Trei oameni, între care și un copil au ajuns la spital,î în urma unui accident de circulație în care au fost implicate două autoturisme și o autoutilitară.
Accidentul s-a petrecut în localitatea Târnava de Criş din județul Hunedoara.
”Poliţiştii ajunşi la faţa locului, au constatat că, pe DN 76, în afara localităţii Târnava de Criş, la km 46, o autoutilitară condusă de un tânăr în vârstă de 22 de ani, ce se deplasa pe DN76 din direcţia Brad spre Oradea, nu ar fi păstrat o distanţă regulamentară faţă de autoturismul ce se afla în faţa sa, condus de o femeie în vârstă de 38 de ani, din comuna Vaţa de Jos, care, încetinise în spatele unui tractor care tracta o remorcă artizanală neînmatriculată, condus de către un bărbat în vârstă de 48 de ani, din comuna Vaţa de Jos, lovind autoturismul şi proiectându-l în remorca tractorului. În urma impactului, autoutilitara a pătruns pe contrasens, intrând in coliziune frontală cu un alt autoturism, condus de către un bărbat în vârstă de 41 de ani, din judeţul Braşov, ce se deplasa regulamentar pe DN 76 din direcţia Oradea spre Brad”, transmit reprezentanții IPJ Hunedoara.
În urma accidentului a rezultat rănirea uşoară a trei persoane, respectiv a femeii în vârstă de 38 de ani, a bărbatului în vârstă de 41 de ani şi a unui copil în vârstă de 10 ani, pasager în autoturismul condus de bărbatul din judeţul Braşov. Victimele au fost transportate la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Cei patru conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ, recoltându-li-se o probă de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă şi conducerea unu vehicul neînmatriculat.
Primăria Timișoara caută recenzori pentru colectarea datelor în teren. Sunt disponibile 341 de locuri. Totodată se caută și 17 recenzori șefi pentru monitorizarea sau coordonarea colectării datelor și un coordonator la nivel de la nivel de UAT în cadrul recensământului populației și locuințelor din municipiul Timișoara, în perioada 16 mai – 17 iulie.
Primăria va încheia cu recenzorii un contract de prestări servicii.
Timișorenii care vor participa la recensământ vor fi instruiți de Unitatea Județeană de Implementare a Recensământului, însă deocamdată nu se cunoaște data, aceasta fiind comunicată la o data ulterioară.
Iată ce condiții trebuie să îndeplinească cei care vor să fie recenzori:
Vârsta minimă de 18 ani împliniți la data selecției – condiție eliminatorie;
Minim studii medii absolvite (diplomă absolvent liceu) – condiție eliminatorie;
Să nu aibă cazier judiciar – condiție eliminatorie;
Să dețină cunoștințe de utilizare a unei tablete;
Abilitatea de a comunica într-o manieră civilizată; capacitatea de a stabili contacte inter-personale, de a fi cordial, plăcut, metodic şi riguros;
Să dispună de un telefon mobil pe care să-l utilizeze pentru comunicare;
Rezistenţă la stres şi lucru sub presiune;
În zonele/comunitățile cu populaţie de altă etnie decât cea română, cunoaşterea şi a limbii acelei etnii şi a specificului etniei respective reprezintă un avantaj în desfăşurarea muncii sale pe teren;
Expertiza în domeniul statisticii, al administrației publice, experiența de operator statistic statistic sau ca personal RGA (recensământul general agricol), reprezintă un avantaj.
Personalul care se va ocupa de recensământ trebuie să aibă disponibilitate de a lucra în program prelungit, în medie 8 ore pe zi și disponibilitate de a lucra în weekend (sâmbătă şi /sau duminică).
Plata se va face în funcţie de numărul de chestionare pentru care se asigură asistența populației, chestionarul fiind compus din mai multe secțiuni cu grade de complexitate diferite, la un tarif de:
• 7 lei pentru „Secțiunea pentru recenzarea persoanei” și
• 3,5 lei pentru „Secțiunea pentru recenzarea locuinței”
Timișoara va avea un nou regulament pentru comerțul stradal! Proiectul poate fi consultat pe site-ul Primăriei, iar în perioada următoare va fi organizată și o dezbatere publică pe marginea acestui subiect.
