Atac mafiot, în miez de noapte! Doi indivizi au dat foc unei mașini parcate și s-au făcut nevăzuți

S-a dat alarma, în totiul nopții, când o mașină parcată a fost cuprinsă de flăcări, iar la fața locului au ajuns, de urgență, un echipaj de pompieri și unul de polițiști.
În urma primelor verificări s-a stabilit că focul a fost pus intenționat. Oamenii legii au vizionat și imaginile surprinse de camerele de supraveghere amplasate în zonă, și astfel s-a confirmat ipoteza inițială.
Polițiștii au observat, în imagini, două persoane necunoscute care s-au apropiat de autoturismul parcat pe strada Mureșului din Orăștie, județul Hunedoara, și i-au dat foc.
„Intervenția pompierilor a dus la localizarea și stingerea incendiului, fără a fi înregistrate victime. Prejudiciul cauzat urmează a fi evaluat.
Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere prin incendiere, iar cercetările sunt în desfășurare pentru stabilirea cu exactitate a circumstanțelor producerii evenimentului și identificarea persoanelor implicate„, transmite IPJ Hunedoara.
Acum, polițiștii cer ajutorul populației pentru identificarea autorilor, iar în acest caz a fost deschis un dosar penal pentru distrugere prin incendiere.
În ciuda intervenție prompte a pompierilor, mașina a ars în mare măsură, astfel că pagubele materiale sunt însemnate.
foto: arhivă
Distribuie pe rețele de socializare
Alte articole

Video: Timișoara, otrăvită cu mirosuri toxice! Firma care administrează stația de sortare a deșeurilor din sudul orașului, depășită de situație

Accident rutier cumplit, cu 9 persoane implicate! Un copil și o femeie sunt în stare gravă!

Se extinde secția ATI a Spitalului Județean, iar personalul medical va fi instruit, printr-un proiect transfrontalier! A fost semnat contractul

Folkul se întoarce la Giroc cu ediția a II-a a evenimentului „Folk de Tabără”!

Trafic blocat după ce un tir s-a răsturnat pe carosabil, iar combustibilul s-a scurs pe șosea!

Cu el ne mândrim! Cu o mutare de geniu, Victor a dat șah-mat Europei și a devenit campion la sportul minții

Este oficial! CJT cumpără Castelul Royal de la Moșnița și îl transformă în spital de psihiatrie

Programe internaționale de tip „Double Degree”, în premieră, la UVT, prin colaborarea cu Universitatea din Torino

Accident cumplit pe Centura Lugojului! O femeie și-a pierdut viața, după ce a intrat cu mașina într-un tir

Gest șocant! Un polițist pensionat s-a sinucis, după ce și-a lăsat fosta concubină într-o baltă de sânge

Scandal de proporții! Un bărbat și fiica sa vitregă s-au luat la bătaie în mijlocul străzii! Polițiștii au început o anchetă în acest caz

Cea mai scumpă noapte de amor! Pățania unor bărbați care s-au trezit amenințați cu cuțitul, după ce au apelat la serviciile unor prostituate

Carla’s Dreams și Bosquito transformă ceremoniile rigide de absolvire, într-un adevărat show! UPT dă robei academice un beat nou

Ghiroda, la Turneul Memorial „Milenko Jerković”!

Mai simplu ca niciodată! De acum îți poți plăti taxele către bugetul local, mult mai ușor, prin 194 de stații SelfPay amplasate în Timișoara

Show pirotehnic, ateliere interactive, spectacol de teatru și muzică live! Nu rata o seară de excepție, în mijlocul naturii, în apropiere de Timișoara

Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara are cea mai complexă și diversificată ofertă de studii în domenii relevante pentru viitor. Citește și convinge-te!

Lasă un răspuns