Skip to main content

Autor: Violeta GHIMBOAŞĂ

Trei oameni, între care și un copil de doi ani, au murit în urma unui accident pe autostrada A1! Șase mașini au fost implicate

Accident cumplit în această după amiază pe autostrada A1, în zona localității Margina. Șase autovehicule au fost implicate, între care două microbuze. Traficul în zonă este blocat.

Impactul a fost unul extrem de violent. Polițiștii anunță că trei persoane și-au pierdut viața, între care și un copil de numai doi ani. În zona a ajuns și un elicopter SMURD.

Polițiștii au deschis o anchetă în acest caz.

În cursul acestei zile, 15 aprilie a.c., în jurul orei 15:00, polițiștii au fost sesizați să se deplaseze la un accident rutier care s-a produs pe autostrada A1 în zona localității Margina, din județul Timiș, în care ar fi implicate 6 autovehicule, printre care 2 microbuze. În urma evenimentului rutier, din nefericire, a rezultat decesul a 3 persoane (un bărbat, o femeie și un băiețel de 2 ani), și rănirea a altor 4 persoane ( 3 bărbați, printre care un minor de 12 ani și o femeie)”, transmite IPJ Timiș.

În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă. Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cauzele producerii accidentului.

Traficul este deviat pe DN 68A, prin localitatea Traian Vuia.

A fost activat planul roşu în urma unui accident între două microbuze şi o maşină! 25 de oameni implicaţi

Accident grav petrecut în urmă cu puţin timp pe una dintre cele mai circulate şosele din Banat, DN6. Două microbuze de pasageri şi un autoturism s-au ciocnit. 25 de persoane se aflau în cele trei autovehicule şi multe dintre ele au fost rănite.

A fost nevoie şi de intervenţia pompierilor de la descarcerare pentru două victime rămase între fiare, într-unul din microbuze.

Pompierii intervin în urma unui accident rutier produs pe DN6, în zona localității Teregova, în care sunt implicate 2 microbuze și 1 autoturism. Pentru optimizarea acțiunii de răspuns, a fost activat Planul Roșu de Intervenție la nivelul județului Caraș-Severin. Se intervin cu 1 autospecială de descarcerare, 2 autospeciale de transport personal și victime multiple, 3 autospeciale SMURD, 1 elicopter SMURD și 6 echipaje medicale SAJ. Misiunea este în dinamică„, transmite ISU Caraş-Severin.

10 persoane primesc îngrijiri medicale la faţa locului, iar într-un caz se executa manevre de resuscitare, mai spun pompierii.

Poliţiştii ajunşi la faţa locului urmează să stabilească modul în care s-a petrecut accidentul, iar traficul este blocat în acest moment.

În urmă cu puțin timp, pe DN 6, la intrare în localitatea Teregova s-a produs un accident rutier în care au fost implicate 3 autoturisme, dintre care 2 cu capacitatea 8+1 locuri. Din primele date, 2 persoane au rămas încarcerate într-unul dintre cele 2 autoturisme 8+1, mai multe persoane fiind rănite. În acest moment, traficul rutier în zonă este blocat, iar echipajele de intervenție acționează pentru salvarea victimelor și deblocarea părții carosabile„, spun cei de la IPJ Caraş-Severin.

UPDATE

Din primele cercetări, un microbuz condus de un bărbat în vârstă de 53 de ani, din județul Teleorman, care transporta 15 persoane, circula în direcția Caransebeș, iar la intrare în localitatea Teregova, a pătruns pe sensul opus de mers, unde a intrat în coliziune frontală cu un alt microbuz în care se aflau 7 persoane, condus de un bărbat de 38 de ani. În accident au fost acroșat un alt treilea autoturism, condus de un bărbat de 38 de ani din județul Timiș, care circula in direcția Orșova – Caransebeș.

Cei trei conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

În acest moment polițiștii efectuează cercetarea la fața locului în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.