Municipalitatea propune modele noi pentru chioșcurile din oraș, dar și pentru mobilierul stradal. Comercianții care nu vor respecta noile prevederi vor fi aspru sancționați.
„Astăzi am publicat un regulament care să aducă claritate pentru comercianții stradali din Timișoara și să pregătească orașul pentru a fi demn de titlul de capitală ca aspect vizual. Dorim să oprim situațiile în care unele biciclete devin tonete și unele rulote devin structuri permanente pe spațiul public. Vom propune, de asemenea, modele noi pentru chioșcurile din oraș și pentru mobilierul de la standurile cu flori, fructe, legume, ziare, etc. Vrem să aducem un stil unitar pentru mobilierul stradal, inclusiv pentru comercianții timișoreni. Am eliminat ambiguitățile care permiteau decizii arbitrare de acordare a avizelor/acordurilor. Fiecare comerciant va putea să știe ce acte trebuie să aducă și care sunt condițiile ca să poată opera. Avem în plan chiar să facem câteva sesiuni de informare cu departamentul de avizare din primărie pentru a le răspunde întrebărilor. Acest regulament nou va putea fi consultat de fiecare dintre cei care fac comerț stradal. Vom anunța, în cursul acestei săptămâni, și o dezbatere publică pe acest subiect”, transmite primarul Timișoarei, Dominic Fritz.
O serie de practici operative deja existente vor fi formalizate, precum procesul de alocare a spațiilor pentru mărțișoare, dar și conținutul pentru hotărâri de consiliu local pentru licitația pentru închirierea spațiilor pentru chioșcuri sau tonete și al caietului de sarcini aferent hotărârii.
Sunt propuse noi obligații pentru comercianții care desfășoară activități de comerț stradal:
● Să dețină documente de proveniență a bunurilor și certificate de calitate
● Să nu amplaseze mobilier stradal sau alte obiecte pe spațiul verde sau pe locuri de parcare (cu excepții)
● Comercianții și deținătorii de automate în aer liber răspund de asigurarea condițiilor de păstrare cerute de producător pentru produse și de a preveni perisabilitatea accelerată
● Agenții economici răspund de funcționarea unității comerciale, de legalitatea construcției și de respectarea normelor legale pentru PSI
Următoarele tipuri de structuri vor fi reglementate:
1) Tonete, pupitre acoperite sau închise (cărți, presă și flori)
2) Mobilier urban amplasat în fața unității de profil (flori, legume, fructe, ziare și reviste, cărți, vitrine frigorifice pentru înghețată și aparate de înghețată)
3) Vehicule special amenajate și rulote mobile destinate desfășurării de activități comerciale
4) Comercializarea în aparate automate/dozatoare (lapte, apă, ouă, sucuri, produse alimentare și nealimentare – în perimetrele piețelor agroalimentare și pe terenuri proprietate personală aparținând persoanelor fizice și juridice)
5) Comerț stradal desfășurat cu ocazia unor sărbători sau evenimente organizate în Municipiul Timișoara
6) Chioșcuri
Noile propuneri au ca scop reglementarea automatelor care au fost montate ilegal în spațiul public sau chiar și în spațiul privat, dar care deservesc zone publice. Acestea vor fi permise doar pe baza documentației de urbanism (PUZ, PUD), pentru a preveni situațiile în care au fost montate în număr extrem de ridicat sau abuziv. De asemenea, vehiculele și rulotele vor fi tratate ca mijloace ambulante și nu va mai fi permisă transformarea acestora în structuri semi-permanente. Astfel, este impusă autonomia privind utilitățile necesare funcționării și eliberarea amplasamentului până la finalul zilei.
Chioșcurile vor putea avea o suprafață maximă de 15 mp și vor necesita obținerea unei autorizații de construire într-un termen maxim de 6 luni de la câștigarea amplasamentului la licitație. Tonetele și pupitrele vor putea avea o suprafață maximă de 12 mp și vor necesita obținerea avizului pentru locație într-un termen maxim de 3 luni de la câștigarea amplasamentului la licitație, autorizația de construire nefiind necesară pentru tonete și pupitre care nu au fundație și se racordează doar la electricitate. Dacă termenele nu sunt respectate, amplasamentele vor fi scoase din nou la licitație publică.
