Atenție, șoferi! Primăria anunță lucrări pe mai multe bulevarde și străzi din oraș, pe perioada verii
Primăria Timișoara anunță o serie de reparații la drumuri și trotuare pe perioada verii.
Societatea de Drumuri Municipale va efectua reparații majore pe mai multe bulevarde și străzi din toate zonele orașului.
Lucrările de reparații se derulează în perioada cuprinsă între finalul lunii iunie până la începutul lunii septembrie.
În zona de nord a orașului, principalele artere de circulație vizate de reparații în această vară sunt: Calea Circumvalațiunii, Calea Alexandru Ioan Cuza și Calea Aradului. Odată cu reparațiile majore de pe Calea Circumvalațiunii, în urma lucrărilor de apă-canal, a fost inclusă în plan și schimbarea integrală a covorului asfaltic din Piața Consiliul Europei, refacerea și marcarea locurilor de parcare din Piața Consiliul Europei, precum și reparații pe bulevardul care duce spre Piața Mărăști, Calea A. I. Cuza. Lucrările vor continua pe Calea Aradului până la Cimitirul Eroilor.
În primăvara acestui an și în urma lucrărilor din vara anului 2022, carosabilul de pe Calea Sever Bocu (Lipovei) a fost refăcut complet, de la intrarea în Dumbrăvița până la intersecția cu str. Divizia 9 Cavalerie. S-a intervenit în câteva zone pentru refacerea trotuarului degradat. Stația de transport de la intersecția cu Sf. Apostoli Petru și Pavel are acum trotuar din dale și o mică amenajare peisagistică la monumentul „Eroica”. În urma lucrărilor, cablurile aeriene ilegale au fost eliminate.
În această vară continuă reabilitarea rețelei de apă-canal pe: Str. Simion Bărnuțiu, Bvd. Take Ionescu, Calea Aradului, Calea Torontalului, Str. Gării, Str. Gh. Dima, Str. A. Demetriade și Str. A Imbroane, Bvd. Cetății.
În zona de sud, bulevardul General Ion Dragalina va intra în reparații în luna iulie, la nivelul trotuarelor și al spațiilor verzi, precum și pe domeniul public, pe partea dreaptă a arterei, de la pod înspre Gară. Pe Bulevardul Constantin Brâncoveanu se lucrează deja. Acolo echipele Municipalității repară integral segmentul Liviu Rebreanu – Tolstoi.
Principala arteră radială, Calea Șagului – Bulevardul 16 Decembrie, este inclusă în două proiecte majore de regenerare urbană și modernizare a infrastructurii, ambele aflate în faza de proiectare. Implementarea va fi corelată cu schimbarea magistralei de apă de pe bulevard. Astfel, vor fi intervenții minime până la modernizare. În reparații pe timp de vară vor intra, însă, străzi conexe, respectiv str. Vulturilor, str. Transilvaniei și str. Crizantemelor. În plan includem reparații integrale – carosabil, trotuar, locuri de parcare.
În Steaua-Fratelia, strada Emil Zola e în curs de reparații atât la trotuare, cât și la carosabil. Lucrările vizează modernizarea trotuarelor puternic degradate, precum și refacerea fundației care a cedat în unele zone.
În ceea ce privește investiția de reabilitare a rețelei de apă-canal, lucrările continuă pe timp de vară pe următoarele străzi: magistrala Ripensia – Caceu, str. Torac, str. Ș. O. Iosif.
Distribuie pe rețele de socializare
Alte articole

Trei mașini s-au ciocnit violent, pe o șosea din vestul țării! Două persoane au fost transportate la spital
Trei mașini au fost implicate într-un accident, în această după-amiază. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