Reglementări noi pentru staționarea maşinilor în zona pietonală! Vezi aici ce modificări apar

Apar noi reglemetări în ceea ce priveşte staţionarea autovehiculelor în zonele pietonale din Timişoara! La propunerea Poliției Locale va fi completată Hotărârea Consiliului Local privind constatarea și sancționarea contravențiilor, cu reglementări noi privind autovehiculele care au acces în zonele pietonale. 

Astfel, în zonele pietonale au drept de acces doar conducătorii autovehiculelor care locuiesc şi cei care prestează servicii publice în acea zona, cu avizul Comisiei de Circulație din cadrul Primăriei Timișoara. 

Până acum, pentru staționarea și oprirea acestor autovehicule, nu au existat reguli unitare pentru toate zonele pietonale. Noul proiect de hotărâre a avut în vedere sesizări ale cetățenilor și constatări în teren ale polițiștilor locali cu privire la situații în care spațiul pietonal era mult limitat de prezența autovehiculelor.

Noile prevederi interzic staționarea vehiculelor în toate zonele pietonale din Timișoara, în afara spațiilor marcate expres de administratorul domeniului public. 

De asemenea, se interzice oprirea și staționarea vehiculelor pe scuaruri, insule de dirijare a circulației sau pe alte amenajări rutiere care nu sunt destinate opririi și staționării vehiculelor.

Cei care nu respectă aceste reguli vor fi sancționaţi cu amendă contravențională sau, după caz, cu lipire de colante autoadezive pe parbrizele autovehiculelor sau pe caroseria vehiculelor, sau le oate fi ridicată maşina. Cuantumul amenzilor este între 600-1.200 lei pentru persoanele fizice și 1.500–2.000 lei pentru persoanele juridice.

Spațiile destinate staționării în zonele pietonale și intervalul orar permis vor fi stabilite ulterior aprobării acestui proiect de hotărâre de consiliu local și supuse avizării Comisiei de Circulație.

Proiectul de hotărâre de consiliu local poate fi consultat aici:

https://www.primariatm.ro/administratie/consiliul-local/proiecte-de-hotarari/?uid=6D16C9A5381FA5D4C2258823004AF8C7

Parcul Primăverii gata de start! Timişorenii, aşteptaţi la Muzeul Satului cu o serie de surprize!

Începe prima ediție a Parcului Primăverii, eveniment organizat de Consiliul Județean Timiș la Muzeul Satului Bănățean.

Organizatorii spun că Parcul Primăverii nu include o deschidere festivă clasică, ci un crescendo de momente speciale.

Începând cu ora 12, toți cei care trec pragul evenimentului, indiferent de vârstă sau preferințe, vor găsi activități care să le stârnească interesul. Miza festivalului este reconectarea la timpul de calitate, fie în cadrul unui atelier de creație, al unei activități de mișcare în aer liber, la un concert, o expoziție de artă sau la cumpărături de obiecte artizanale.

Astăzi, punctul culminant al evenimentului este concertul Subcarpați, mâine va urca pe scena Loredana, iar duminică, Adrian Stanca, Carmen Popovici Dumbravă și Claudia Ionaș cu Generalul promit un regal de folclor într-o zi de mare sărbătoare.

Pe parcursul tuturor celor 11 zile de festival, accesul este liber și gratuit.

Ne așteaptă un weekend cu multă energie creativă, cu momente artistice și de divertisment foarte bine gândite și cuprinse într-o producție culturală de excepție. Parcul Primăverii a reușit să ridice standardele organizării de eveniment în Timișoara și vreau să subliniez, în mod deosebit, contribuția celor șase instituții de cultură ale Consiliului Județean la realizarea acestui festival multicultural de anvergură” a spus Alin Nica, președintele Consiliului Județean Timiș.

Mai multe detalii despre program și atracțiile pregătite pentru timișeni pot fi găsite pe www.parculprimaverii.ro , iar atașat găsiți programul de weekend, structurat pe zile.

Naționala de floretă a Ucrainei s-a pregătit la Universitatea Politehnica Timişoara, împreună cu lotul României

Universitatea Politehnica Timişoara, la solicitarea Federației Ucrainene de Scrimă, a venit în sprijinul delegației ucrainene de floretă, oferindu-le cazare și masă la Casa Politehnicii, pentru perioada 9-13 aprilie.

