-un dosar penal privind săvârșirea unor infracțiuni la regimul protecției mediului. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio






Lasă un răspuns