Primăria Timișoara dorește să realizeze de asemenea pentru tonete, pupitre și chioșcuri avizul unic de racordare și să obțină certificatul funciar la zi. Pentru chioșcuri va fi inclus și certificatul de urbanism.
Pentru a asigura respectarea regulamentului este propusă creșterea valorii contravențiilor. Există de asemenea măsuri suplimentare pentru sancționare: oprirea pentru 3 luni a reautorizării de la a 2-a abatere sancționată, suspendarea acordului/avizului pentru nerespectarea mențiunilor din acord și chiar refuzul emiterii unui nou acord/aviz după suspendări repetate.
Noul regulament detaliază condițiile pentru care acordul/avizul pentru comerț stradal nu se poate elibera:
1. Dacă amplasamentul este construcție neautorizată sau este o lucrare a cărei recepție nu a fost efectuată încă
2. Dacă amplasamentul este o construcție unde au fost făcute intervenții neautorizate
3. Dacă se dorește amplasarea mobilierului urban în fața unei clădiri neautorizate
4. Dacă amplasamentul este în fața unei construcții a cărei fațade/acoperiș nu sunt reabilitate și există risc de accidente (excepție făcând existența unei autorizații de construire pentru punerea în siguranță a imobilului)
Alte modificări incluse sunt introducerea zilei internaționale a femeii/zilei mamei în lista de sărbători pentru care există o reglementare specială în regulament sau permiterea activității de comerț stradal doar pe trotuare de minimum 3 m lățime, astfel încât să existe un spațiu liber de 1,5 m pentru pietoni. Activitățile de tip face painting sau vânzarea de baloane/suveniruri se vor putea desfășura doar în parcuri și se propune interzicerea în zonele istorice protejate ale orașului a mobilierului stradal inestetic și care este în neconcordanță cu aspectul istoric al clădirilor.
Polițiștii locali aflați în patrulare astăzi, în jurul orei 11.30, în zona Iuliu Maniu, au depistat un bărbat care conducea un moped, iar când i-a văzut pe agenți a frânat brusc încercând să scape nevăzut. Polițiști însă l-au oprit imediat pe bărbat și l-au legitimat.
Acesta nu avea actele la el, însă după verificarea în baza de date, agenții au constatat că bărbatul are 36 de ani, are domiciliul în localitatea Bencecu de Sus și nu deține permis de conducere pentru nicio categorie.
Bărbatul le-a declarat polițiștilor locali că se află în curs de școlarizare pentru a obține permisul și că se ducea să-și vândă mopedul.
Bărbatul a fost predat polițiștilor rutieri pentru continuarea cercetărilor sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere fără permis. Acesta a fost și sancționat cu 290 de lei de polițiștii locali pentru că se deplasa cu mopedul fără a avea cască de protecție.
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, sub egida Instituției Prefectului Județul Timiș, în colaborare cu Agenția Națională pentru Protecția Mediului Timiș și Garda Națională de Mediu -Comisariatul Județean Timiș, organizează în data de 4 mai, de la ora 10.00, în Sala BANAT a Centrului Regional de Afaceri al CCIAT, un seminar de informare a agenților economici, având ca temă: Aspecte privind responsabilitățile agenților economici în domeniul protecției mediului și a gestionării deşeurilor.
Vor fi dezbătute aspecte care vizează:
O.U.G. 92/2021;
O.U.G. 195/2005 cu modificările ulterioare;
Ordinul nr. 1150/2020 privind aprobarea procedurii de aplicare a vizei anuale a autorizației de mediu și a autorizației integrate de mediu.
Seminarul va fi susținut de specialiști din cadrul Agenției pentru Protecția Mediului Timiș și al Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Timiș.
Seminarul se va desfăşura într-o manieră interactivă, sub forma unei sesiuni de întrebări și răspunsuri, fiind recomandată transmiterea întrebărilor până cel târziu marți, 3 mai, orele 16.00, astfel încât în cadrul întâlnirii să se răspundă punctual la problemele ridicate de agenții economici.
Participarea este gratuită pentru membri CCIAT, iar pentru companiile care nu sunt membre ale CCIAT taxa de participare este de 150 lei + TVA.
Termenul de înscriere și transmitere a întrebărilor este 3 mai.
