Asociația OncoHelp, reacreditată pentru servicii integrate de oncologie și paliație de către ESMO, cel mai important for european oncologic

Recertificarea internațională obținută de Asociația OncoHelp atestă respectarea standardelor europene de calitate și siguranță în îngrijirea pacientului oncologic, pe întreg parcursul tratamentului.
Totodată, recertificarea reflectă existența unei colaborări multidisciplinare eficiente și a unei abordări holistice a bolii, centrate pe nevoile individuale ale fiecărui pacient.
Reacreditarea ESMO permite, în același timp, continuarea accesului medicilor Asociației OncoHelp la programe de cercetare clinică, studii internaționale, programe de pregătire profesională, dar și posibilitatea unor schimburi de experiență în cadrul rețelei globale de centre acreditate, care numără peste 250 de unități medicale din întreaga lume.
„Această reacreditare, pentru următorii trei ani, este o reconfirmare a faptului că pacienții OncoHelp beneficiază de un act medical complex, personalizat, dar în același timp integrat, în care dimensiunea umană a bolii este strâns legată de partea clinică. În 2022 am fost singura instituție medicală din România certificată ESMO în acest domeniu, iar menținerea noastră în elita centrelor oncologice europene care au integrate serviciile de oncologie și cele de paliație demonstrează că ne-am respectat angajamentul pe care l-am luat atunci, acela de a respecta integral multitudinea de criterii pe care le-a stabilit cel mai important for european din oncologie”, spune Valeriu Borugă, manager Asociația OncoHelp Timișoara.
Programul ESMO dedicat excelenței în integrarea serviciilor oncologice și paliative a fost inițiat în 2003 și are ca scop aplicarea unor standarde internaționale de calitate pentru îngrijirea pacientului oncologic prin îmbinarea tratamentului activ, chimioterapie, radioterapie, imunoterapie, cu suportul paliativ, încă din primele faze ale bolii.
„Un tratament oncologic eficient nu înseamnă doar lupta medicală împotriva tumorii, ci și sprijin emoțional, controlul simptomelor și susținerea pacientului pe tot parcursul tratamentului, exact ceea ce oferă paliația. Iar această integrare este mai mult decât un gest medical, este o formă de respect pentru pacientul care duce o luptă cu o boală extrem de grea. Vorbim despre o formă de îngrijire care ține cont de suferință, speranță și demnitate”, spune Dana Nagy, șef Compartiment Îngrijiri Paliative Asociația OncoHelp Timișoara.
Recunoașterea europeană a fost acordată în urma unei evaluări, care a analizat felul în care serviciile de oncologie medicală și cele de îngrijire paliativă sunt gândite și puse în aplicare, iar Asociația OncoHelp a fost considerată un exemplu de bune practici în acest sens.
„Compartimentul de Paliație din cadrul Asociației OncoHelp numără 20 de paturi de spitalizare continuă și un Ambulatoriu dedicat îngrijirii paliative, fiind unul dintre cele mai mari din țară. Din păcate, România continuă să fie deficitară atunci când vorbim despre paliație. Încă sunt județe în care nu există centre de paliație în unități sanitare. Și, din păcate, vorbim despre aceeași situație și atunci când ne referim la acordarea de susținere paliativă la domiciliu. Un mare minus este și atunci când ne referim numărul specialiștilor din acest domeniu, care trebuie să fie parte integrantă a tratamentului pacientului oncologic.”, spune Șerban Negru, președinte Asociația OncoHelp Timișoara.
Ceremonia de decernare a reacreditării ESMO Asociației OncoHelp va avea loc la Berlin, în cadrul Congresului Societății Europene de Oncologie Medicală. Acreditarea este valabilă până în 2028.
Distribuie pe rețele de socializare
Alte articole

Festivalul Etniilor, la ediția jubiliară! Timișoara celebrează diversitatea culturală a Banatului
Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș organizează mâine, cea de-a XXV-a ediție a Festivalului Etniilor, unul dintre cele mai reprezentative evenimente culturale ale verii, dedicat promovării diversității culturale și valorilor tradiționale ale comunităților etnice din Banat. Sursa de Vest See Full Bio

Un bunicuț de 91 de ani a dispărut de acasă! Unde l-au găsit polițiștii?
Panică, în familia unui bărbat în vârstă de 91 de ani, care a plecat de la locuința sa din Peciu Nou și nu a mai revenit. Sursa de Vest See Full Bio
Timișoara devine capitala filmelor balcanice! S-au pus în vânzare biletele pentru cea de-a patra ediție a festivalului TAIFAS
Festivalul de film și cultură balcanică TAIFAS revine la Timișoara, cu cea de-a patra ediție. Timp de șase zile, publicul este invitat la proiecții de film, teatru, muzică, gastronomie și literatură, într-un program care aduce împreună povești, gusturi, voci și ritmuri din spațiul balcanic. Sursa de Vest See Full Bio