În data de 9 aprilie, aceştia au venit de la Campionatul Mondial de la Dubai, iar în data de 13 aprilie s-au deplasat la etapa de Cupă Mondială ce are loc la Belgrad.

Profitând de prezența selecționatei din Ucraina, care este o forță la nivel mondial, lotul național al României s-a cantonat tot la Casa Politehnicii nr. 2 Timișoara, pentru a realiza un stagiu de pregătire comun. Din lotul României fac parte Teodora Sîrbu (CSU Politehnica Timișoara), Emilia Corbu (CSTA București) și Anca Săveanu (Steaua). Lotul „tricolor” este antrenat de Ana Pavel, iar antrenor coordonator este Petre Ducu. În anii trecuți, Emilia Corbu a făcut parte din lotul CSU Politehnica la întrecerile din Cupa Europei”, transmit reprezentanții Universității Politehnica Timișoara.

Ucraina a câştigat aurul la proba pe echipe la etapa de Cupă Mondială ce a avut loc la Timișoara, în perioada 4-5 decembrie 2021, organizată pentru a marca cei 100 de ani de activitate sportivă la Politehnica.

De altfel, Universitate Politehnica Timișoara a venit încă din luna februarie în sprijinul refugiaților din Ucraina, prin punerea la dispoziție a 120 de locuri de cazare în căminele proprii.

Se modifică regulamentul de acordare a sprijinului financiar pentru reabilitarea clădirilor istorice, la Timişoara! Va fi accesibil pentru mai multe categorii de imobile

Mai multe clădiri istorice au șansa să fie reabilitate cu sprijin financiar din partea Primăriei Timișoara! În urma consultărilor din ultimele luni, avute de reprezentanții Biroului Reabilitare Cartiere Istorice și Monumente cu asociațiile de proprietari, administratori și proiectanți din Timișoara, executivul Primăriei a decis îmbunătățirea Regulamentului de sprijin financiar pentru reabilitarea clădirilor istorice, adoptat anul trecut. Astfel că în urma modificărilor, mai mulți proprietari de clădiri de patrimoniu pot să beneficieze de acest sprijin și sumele de bani care pot fi accesate să fie la fel distribuite, indiferent de categoria imobilului istoric.

Ne-a bucurat entuziasmul asociațiilor de proprietari privind activitatea de consiliere desfășurată la biroul din Piața Traian, peste 130 de sesiuni de consiliere au avut loc din octombrie, când biroul s-a redeschis după o pauză de 5 ani. Rezultatul acestor discuții cu proprietari, proiectanți și specialiști în domeniul reabilitării se reflectă în propunerile de îmbunătățire ale programului municipalității de sprijin financiar pentru reabilitarea acestor clădiri. Primăria Timișoara are în lucru proiecte de regenerare urbană în mai multe zone istorice ale orașului: 12 străzi și patru piețe din zona Traian, concursul internațional de arhitectură pentru Piața Victoriei și șapte străzi din jurul ei sau Traseul Revoluției din Piața Maria până în Parcul Regina Maria, așa că reabilitarea clădirilor este o componentă importantă pentru a avea un spațiu public de calitate,” a spus primarul Dominic Fritz.

Astfel, prin modificarea și completarea regulamentului se va acorda același tip de sprijin financiar, respectiv sprijin financiar nerambursabil de 20% și sprijin financiar rambursabil în termen de cel mult 10 ani (fără dobândă) de 80% din valoarea lucrărilor eligibile, real executate, respectiv din valoarea facturilor decontate executantului lucrărilor, pentru toate categoriile de clădiri istorice: monument individual, clădiri aflate în ansambluri sau situri monument istoric (clădirile din situri reprezentând 75% dintre clădirile aflate pe listele prioritare de intervenție).

De asemenea, în perioada dedicată consilierii cetățenilor, au mai fost depuse și analizate peste 30 de solicitări din partea proprietarilor, fiind astfel introduse pe listele prioritare de intervenție încă 14 clădiri din cartierele Fabric, Elisabetin și Iosefin. Criteriile pe baza cărora acestea au fost selectate au fost cele de ordin estetic și identitar, clădirile incluse în lista prioritară fiind considerate valoroase din punct de vedere arhitectural și istoric.