Joi, 28 aprilie, Muzeul Național al Banatuluiinvită timișorenii de la ora 19:00, în mansarda B1 a Bastionului Maria Theresia la 𝐒𝐞𝐫𝐚𝐭𝐚 𝐝𝐞 𝐚𝐫𝐢𝐢 𝐬̦𝐢 𝐥𝐢𝐞𝐝𝐮𝐫𝐢 organizată împreună cu soliști ai Operei Naționale Române din Timișoara.
Vă vor încânta: Lăcrimioara Cristescu, Crina Vezentan – Ciucurița, Cosmin Ifrim, Alexandru Moisiuc, Mircea Dan Petcu. La pian: Angela Balici. Aceștia vor interpreta piese ale compozitorilor: G. Verdi, R. Schumann, G. Puccini, R. Strauss, G. Enescu, P. Mascagni, P.I. Ceaikovski, R. Wagner. Moderator va fi Cristian Rudic,
Iubitorii de muzică, sunt așteptați în număr cât mai mare să petreacă seara de joi împreună, într-o atmosferă plină de rafinament și eleganță.
Accesul este gratuit.
Evenimentul este organizat cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Timiș.
Începe un nou sezon de ecoturism în județul Timiș! În perioada 30 aprilie – 25 septembrie se vor relua plimbările gratuite cu catamaranul electric Eco Timiș pe lacul Surduc.
Lacul Surduc este cel mai mare lac din vestul României şi va putea fi admirat de pe ambarcațiunea pusă gratuit la dispoziția celor care vizitează destinația. În plus, cei pasionaţi de cicloturism au la dispoziţie un traseu special în jurul lacului, se pot face drumeții și cei care doresc să experimenteze gastronomia în zonă o pot face fără probleme.
Asociația pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului (APDT) în județul Timiș va relua plimbările cu Catamaranul cu motor electric Eco Timiș pe lacul Surduc în zilele de sâmbătă și duminică, în intervalul orar 10,00 – 16,00. Pentru grupurile mai mari de opt persoane se recomandă programări la numerele de telefon 0721 779 225 și 0720 851517.
Având o capacitate de opt locuri, catamaranul are motor electric, este complet nepoluant și a fost achiziționat de APDT Timiș cu scopul de a contribui la dezvoltarea serviciilor de turism din Timiș prin promovarea Rezervației Naturale Lacul Surduc.
Catamaranul – aflat în prezent în custodia Primăriei Fârdea – se află acostat pe malul lacului Surduc, iar accesul public al turiștilor la îmbarcarea și debarcarea de pe catamaran se va face de pe drumul public spre lac, la intrarea de pe drumul național spre Centrul de Studii Biblice și este marcat de indicatoare Eco Timiș.
„Mizând astfel pe turismul ecologic și pe o dezvoltare durabilă a zonei, Turism Timiș îi invită pe călători să descopere arealul în care se află cel mai mare lac din județ, să petreacă mai multe zile făcând plajă, drumeții, vizite la obiectivele turistice din zonă. Turiștii pot găsi locuri de campare pe malul lacului sau cazare la pensiuni și căsuțe pe malul lacului. Pot face picnic sau pot servi masa în locațiile deschise în localitățile Zolt, Fârdea, Gladna Română sau Dumbrava„, transmite APDP Timiş.
Serviciilor de ospitalitate din zonă li se adaugă din acest an și cele oferite în Gospodăria lui Mihai Iamandi din Zolt, acolo unde turiștii pot servi un prânz tradițional cu specific local și nu numai.
Muzeul Național al Banatului vă așteaptă la spectacol. Evenimentul va avea loc marți, 19 aprilie, de la ora 18.00, în mansarda B1 a Bastionului Maria Theresia.
Va interpreta cvartetul clasic de coarde condus de Cristian Duța. Soliști: Corina Murgu, Nada Petrov, Angela Balici, Cristian Duță, Gianluca Vanzelli. Aceștia vor interpreta piese ale compozitorilor: E. Kalman, P. Mascagni, F. Kreisler, A. Tansman, J. Williams, N. Paganini. J. Massenet, J.S. Bach.
Combinând pasiunea, energia şi muzicalitatea, cvartetul creează un sunet bogat şi călduros, potrivit unei atmosfere plină de eleganţă şi rafinament.
Iubitori de muzică, de artă și de povești sunt așteptați la MNaB!
Accesul este gratuit.
Evenimentul este organizat cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Timiș.
