Micuții de la Montessori continuă să participe la activități ce-i ajută să se dezvolte într-un mod frumos! Aceștia au luat parte zilele trecute la evenimentul “Școala Planetelor”, unde au explorat felul în care funcționează Universul, dar și sistemul solar.
PMP Timiș intră în forță în campania electorală. Odată stabilite listele pentru alegerile parlamentare, președintele organizației, Roxana Iliescu, vrea ca rezultatul din data de 11 decembrie să aducă doi deputați și un senator. Atît ea cât și candidații de pe primele locuri sunt convinși că obiectivul este unul realist, dat fiind că listele au fost realizate în conformitate cu cerințele electoratului: mulți oameni tineri, care nu au mai făcut politică.
Cel mai așteptat proiect commercial al anului, restaurantul “Casa Herneacova”, se deschide mâine, 29 octombrie. Dintr-un meniu bogat și variat, veți putea servi atât preparate din bucătaria tradiţională românească,
PNL Timiș a mai câștigat un consilier local la Lugoj! Totul s-a întâmplat după ce un independent a făcut pasul către liberali. Este vorba despre Mihai Cornel Anghel, care astăzi a semnat adeziunea la Partidul Național Liberal.