Skip to main content

Autobuzele STPT, tot mai scumpe la vedere! Ruben Laţcău anunţă reducerea numărului de curse, din lipsă de şoferi

XPilates & Spa

Probleme financiare şi de management de la STPT fac ca transportul public din Timişoara să devină tot mai neatractiv, în ciuda flotei noi de autobuze şi tramvaie.

Acum, deficitul de vatmani şi şoferi duce la reducerea curselor din oraş, dar şi din zona metropolitană.

Viceprimarul Ruben Laţcău susţine că măsurile care sunt valabile chiar de astăzi, vor fi afecta doar rutele cu puţini călători şi nicidecum în orele de vârf.

CITEŞTE ŞI: O nouă campanie de donare de sânge la Spitalul Clinic CF Timișoara. Unitatea sanitară vine în ajutorul Centrului Regional de Transfuzie Sanguină

Edilul dă vina, în primul rând, pe ordonanţa austerităţii, din cauza căreia şoferii nu mai pot face la fel de multe ore suplimentare, dar şi pe CJT, care a eliminat anumite curse judeţene, în ultimii ani.

 “Optimizările nu elimină nicio rută, în acest moment, nu fac nicio comasare de rute, au ca scop doar optimizări pe transport seara. Spre exemplu, au fost rute de transport, la nivel de judeţ, unde, după ora 8:00-9:00, mai erau unu-doi călători care erau transportaţi pe trei-patru rute dus-întors… Şi atunci, aceste optimizări au fost făcute în aşa fel încât după ora 22:00 a fost făcută o reducere pe transport (…) În ultimii patru ani, la nivel de judeţ, au fost desfiinţate multe rute de transport. Vorbim despre un număr de 63 de linii care au fost desfiinţate, dintr-un total de 85. Practic, trei sferturi dintre liniile de transport de la nivelul judeţului au fost desfiinţate, în ultimii ani, iar toate aceste comune, toţi aceşti primari, au venit pa Primăria Timişoara, la SMTT, la STPT, ca să beneficieze de transport public”, a anunţat astăzi, Ruben Laţcău.

Conform adresei de la STPT, aproape 40 de linii de autobuz, troleibuz şi tramvai vor fi afectate de reducerea numărului de curse.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Concert poster for Alphaville in Timisoara, June 21, 2026 at 20:30, featuring the band photo and official logos in the corners.

Casa de Cultură a Municipiului Timișoara anunță o reducere de 50% a prețului biletelor pentru concertul extraordinar, susținut weekendul următor, de legendara trupă Alphaville. Petronela Axinte See Full Bio

White ornate university building labeled Politehnica in a sunny town square.

Universitatea Politehnica Timișoara deschide sesiunea de admitere din luna iulie 2026 cu o ofertă educațională diversificată și cu un număr mai mare de locuri finanțate de la bugetul de stat. Petronela Axinte See Full Bio

Administrația Națională de Meteorologie a emis două avertizări meteorologice de tip cod galben, care vizează fenomene de instabilitate atmosferică, intensificări ale vântului și vijelii, în mai multe zone ale țării. Petronela Axinte See Full Bio

Aquatim S.A. informează clienții că, începând cu data de 1 iulie 2026, vor intra în vigoare noi tarife pentru serviciile de alimentare cu apă potabilă și canalizare. Petronela Axinte See Full Bio

Yellow tour bus on a city street in front of pastel green buildings, with flower planters along the curb and parked cars nearby.

Proiectele finanțate din bani europeni prind repede viață în Vestul țării. Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest (ADR Vest) a făcut plăți efective de peste 250 milioane de euro către beneficiarii din regiune. Petronela Axinte See Full Bio

Timișoara va fi, din nou, gazda unui eveniment cu vizibilitate europeană. Primăria, în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Externe, pregătește prima ediție a „Timișoara Forum for European Values” . Petronela Axinte See Full Bio

Frame from security footage showing a person attempting to scale a tall decorative gate with chevron-pattern panels; red circles highlight the climber near the gate opening.

Durere fără margini pentru familia băiatului de 15 ani, rănit grav după ce a căzut de pe o trotinetă electrică la Dumbrăvița. Petronela Axinte See Full Bio

Group of people in traditional folk costumes performing a dance on an outdoor stage in front of a yellow historic building.

Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș organizează mâine, cea de-a XXV-a ediție a Festivalului Etniilor, unul dintre cele mai reprezentative evenimente culturale ale verii, dedicat promovării diversității culturale și valorilor tradiționale ale comunităților etnice din Banat. Petronela Axinte See Full Bio

Older man with a cane and hat stands by the open rear door of a white and blue police car on a city street.

Panică, în familia unui bărbat în vârstă de 91 de ani, care a plecat de la locuința sa din Peciu Nou și nu a mai revenit. Petronela Axinte See Full Bio

Red line-art festival banner for Taifas Balkan film and culture festival in Timisoara, 13–18 Oct 2026, featuring decorative icons (flying pig, camera, accordion, flowers) and a woman cooking.

Festivalul de film și cultură balcanică TAIFAS revine la Timișoara, cu cea de-a patra ediție. Timp de șase zile, publicul este invitat la proiecții de film, teatru, muzică, gastronomie și literatură, într-un program care aduce împreună povești, gusturi, voci și ritmuri din spațiul balcanic. Petronela Axinte See Full Bio

S-a dat alarma, în zorii zilei, după o bubuitură puternică, ce a creat panică în rândul locatarilor unui bloc cu patru etaje din Timișoara. Petronela Axinte See Full Bio

Yellow semi-truck with severe front-end damage on a highway, windshield cracked and debris scattered as traffic backs up nearby.

Mai multe echipaje de intrevenție s-au mobilizat în urmă cu puțin timp, pe autostrada A1, la locul unui acccident rutier. Petronela Axinte See Full Bio

author avatar
Petronela Axinte