Sfârșit cumplit pentru o bătrână de 82 de ani! Ea a dat foc crengilor și buruienilor din grădină pentru a curăța terenul, însă a fost surprinsă de flăcări.
Pompierii au fost alertați prin 112 să intervină pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată ce se apropia de o locuință.
După ce au stins focul, pompierii au găsit-o pe proprietară carbonizată.
”Astăzi, în urma unui apel la numărul unic de urgență 112 s-a anunțat un incendiu de vegetație uscată în municipiul Brad. La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta foarte aproape de o locuință, existând posibilitatea extinderii la aceasta. Pompierii brădeni au reușit să lichideze repede incendiul și au constatat totodată faptul că pe zona arsă se afla o persoană carbonizată. Femeia în vârstă de 82 de ani era cunoscută de către vecini ca folosind frecvent focul deschis pentru igienizarea terenului propriu, pe care l-a incendiat și astăzi. Din nefericire, femeia a fost surprinsă de flăcări, iar în urma arsurilor suferite a decedat”, transmite ISU Hunedoara.
Și polițiștii hunedoreni au început o anchetă în acest caz.
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, sub egida Instituției Prefectului Județul Timiș, în colaborare cu Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor și Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, organizează în data de 5 mai, ora 10.00, la Centrul Regional de Afaceri – Sala Banat, un seminar de informare cu privire la noutăți legislative și reglementări în vigoare cu impact asupra activității agenților economici.
Tematica abordată vizează:
Proceduri. Contravenții. Sancțiuni. – în domeniul protecției consumatorilor
Legislația care reglementează controalele oficiale în domeniul siguranței alimentelor:
Regulamentul (UE) 625/2017 al Parlamentului European şi al Consiliului Uniunii Europene, privind controalele oficiale şi alte activități oficiale efectuate pentru a asigura aplicarea legislației privind alimentele şi furajele, a normelor privind sănătatea şi bunăstarea animalelor, sănătatea plantelor şi produsele de protecție a plantelor;
Regulamentul (CE) nr. 627/2019 de stabilire a unor modalități practice uniforme pentru efectuarea controalelor oficiale asupra produselor de origine animală destinate consumului uman în conformitate cu Regulamentul (UE) 625/2017 al Parlamentului European şi al Consiliului şi de modificare a Regulamentului (CE) nr. 2074/2005 al Comisiei în ceea ce priveşte controalele oficiale;
Regulamentul (CE) nr. 178/2002 – Legea alimentului, cu modificările şi completările ulterioare.
Tematicile vor fi susținute de: Mihai-Alin GUBANDRU, Comisar Șef Adjunct și Niculina MIRCEA, Comisar Superior din cadrul CJPC Timiș; Dr.Flavius NICOARĂ, Director Executiv și Dr.Corina PĂDURARIU, Consilier SCAIEI (autorizări, activități import-export) din cadrul DSVSA Timiș.
Seminarul se desfășoară într-o manieră interactivă, sub forma unei sesiuni de întrebări și răspunsuri.
Participarea este gratuită pentru membrii CCIAT.
Taxa de participare pentru firmele ne-membre este de 150 lei + TVA.
„Regulamentul privind realizarea locuinţelor cuplate” şi „Regulamentul privind realizarea locuinţelor înşiruite” vor fi supuse dezbaterii și aprobării Consiliului Local. Ambele regulamente sunt documente elaborate de Instituția Arhitectului Șef din cadrul Primăriei, și prevăd dezvoltarea unitară din punct de vedere urbanistic și arhitectural a locuințelor care se vor construi în zona Ovidiu Balea din Timișoara.
”Este pentru prima oară când Primăria Timișoara se implică în reglementarea, la acest nivel, a viitoarelor cartiere care apar pe terenul municipalității. Ne interesează cum vor arăta aceste locuințe încă din faza de proiectare, dar și cum se raportează la spațiul public. Nu mai vrem zone care sunt copleșite de betoane și, de aceea una dintre condiții este ca minim 40% din teren să fie spațiu verde,” a spus primarul Dominic Fritz.
Reglementările din cele două regulamente vin în scopul realizării unui cartier de locuinţe unitar din punct de vedere al conformării arhitectural-volumetrice și completează și întăresc prevederile privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii cuprinse în Planul Urbanistic Zonal.