Mai mult, în noul regulament sunt redefinite condițiile în care asociația de proprietari poate lua hotărârea de a accesa sprijinul financiar prin program (aceasta urmând să fie posibilă cu acordul a 2/3 din proprietari) și sunt detaliate mai multe capitole din regulament, pentru o mai bună înțelegere din partea publicului țintă (proprietari și specialiști în domeniul reabilitării).

Tot pentru a veni în sprijinul proprietarilor și în urma sugestiilor primite din partea celor care au participat la ședințele de consiliere, au fost mai în detaliu explicitate condițiile programului, prin modificarea și completarea anexelor, respectiv a modelelor de contracte de sprijin financiar, acestea fiind prezentate distinct pe categorii de proprietari, a modelului de contract pentru servicii de proiectare (model oferit de Ordinul Arhitecților din România) și a contractului pentru servicii de execuție de lucrări, prin care întregul proces de contractare devine astfel vizibil pentru beneficiarii programului. Sunt introduse și anexe noi, care reglementează mai bine situațiile semnalate de proprietari în procesul de consiliere, cum sunt, de exemplu, cele cu privire la garanția imobiliară și la garanțiile bancare solicitate în caz de neachitare a obligațiilor de plată din partea beneficiarului. 

Datele de contact ale Biroului sunt:  str. Ștefan cel Mare, nr. 2, Piața Traian. Program cu publicul: luni – joi de la 9:00 la 16:30, Telefon: 0752 224 171 și 0374 555 160, Mail: reabilitare.monumente@primariatm.ro

Regulamentul completat și modificat a fost publicat pe site-ul Primăriei Municipiului Timișoara și poate fi consultat aici:

https://www.primariatm.ro/administratie/consiliul-local/proiecte-de-hotarari/?uid=6180427677DFC0F4C225882300497511

Noul regulament va intra în vigoare după ce va fi aprobat de Consiliul Local.

top 3 1

CCIAT urmează tendința ascendentă a relațiilor și cooperării cu Republica Serbia!

top 3 1

În perioada 19 – 20 aprilie, președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, Florica Chiriţă, va face o vizită de lucru la Belgrad, pentru întrevederi cu conducerea CCI Belgrad și cea a Centrului Expozițional Belgrad.

În cadrul acestor întâlniri, stabilite cu sprijinul Consulatului General al Republicii Serbia la Timișoara, vor fi abordate teme de interes pentru comunitatea de afaceri din cele două țări și regiuni.

Astfel, subiectele de discuție vizează propuneri de acțiuni pentru anul în curs, respectiv: Organizarea unui Forum de Afaceri multisectorial și întâlniri de tip B2B, la Belgrad sau la Timișoara; Organizarea la Centrul Regional de Afaceri al CCIA Timiș a unei expoziții de produse și servicii oferite de companii din Serbia.

Acțiunile cu caracter permanent vizează: Organizarea de misiuni economice de vizitare a târgurilor și expoziților sectoriale din Timișoara și Belgrad și/sau participarea firmelor cu stand individual sau colectiv, în condiții financiare de reciprocitate; Identificarea de firme din Rep. Serbia interesate să investească în România și/sau interesate să intre in parteneriate cu companii din România (joint ventures, alte tipuri de asociere) din domenii de interes (construcții industriale, producție, altele); Colaborare în proiecte derulate în cadrul Federației Camerelor de Comerț Dunărene, în calitate de membri a celor două organizații camerale.

Totodată, Președinții camerelor de comerț vor semna un nou Acord de Colaborare, reactualizare a celui semnat la Belgrad, în iunie 2013.

Sunt convinsă că vizita la Belgrad va aduce o contribuție importantă la creșterea volumului schimburilor comerciale, la consolidarea în continuare a cooperării economice bilaterale și la încurajarea celor două medii de afaceri să intensifice contactele directe prin participarea la misiuni economice, forumuri de afaceri sau târguri organizate în cele două țări”, spune președintele CCIAT, Florica CHIRiȚĂ.