VIDEO: Scandal monstru, la Timișoara! Tineri s-au luat la bătaie, iar unul dintre ei a ajuns la spital. Au intervenit mai multe echipaje de poliție
A fost scandal de proporții, azi-noapte, la Timișoara. Au intervenit polițiștii. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Veste bună pentru timișoreni! Bilete la jumătate de preț, la concertul Alphaville
Casa de Cultură a Municipiului Timișoara anunță o reducere de 50% a prețului biletelor pentru concertul extraordinar, susținut weekendul următor, de legendara trupă Alphaville. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio
Au început preînscrierile pentru admiterea la facultate! Politehnica Timișoara pune la bătaie peste 2.000 de locuri bugetate
Universitatea Politehnica Timișoara deschide sesiunea de admitere din luna iulie 2026 cu o ofertă educațională diversificată și cu un număr mai mare de locuri finanțate de la bugetul de stat. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Alertă meteo! Mai multe regiuni din țară, sub cod galben de vânt, vijelii și instabilitate atmosferică
Administrația Națională de Meteorologie a emis două avertizări meteorologice de tip cod galben, care vizează fenomene de instabilitate atmosferică, intensificări ale vântului și vijelii, în mai multe zone ale țării. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio
Muzică clasică, jazz și sonorități contemporane, într-un recital de excepție, la Filarmonica Banatul din Timișoara
Filarmonica Banatul Timișoara invită publicul la recitalul „4ELEMENTS: (re)Shaping Music”. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Vrei să urmezi studii superioare? Vezi aici oferta educațională a Universității de Științele Vieții din Timișoara
Alegerea unui program de studiu este unul dintre cele mai importante decizii pentru viitorul profesional al unui tânăr. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

De luna viitoare, vei plăti mai mult pentru serviciile de alimentare cu apă și canalizare! Vezi aici noile tarife anunțate de Aquatim!
Aquatim S.A. informează clienții că, începând cu data de 1 iulie 2026, vor intra în vigoare noi tarife pentru serviciile de alimentare cu apă potabilă și canalizare. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio
Peste un sfert de miliard de euro, investiți în județele din vestul țării! Aproape 500 de proiecte în educație și mobilitate
Proiectele finanțate din bani europeni prind repede viață în Vestul țării. Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest (ADR Vest) a făcut plăți efective de peste 250 milioane de euro către beneficiarii din regiune. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Orașul de pe Bega, în centrul dezbaterilor europene! Va găzdui „Timișoara Forum for European Values”
Timișoara va fi, din nou, gazda unui eveniment cu vizibilitate europeană. Primăria, în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Externe, pregătește prima ediție a „Timișoara Forum for European Values” . Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio
Sfârșit tragic pentru adolescentul care a căzut de pe trotineta electrică, la Dumbrăvița! A murit în spital
Durere fără margini pentru familia băiatului de 15 ani, rănit grav după ce a căzut de pe o trotinetă electrică la Dumbrăvița. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Festivalul Etniilor, la ediția jubiliară! Timișoara celebrează diversitatea culturală a Banatului
Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș organizează mâine, cea de-a XXV-a ediție a Festivalului Etniilor, unul dintre cele mai reprezentative evenimente culturale ale verii, dedicat promovării diversității culturale și valorilor tradiționale ale comunităților etnice din Banat. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Un bunicuț de 91 de ani a dispărut de acasă! Unde l-au găsit polițiștii?
Panică, în familia unui bărbat în vârstă de 91 de ani, care a plecat de la locuința sa din Peciu Nou și nu a mai revenit. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio
Timișoara devine capitala filmelor balcanice! S-au pus în vânzare biletele pentru cea de-a patra ediție a festivalului TAIFAS
Festivalul de film și cultură balcanică TAIFAS revine la Timișoara, cu cea de-a patra ediție. Timp de șase zile, publicul este invitat la proiecții de film, teatru, muzică, gastronomie și literatură, într-un program care aduce împreună povești, gusturi, voci și ritmuri din spațiul balcanic. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Explozie, urmată de incendiu, într-un bloc din Timișoara! Zeci de persoane evacuate
S-a dat alarma, în zorii zilei, după o bubuitură puternică, ce a creat panică în rândul locatarilor unui bloc cu patru etaje din Timișoara. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio
Faci un bine și ești recompensat! Primești bilet gratuit pentru prima zi a festivalului UNTOLD, dacă donezi sânge la caravana mobilă
În acest weekend, caravana mobilă Blood Network a celor de la UNTOLD este la Timișoara. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio
Elena Micicoi și-a dat demisia din funcția de prefect al județului Timiș, după perchezițiile EPPO: Decizia îmi aparține mie și doar mie!
Cornelia Elena Micicoi și-a depus demisia din funcția de prefect al județului Timiș. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Un tir și o camionetă s-au ciocnit pe autostrada A1! Intervine descarcerarea
Mai multe echipaje de intrevenție s-au mobilizat în urmă cu puțin timp, pe autostrada A1, la locul unui acccident rutier. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio








Lasă un răspuns