Cele două regulamente reprezintă seturile de norme de care se va ține cont la proiectarea, autorizarea și construirea edificiilor pe parcelele care au fost atribuite în folosință tinerilor între 18 și 35 de ani pentru construirea unei locuințe proprietate personală.
Terenurile disponibile și libere de sarcini care au fost atribuite tinerilor sunt cuprinse în teritoriul reglementat prin Planul urbanistic zonal „Completare zonă de locuinţe”.
Reglementările inițiale, care se referă la cvartalele pentru edificarea de locuințe înșiruite, locuințe cuplate, locuințe colective, dotări aferente zonei de locuințe, precum și realizarea de obiective de utilitate publică (străzi, spații verzi și altele asemenea) sunt completate cu prevederi detaliate referitoare la caracteristicile parcelelor și regimul de construire.
„Realizarea locuințelor unifamiliale în regim înșiruit (câte cinci de pe fiecare sector de stradă) se va face numai în condițiile în care proiectarea acestora este corelată. Prin urmare, locuințele unifamiliale înșiruite vor avea caracteristici identice în ceea ce privește: volumetria, regimul de înălțime și înălțimile, acoperișul, cromatica și accentele utilizate pentru fațade și învelitoare, golurile și tâmplăria, tinichigeria, împrejmuirea pentru toate limitele parcelelor, anexele gospodărești,” a declarat Gabriel Almăjăn, Arhitectul Șef al Municipiului Timișoara.
Sunt detaliate cerințele referitoare procentul de spații verzi – minim 40% din suprafața terenului, la materiale ce vor fi utilizate și cromatica fațadelor. De asemenea, arhitectura clădirilor noi va fi de factură modernă și va exprima caracterul de locuință unifamilială. Se recomandă un regim mediu de înălțime de P+1E. Se interzice realizarea de pastișe arhitecturale sau imitarea stilurilor istorice.
Devieri temporare de trafic greu pentru traficul de tranzit, de pe bulevardul Stan Vidrighin! Mai exact, mașinile de mare tonaj nu vor mai avea voie să tranziteze orașul, începând cu data de 27 aprilie.
Autovehiculele cu gabarit de peste 7,5 tone care tranzitează Timișoara pe bulevardul Stan Vidrighin vor avea la dispoziție rute alternative spre Moravița și Jimbolia, dar și pentru zona de nord și sud a municipiului.
Restricțiile de trafic nu vizează transportatorii care au ca destinație punctele logistice aflate pe Stan Vidrighin.
Iată rutele alternative propuse pentru traficul greu:
În vederea deplasării spre Vama Jimbolia: ● Topolovățu Mare – DN6 (Recaș, Izvin, Remetea Mare) – DNCT Nord (Centura Timișoara Nord) – DN69 (Institutul Agronomic) – Strada Grigore Alexandrescu – DN59A (Săcălaz, Cărpiniș) – DN59A Jimbolia); ● DN69 (Orțișoara) – DNCT Nord (Centura Timișoara Nord) – DN69 (Institutul Agronomic) – Strada Grigore Alexandrescu – DN59A (Săcălaz, Cărpiniș) – DN59A (Jimbolia).
În vederea deplasării spre zona industrială Timișoara Sud (Calea Șagului): ● Topolovățu Mare – DJ572 (Hitiaș) – DJ592 (Centura de ocolire Buziaș, Chevereșu Mare, Moșnița Nouă) – Calea Buziașului – Bulevardul Liviu Rebreanu – Calea Șagului; ● DN69 (Orțișoara) – DNCT Nord (Centura Timișoara Nord) – DN6 (Remetea Mare, Izvin, Reșița) – Topolovățu Mare – DJ572 (Hitiaș) – DJ592 (Centura de ocolire Buziaș, Chevereșu Mare, Moșnița Nouă) – Calea Buziașului – Bulevardul Liviu Rebreanu – Calea Șagului.
Pe rutele respective vor fi amplasate indicatoarele rutiere specifice care să-i informeze despre restricționarea traficului în zonă atât pe transportatorii de la nivel național, cât și pe cei care tranzitează Timișoara pentru transporturi internaționale.
Devierile sunt realizate în colaborare cu Consiliului Județean Timiș, Direcția Regională de Drumuri Publice Timișoara și cu avizul Poliției Rutiere din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș.