Minte bolnavă! Și-a bătut iubita și a vrut să o asfixieze dând drumul la gaz! Femeia a fost salvată de un vecin care a sunat la 112

Femeie salvată din mâinile concubinului care voia să o omoară și apoi să se sinucidă!

Femeie salvată din mâinile concubinului care voia să o omoară și apoi să se sinucidă!

Vești proaste pentru șoferi! Timp de trei zile se va închide traficul rutier, pe una dintre cele mai circulate artere din centrul orașului.

Președintele PSD Timiș, Călin Dobra este liniștit în privința moțiunii de cenzură și este convins că nu are cum să treacă.

Troleibuzele de pe linia 16 vor circula deviat, vineri și sâmbătă.

A turnat un lichid inflamabil pe el și a amenințat că-și dă foc, în plină stradă!

Meteorologii vin cu vești proaste. Vremea se schimbă brusc, în toată țara.

O adolescentă de 15 ani este dispărută de două săptămâni, iar familia este disperată!

A fost semnat contractul de finanțare pentru achiziția a încă șapte tramvaie noi.

Primăria Timișoara a semnat contractul de finanțare pentru reabilitarea Căii Bogdăneștilor.

67 de persoane private de libertate custodiate de Penitenciarul Timișoara încep astăzi cursurile de instruire școlară prin programul A doua șansă.

Timișoara va fi promovată de ministerul Turismului la nivel național și internațional.

Vești bune pentru amatorii de cumpărături! În luna octombrie va avea loc o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare.

Alte două case protejate pentru persoanele cu dizabilități au fost date în lucru, la Lugoj, de către Consiliul Județean.

Organizația județeană Timiș a PSD cheamă organizațiile județene din Timiș ale partidele din opoziție la semnarea Pactului Național pentru Bunăstarea Românilor.