Conform informațiilor oferite de ORC Timiș, la 31 decembrie 2021, erau înmatriculate un număr de 322 de firme cu asociați din Serbia, cu o valoare totală a capitalului social subscris de 7,3 mil. de Euro.

Operaţiune de amploare a DIICOT Timişoara! 61 de percheziţii la traficanţii de droguri din vestul ţării!

61 de percheziţii domiciliare au avut loc în această dimineaţă, în trei judeţe din vestul ţării: Timiş, Caraş-Severin şi Hunedoara. Vizată este o reţea de traficanţi care se ocupa cu introducerea în ţară de droguri de risc, trafic de droguri de risc si mare risc şi alte operaţiuni cu substanţe psihoactive.

Din cercetări a reieșit că mai multe persoane ar fi constituit o grupare infracțională, care ar fi acţionat în județul Timiș, având ca preocupări traficul de droguri de risc și mare risc, respectiv cannabis, amfetamină, precum și operațiuni cu substanțe susceptibile a avea efecte psihoactive. Gruparea ar fi fost împărțită pe mai multe paliere, în scopul realizării activităților infracționale, respectiv pe palierul de organizare/coordonare, palierul intermediar de aprovizionare, transport și depozitare, precum și palierul de distribuție stradală a drogurilor„, transmite IPJ Timiş.

Principalele surse de proveniență a drogurilor distribuite ar fi fost colete expediate din Spania, pentru cannabis, comenzi plasate pe o rețea online, pentru amfetamină sau substanțe susceptibile a avea efecte psihoactive, dar și culturi ilicite organizate indoor sau outdoor, din județul Timiș.

34 de persoane vor fi duse la audieri la sediul DIICOT Timişoara.

Serviciile medicale școlare ale Primăriei Timișoara vor fi digitalizate, în urma unor donaţii!

Serviciul Public Asistență Medicală Școlară din cadrul Primăriei Timișoara va fi dotat cu 34 de PC cu sprijinul Intel și al Asociației OneSource. Donația va ajuta ca monitorizarea stării de sănătate a copiilor din școlile și grădinițele din Timișoara să se facă într-un sistem interconectat cu datele înregistrate de medicii de familie la care aceștia sunt înscriși. Astfel, fiecare copil va avea un dosar medical complet la care să aibă acces medicii care au grijă de copii.

Donație Intel România și Asociația One Source constă din 34 de PC-uri, 34 de monitoare și toate perifericele necesare. Toate acestea fac posibil startul digitalizării activității Serviciului Public Asistență Medicală Școlară al Municipiului Timișoara.

Aceste donații vor ajuta administrația locală să înceapă să documenteze electronic interacțiunile medic – elev și pornind de la datele specifice, reale și concrete obținute – să formuleze politici și programe locale adecvate de îmbunătățire a sănătății elevilor. Suntem în continuare deschiși la colaborări care să ne ajute să oferim un viitor mai bun copiilor din Municipiul Timișoara„, spune Diana Amza, coordonatoarea activității Serviciului Public Asistență Medicală Școlară.

Într-o etapă următoare va fi achiziționată și instalată o platformă care să faciliteze comunicarea și accesul la un set unitar de date, atât de către medicii de familie, cât și de către cei din cabinetele din școli sau grădinițe.

Facem un pas foarte important în asigurarea asistenței medicale a preșcolarilor și scolarilor din unitățile de învățământ. Un astfel de sistem permite să urmărim în dinamică dezvoltarea copilului, evoluția unei afecțiuni cronice și cel mai important să aplicăm programe de profilaxie în timp util,” spune Lia Vlaicu, medic în rețeaua de medicină școlară.

Alimente şi produse de igienă pentru zeci de familii nevoiaşe din Timiş şi Caraş-Severin, înainte de Paşte!

Asociația Acasă în Banat demarează campania Dar din Dar pentru a ajuta cu alimente cât mai multe familii aflate într-o situație dificilă din județele Timiș și Caraș Severin. Zeci de familii aflate în pragul sărăciei din mediul rural din Banat vor primi înainte de sărbătorile pascale, pachete cu alimente neperisabile și produse de igienă. Este al treilea an consecutiv în care Asociația Acasă în Banat desfășoară această campanie.

