Skip to main content

AUDIO: Acuzaţii grave, la Timişoara! O gravidă a pierdut sarcina pentru că a fost ţinută în frig, într-un centru de carantină

XPilates & Spa

O tânără din judeţul Timiş, gravidă în luna a şasea, trăieşte cel mai negru coşmar al vieţii, după ce a pierdut sarcina.

Femeia s-a întors din Italia pe data de 7 aprilie, iar la intrarea în ţară a aflat că trebuie să aştepte o maşină care să o ducă spre un centru de carantină.

Aşteptarea a durat câteva ore bune, timp în care femeia însărcinată a stat în frig, pe o bancă.

CITEŞTE ŞI: Coronavirus în Timiș: 300 de cazuri confirmate de la începutul epidemiei și până acum! 176 de persoane s-au vindecat la Spitalul Victor Babeș

“Am stat acolo de la ora 3:00 dimineaţa, până la 14:00. Am stat doar afară, pentru că am intrat într-un cort mai liber, am luat de acolo o bancă şi am scos-o afară şi am stat. Era foarte frig. Nu îmi mai simţeam nici burta, nici picioarele… După amaiză ne-au luat pompierii şi ne-au adus la Timişoara, într-o benzinărie, unde erau vreo 14 maşini de poliţie şi o altă coloană de maşini cu persoane care trebuiau duse în carantină. Acolo am stat până la ora 17:00, după care am fost duşi cu toţii undeva în spatele Aeroportului, la o casă, unde un poliţist mi-a spus că nu prea sunt locuri, aşa că vom sta câte 6-7 persoane în camera”, a declarat tânăra, care a refuzat aceste condiţii, mai ales că ea trebuie să stea în aceeaşi încăpere şi cu trei bărbaţi.

Pe la miezul nopţii, femeia a fost mutată la un hotel, unde şi-a dat seama că ceva nu este în regulă: copilul pe care îl purta în pântece nu mai mişca.

A doua zi, femeia a sunat la 112 şi a solicitat o asistentă medicală care să o consulte.

I s-a spus însă că trebuie transportată la spital cu izoleta, lucru pe care femeia l-a refuzat, de teamă să nu se infecteze cu coronavirus, la spital.

Dar, după alte câteve ore, au început contracţiile, iar femeia a fost dusă cu o ambulanţa la Maternitatea Odobescu.

“Joi am fost dusă la Odobescu fără izoletă, deşi cu o zi înainte mi s-a spus că este obligatoriu să merg cu izoleta. Am ajuns l aora 12:00 şi mi s-a spus că inima copilului nu mai bate şi că trebuie să mi se facă avort. Imediat mi-au fost recoltate şi probe pentru coronaviurs, iar la ora 5:00 am născut copilul mort. Am cerut să se facă autopsia, dar am fost anunată că am COVID-19 şi în astfel de cazuri nu se poate face autopsia copilului”, mai povesteşte tânăra, care acum este internată la Maternitatea Bega, singura maternitate din Timişoara, desemnată să trateze cazurile de coronavirus.

CITEŞTE ŞI: O nouă răsturnare de situaţie, în cazul asistentei medicale, care a murit cu zile! Femeia nu avea coronavirus

Femeia este convinsă că a şi-a pierdut copilul din cauza situaţiei de la vamă, unde a fost ţinută ore în şir, în frig.

Acum aşteaptă să fie externată, pentru a-şi căuta dreptatea în instanţă.

{youtube}X1WVzJFXy4I{/youtube}

 

 

 

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș în calitate de beneficiar al Proiectului „#Skills4Future:Dezvoltarea Competențelor Digitale, Durabile și Antreprenoriale în era tehnologiei” – ID 311110, cofinanțat din Fondul Social European Plus prin Programul Educație și Ocupare 2021-2027, lansează o nouă serie a cursului gratuit de „Îmbunătățirea continuă a proceselor”. Sursa de Vest See Full Bio

Conference room training session: a presenter and a facilitator at the front delivering slides to a seated audience around long white tables.

O echipă din România, formată din reprezentanți ai Aquatim și ai Companiei de Apă Someș, a participat recent la programul internațional „Croatian Inspiration”, desfășurat la Karlovac, în Croația, în cadrul proiectului european Erasmus+ Incluziune și sustenabilitate în Muzeele Apei. Sursa de Vest See Full Bio

A street crew cleans a puddled road with a large white utility truck, spraying water from a hose held by a worker in a safety vest and cap.

Salubrizare Timișoara anunță recrutarea de personal pentru posturile de șofer profesionist și muncitor pentru întreținerea căilor publice, în vederea consolidării activităților de curățenie și întreținere urbană din municipiu. Sursa de Vest See Full Bio

A man sits on grass with hands behind his back as three Romanian police officers surround him; face blurred, police logos visible above.

Individul care a deschis focul asupra mașinei în care era fosta lui iubită și rudele acesteia, printre care și un copil, a fost prins de polițiști. Sursa de Vest See Full Bio

Scene de coșmar, în această după-amiază, când un bărbat a început să se certe cu partenera lui, iar la un moment dat și-a iesit din minți. Sursa de Vest See Full Bio

Doi tineri au ajuns în arest după ce au furat un ATV și s-au plimbat cu acesta prin oraș, deși cel care îl conducea nici măcar nu avea permis de conducere. Sursa de Vest See Full Bio

restrictii trafic

Șoferii trebuie să se „înarmeze” cu multă răbdare în perioada următoare, întrucât vor fi instituite restricții de circulație, în mai multe zone ale Timișoarei. Sursa de Vest See Full Bio

Emoții pentru mii de absolvenți de liceu din județul Timiș. Mâine încep probele examenului național de Bacalaureat 2026, sesiunea iunie–iulie, la care sunt așteptați aproximativ 3.500 de candidați. Sursa de Vest See Full Bio

Într-un nou episod de violență în trafic, un șofer nervos a fost acuzat că și-a pierdut cumpătul la un semafor din Timișoara și l-a luat la pumni pe conducătorul auto aflat în fața sa. Sursa de Vest See Full Bio

Elevii care termină clasa a VIII-a și se pregătesc să își aleagă liceul au la dispoziție o alternativă care le poate asigura nu doar o calificare profesională, ci și șanse reale de angajare după absolvire. Sursa de Vest See Full Bio

Horticultura face angajări. Societatea a scos la concurs mai multe posturi: îngrijitor spații verzi, instalator și economist. Sursa de Vest See Full Bio

Organizatorii festivalului UNTOLD continuă campania de donare de sânge „Blood Network”, ajunsă la ediția cu numărul 12. Caravana mobilă ajunge la Timișoara în perioada următoare. Sursa de Vest See Full Bio

Astăzi a avut loc o nouă înfățișare în dosarul privind sesizarea Curții Constituționale în procesul pe care Dominic Fritz l-a pierdut cu ANI, care l-a declarat în conflict de interese. Sursa de Vest See Full Bio

author avatar
Sursa de Vest