SC. SAB PREMIUM DENT SRL, cod de identificare fiscală 36352601, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Arad cu nr. J2/963/2016, cu sediul în Municipiul Arad, Strada Petru Maior, Nr. 1/10, județul Arad, România, anunta finalizarea proiectului cu codul SMIS 311765, intitulat: „DIVERSIFICAREA ACTIVITĂȚII DE PRODUCȚIE A COROANELOR ȘI PROTEZELOR DENTARE”, cofinanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională, prin Programul Regional Vest 2021-2027, în baza Contractului de finanţare încheiat cu Agenția pentru Dezvoltare Regională a Regiunii Vest, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Regional Vest 2021-2027, în data de 26.03.2024.
Zeci de femei s-au adunat, în această după-amiază, la Lake Plaza din incinta Iulius Town Timișoara, pentru a sprijini lupta împotriva cancerului mamar, dar și pentru a evidenția importanța prevenției și a autoexaminării regulate.
Lovitură de imagine, pentru AUR Timiș, care s-a trezit, în plină perioadă de pregătire a alegerilor prezidențiale și parlamentare cu percheziții la unul dintre membri.
Fostul ministru al Sănătății Nelu Tătaru (PNL) a fost ridicat în această dimineață și dus la audire, într-un dosar instrmentat de DNA, privind acuzații de luare de mită.
Un polițist din cadrul IPJ Timiș este cercetat disciplinar, după ce a fost filmat în timp ce se deplasa cu motocicleta pe trotuar, ca să scape de traficul infernal.