În condițiile actuale, prin scumpirea alimentelor de bază, dar și a condițiilor de trai, foarte multe familii nu reușesc să se descurce. Noi am decis să le dăm o mână de ajutor, mai ales că acum se apropie sărbătorile pascale. Campania Dar din Dar este deja o tradiție pentru Asociația Acasă în Banat, de trei ani, înainte de sărbători, încercăm să ajutăm cât mai multe familii, oferindu-le nu doar alimente, ci și bucurie și speranță”, a declarat Radu Trifan, președintele Asociației Acasă în Banat.

Pachetele vor conține alimente de bază, conserve, produse de igienă, dar și câteva produse specifice sărbătorilor pascale.

Prin această campanie, Asociația Acasă în Banat a ajuns până în prezent la peste 1000 de familii din peste 100 de sate din județele Timiș și Caraș Severin.

Pe lângă donațiile în bani, persoanele fizice și juridice pot contribui cu produse aflate în termen de valabilitate.

Asociația Acasă în Banat poate fi contactată pe pagina de Facebook sau la adresa de email acasainbanat@gmail.com.

De asemenea, puteți face o donație în contul Asociației Acasă în Banat, menționând numele campaniei: Dar din Dar.

Donații în LEI: RO26BTRLRONCRT0P53069801

Donații în EURO: RO11BTRLEURCRT0P53069801

SWIFT/BIC: BTRLRO22

Revolut: 0748918091

PayPal: acasainbanat@gmail.com

„Meseria mea e râsul” – O nouă conferință publică, organizată la UVT, cu Toni Grecu și Ioan T. Morar

Prin proiectele și evenimentele realizate, Universitatea de Vest din Timișoara își asumă postura de epicentru al generării și promovării de inițiative și proiecte culturale, în perspectiva anului „Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii”.

Sub genericul „La UVT, Cultura este Capitală!”, comunitatea academică din UVT susține conferințe, spectacole, dezbateri, lansări de carte și proiecții de film, producții multimedia și programe de artă și creație contemporană, promovate în Timișoara și în plan naţional şi internațional.

Astfel, joi, 14 aprilie, începând de la ora 18, în Aula Magna „Ioan Curea” din UVT are loc Conferința „Meseria mea e râsul”, în care este invitat binecunoscutul fondator al grupului de umor Divertis, Toni Grecu, alături de scriitorul Ioan T. Morar, într-un dialog moderat de criticul literar și universitarul Mircea Mihăieș.

Umorul de calitate, spectacolele de divertisment cu public și viața artiștilor de comedie, iată câteva dintre primele subiecte pe care invitații le vor lua în considerare pentru a realiza o incursiune interesantă, plină de surprize, dar mai ales veselă, prin istoria recentă a umorului românesc.

Umorul și bucuria de a râde dau sarea și piperul vieții, iar profesioniștii comediei sunt masterchefi care ne oferă cele mai plăcute momente de divertisment rafinat. Genericul „La UVT, Cultura este Capitală!” acoperă, iată, și arta comediei, pe care o vom regăsi prin două personalități binecunoscute, Toni Grecu și Ioan T. Morar. Este o ocazie de neratat, în care dialogul lor, moderat de scriitorul Mircea Mihăieș, va produce valuri de bucurie și bună dispoziție. Vă așteptăm!”, spune Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest din Timișoara.

Evenimentul este organizat cu prezență fizică, în Aula Magna UVT, și va fi prezentat inclusiv prin streaming LIVE pe pagina de Facebook UVT.

Final în sesiunea de înscrieri în competiția metaFuture lansată de Teatrul Național Timișoara! 26 de proiecte au fost depuse

Sesiunea de înscrieri în competiția metaFuture, lansată de Teatrul Național din Timișoara în luna februarie, s-a încheiat.

Au fost depuse 26 de proiecte pe texte sau scenarii adaptate din literatura science fiction, mărturii despre imaginație, despre spirit, despre viziune, despre tinerețe și, nu în ultimul rând, despre curajul de a construi cu materialele și instrumentele teatrului lumi neidentificate.

metaFuture este un proiect  despre viitor, iar reacția regizorilor și a dramaturgilor la apelul inedit al Teatrului Național reprezintă un răspuns plin de promisiuni pentru viitorul teatrului românesc. Selecția proiectelor este deschisă și, ca atare, ne dorim ca în perioada care urmează să aducem pe scenele noastre cât mai mulți dintre artiștii vizionari care au intrat în metaFuture, parte din programul Reflector TNTm”, transmit reprezentanții Teatrului.

Primăria Timișoara alocă peste 13.000 de burse pentru elevi, în valoare de 16 milioane de lei!

Primăria Timişoara alocă 16 milioane de lei pentru bursele elevilor, pentru anul 2022, mai mult cu 4 milioane față de anul trecut. 

Proiect de hotărâre pentru stabilirea nivelului cuantumurilor pentru bursele şcolare acordate elevilor din învăţământul preuniversitar de stat pentru anul 2022 va ajunge pe masa consilierilor locali pentru aprobare. Sunt propuse 13.633 de burse, în sumă totală de 16.089.080 lei.

Numărul burselor și suma sunt mai mari față de anul trecut, când au primit burse 13.137 de elevi, iar suma totală a fost de 12.106.500 lei, cu 4 milioane de lei mai mică decât în 2022.

Am suplimentat suma pentru anul acesta, tocmai pentru ca toți elevii care îndeplinesc condițiile să primească bursă și să îi ambiționăm pe cât mai mulți copii să își îmbunătățească performanțele la învățătură. Sistemul de educație local este prioritar pentru noi și susținerea financiară a elevilor este una din modalitățile de încurajare a performanței în educație,” a spus primarul Dominic Fritz.

Cuantumurile burselor pentru cele patru categorii (performanţă, merit, studiu şi sociale), au fost stabilite la valoarea de  500, 200, 150, respectiv 200 lei pe lună.

La aprobarea bugetului local al municipiului Timișoara pe anul 2022, pentru burse a fost alocată suma de 16.668.000 lei, din care 578.920 lei au fost utilizați pentru plata burselor restante din anul 2021 – perioada 13 septembrie – 31 decembrie 2021 și 3 -14 ianuarie 2022 (prelungirea semestrului I). Rezultă așadar, suma de 16.089.080 lei pentru bursele școlare pentru anul 2022.

Criteriile generale de acordare a burselor se stabilesc de către Ministerul Educației și Cercetării. Criteriile specifice de acordare a burselor de performanță,  de merit, a burselor de studiu și a celor de ajutor social se stabilesc anual în consiliile de administrație ale unităților de învățământ, în limitele fondurilor repartizate și în raport cu integralitatea efectuării de către elevi a activităților școlare. Bursele de ajutor social se acordă tuturor elevilor care îndeplinesc condițiile prevăzute de lege.

Suma alocată în buget este suficientă pentru acoperirea necesarului de burse solicitate, astfel că se vor putea acorda integral toate categoriile: burse sociale (bolnavi, orfani și pentru cei cu venituri foarte mici), burse de studiu, burse de performanță și burse de merit pentru fiecare unitate de învățământ. Acordarea integrală a burselor, care se practică doar în ultimii doi ani, înseamnă că, spre deosebire de alți ani, când suma totală era insuficientă, vor primi burse toți elevii care au acest drept, conform listelor transmise de unitățile de învățământ.

Anunţ de interes public!

Prin Incheierea Civila nr. 792/16.03.2022, Dosar 525/252/2022, Judecatoria Lugoj constata dizolvata si dispune intrarea in lichidare a Asociatiei ,, Speranta” Stiuca, cu sediul in comuna Stiuca, nr. 172, jud. Timis, sediul procesual ales in comuna Stiuca, nr. 203, jud. Timis, desemnand ca lichidator judiciar pe C.I.I. Urechiatu Romeo Antoniu cu sediul in Timisoara, str. Munteniei, bl. C39, et.1, ap.4, jud. Timis.