Copii dispăruţi fără urmă. Dacă îi vezi, sună imediat la 112!
O fată şi un băiat, ambii în vârstă de 15 ani, au fost daţi în urmărire naţională.
O fată şi un băiat, ambii în vârstă de 15 ani, au fost daţi în urmărire naţională.
Asociația Poli organizează un nou eveniment caritabil care să vină în sprijinul animăluțelor salvate, care nu au găsit încă o familie iubitoare.
Și în acest weekend, timișenii vor putea trece granița în Serbia, pe pista de biciclete de pe malul Begăi, care leagă Timișoara de Zrenjanin.
Percheziții, în județul Timiș, într-un dosar de braconaj cinegetic și nerespectarea regimului armelor și munițiilor.
Un tir încărcat cu milioane de ţigări de contrabandă a fost depistat de poliţiştii arădeni.
În cadrul ediției aniversare cu numărul 50 a Festivalului Internațional „Timișoara Muzicală”, Filarmonica Banatul Timișoara propune un program amplu dedicat publicului tânăr, desfășurat pe întreaga durată a lunii mai.
O tânără de 27 de ani a fost găsită de polițiști în stare gravă, într-un spațiu comercial din Haţeg, existând suspiciunea că ar fi fost violată.
Compania RETIM informează clienţii şi colaboratorii săi din județul Timiș asupra programului de lucru valabil pentru data de 1 Mai 2026.
De mâine, timișorenii se vor bucura de o nouă zonă dedicată sportului, amenajată pe malul Begăi.
Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara a fost prezentă la Bruxelles, participând la evenimentul „Primăvara Românească”, organizat de Casa de Cultură Belgo-Română Arthis.
Primăria Timișoara îndeamnă persoanele care au depus anterior o cerere de locuință socială să își actualizeze dosarul în conformitate cu noul regulament de repartizare.
Înaintează lucrările pe tronsonul de cale ferată Caransebeș-Lugoj, parte a magistralei care se modernizează cu bani europeni, proiect ce va permite trenurilor de călători atingerea unei viteze de circulație de până la 160 km/h, iar celor de marfă, 120 km/h.
Va fi weekend prelungit, cu prilejul zilei de 1 Mai. Ca în fiecare an, multe persoane aleg să își petreacă această zi în aer liber, la picnic sau grătar.
Viața unei tinere s-a transformat într-un adevărat coșmar după ce și-a cunoscut așa-zisul iubit. A profitat de ea, a convins-o să se prostitueze, iar atunci când refuza, era bătută cu sălbăticie.