Explozie, urmată de incendiu, într-un bloc din Timișoara! Zeci de persoane evacuate
S-a dat alarma, în zorii zilei, după o bubuitură puternică, ce a creat panică în rândul locatarilor unui bloc cu patru etaje din Timișoara. Sursa de Vest See Full Bio
Faci un bine și ești recompensat! Primești bilet gratuit pentru prima zi a festivalului UNTOLD, dacă donezi sânge la caravana mobilă
În acest weekend, caravana mobilă Blood Network a celor de la UNTOLD este la Timișoara. Sursa de Vest See Full Bio
Elena Micicoi și-a dat demisia din funcția de prefect al județului Timiș, după perchezițiile EPPO: Decizia îmi aparține mie și doar mie!
Cornelia Elena Micicoi și-a depus demisia din funcția de prefect al județului Timiș. Sursa de Vest See Full Bio

Un tir și o camionetă s-au ciocnit pe autostrada A1! Intervine descarcerarea
Mai multe echipaje de intrevenție s-au mobilizat în urmă cu puțin timp, pe autostrada A1, la locul unui acccident rutier. Sursa de Vest See Full Bio

Adolescent, cercetat pentru trafic de minori! A determinat o fată de 15 ani să se prostitueze
Un adolescent de 16 ani, din Hunedoara, este cercetat pentru trafic de minori. Sursa de Vest See Full Bio

Noi restricții de circulație intră în vigoare, începând de mâine, la Timișoara! Ce zone sunt vizate?
Se va circula cu dificultate, în mai multe zone din oraș, începând de mâine. Sursa de Vest See Full Bio

Peste 1,6 milioane de lei pentru cultură! Primăria anunță investiții de amploare în două spații muzeale din Timișoara
Pe masa consilierilor locali va ajunge, în ședința următoare, un proiect în valoare de peste 1,6 milioane de lei, pentru dezvoltarea a două spații muzeale din Timișoara. Sursa de Vest See Full Bio
Video: Schema imobiliară perfecționată de Simonis! Prima casă dezvăluie mecanismul din spatele ingineriilor financiare și cadastrale care i-au adus milioane de euro
Palatul de la Moșnița Nouă, ridicat pe aproape 4.000 de metri pătrați și înconjurat de suspiciuni privind ocuparea domeniului public și construcții fără acte, nu este primul episod controversat din istoria imobiliară a lui Alfred Simonis. Sursa de Vest See Full Bio
Concert dedicat capodoperelor renascentiste engleze, în Piața Bălcescu din Timișoara
Timișorenii sunt invitați la o incursiune în universul muzicii renascentiste, în cadrul Festivalului Baroc. Sursa de Vest See Full Bio

Prefectul de Timiș, călcat de mascați! Elena Micicoi, vizată de procurorii EPPO, într-un dosar privind fraudarea fondurilor europene
O nouă acțiune de amploare, în această dimineață, la Timișoara, unde procurorii Parchetului European fac cercetări într-un dosar privind fraudarea fondurilor comunitare. Sursa de Vest See Full Bio

A avut intenții bune, dar a fost jefuit! Cum a rămas un bărbat fără telefon?
Un bărbat în vârstă de 53 de ani a cerut ajutor polițiștilor, după ce telefonul i-a fost furat. Sursa de Vest See Full Bio
Liber la călătorii cu bicicleta sau cu barca, în Serbia! Când poți trce frontiera de pe malul Begăi?
Și în această vară, poți traversa granița spre Serbia, pe bicicletă sau cu barca. Sursa de Vest See Full Bio
Primele patru autobuze electrice de mici dimensiuni din Timișoara intră în circulație, luni! Pe ce trasee vor merge?
Vești bune pentru timișorenii care circulă cu mijloacele de transport în comun! De luni, vor avea la dispoziție patru noi autobuze electrice. Sursa de Vest See Full Bio
Tabără de sculptură, la Muzeul Satului Bănățean! Participă sculptori consacrați și meșteri populari
Un nou proiect cultural este lansat de Muzeul Satului Bănățean din Timișoara, în colaborare cu Centrul de Voluntariat Reșița. Sursa de Vest See Full Bio
FOTO: Ritm susținut al lucrărilor la centura de vest a Timișoarei! Cum se prezintă șantierul, la o lună de la deschidere?
A trecut o lună de la deschiderea oficială a șantierului centurii de vest a Timișoarei, iar lucrările avansează într-un ritm susținut. Reprezentanții DRDP Timișoara au prezentat stadiul actual al investiției. Sursa de Vest See Full Bio








Lasă un răspuns