Aproape 5.000 de cazuri noi de coronavirus, de ieri până azi! Alţi 172 de oameni au murit


În urmă cu puţin timp, Grupul de Comunicare Strategică a actualizat bilanţul pandemiei de coronavirus în ţara noastră.
Numărul total al cazurilor a ajuns la 993.613, după ce în ultimele 24 de ore au fost despitate pozitiv la inecţia cu SASR-CoV-2, încă 4.989 de persoane.
Vestea bună este că 890.528 dintre cei infectaţi de-a lungul timpului s-au vindecat deja şi au fost externaţi dn spitale.
Acum, în spitalele de profil mai sunt internaţi 13.859 de pacienţi.
Dintre aceştia, 1.495 sunt în stare gravă, la terapie intensivă.
Din păcate, de ieri până astăzi, 172 dintre bolnavii COVID au murit, pe fondul conplicaţiilor.
Astfel, bilanţul deceselor a ajuns la 24.733 de persoane.
Distribuie pe rețele de socializare
Alte articole

Noi programe de studii, la Universitatea de Vest din Timișoara! De la „Design de jocuri digitale”, la „Prevenție și recuperare în sport”
Universitatea de Vest din Timișoara își îmbogățește oferta educațională. Lansează șase programe noi de licență, dintre care patru sunt unice în România, precum și unul de masterat.

Tragedie, la Timișoara! Trupul carbonizat al unui bărbat a fost găsit de pompierii sosiți să lichideze un incediu izbucnit la o camionetă
Pompierii timișoreni au fost solicitați pentru lichidarea unui incendiu violent izbucnit la o camionetă, dar care s-a extins și la anexele unei societăți comerciale din apropiere.

Adolescentă, lovită de o mașină, chiar pe trecerea de pietoni! A fost preluată de ambulanță și transportată la spital
Un accident grav s-a petrecut în această dimineață, în Buziaș. O adolescentă în vârstă de 16 ani a fost lovită de o mașină, chiar pe trecerea de pietoni, în timp ce se îndrepta spre școală.
Un bărbat s-a ales cu o amendă usturătoare, după ce a aruncat mai mulți saci de gunoi, pe domeniul public al Timișoarei
Un bărbat în vârstă de 32 de ani din reșita a încercat să scape ușor de resturile rămase în urma amenajării unui apartament, însă a fost prins în fapt de polițiștii locali din Timișoara și a fost aspru sancționat.
Ion Rizea preia interimar conducerea Teatrului Național din Timișoara, după plecarea Adei Hausvater
Actorul Ion Rizea este noul director interimar al Teatrului Național Timișoara, după ce, timp de aproape două decenii au fost director general adjunct al instituției.
Tineri, prinși de polițiștii locali cu droguri! Ce le-au spus agenților?
Polițiștii locali, aflați în patrulare în cursul zilei de ieri, au fost atenționați de o persoană că trei tineri consumă substanțe interzise în dreptul unui imobil de pe strada Lorena.
Motociclist, prins de polițiști în timp ce rula cu viteză amenințătoare, pe o șosea din vestul țării!
Un motociclist a fost aspru sancționat de polițiștii timișeni, după ce a fost depistat în trafic rulând cu o viteză amenințătoare.
Timișoara, gazda unui eveniment dedicat tehnologiei! Momentul central, o competiție a bărcuțelor teleghidate, pe malul Begăi
Pentru o zi, Timișoara devine centrul tehnologiei, odată cu desfășurarea BegaTEC 2026.
Motociclist izbit de o autoutilitară, după o depășire neregulamentară! A fost transportat la spital
Un tânăr de 17 ani a ajuns la spital, după ce motocicleta i-a fost izbită de o autoutilitară.

VIDEO: Pericol de explozie, pe o șosea din vestul țării, după ce un tir încărcat cu butelii de oxigen a fost cuprins de flăcări!
S-a dat alarma, în această după-amiază, după ce, din primele informații, un tir încărcat cu butelii de oxigen a fost cuprins de flăcări.

Muzica, între artă și terapie! Eveniment european dedicat sănătății prin sunet, la Timișoara!
Timișoara devine, în perioada 9–12 iunie, un important punct de întâlnire pentru profesioniștii din domeniul muzical, odată cu găzduirea celei de-a 14-a ediții a European Forum on Music.

Sportivi timișoreni au reprezentat cu succes România, la Campionatul European de Culturism și Fitness 2026! Cea mai importantă performanță i-a revenit Mădălinei Stanca
România a fost reprezentată cu succes în cadrul Campionatului European de Culturism și Fitness IFBB 2026, desfășurat în perioada 30 aprilie – 2 mai, la Santa Susanna (Barcelona, Spania).

Se va întrerupe apa sau presiunea va fi scăzută, săptămâna următoare, în mai multe localități din județ. Vezi aici anunțul Aquatim!
Aquatim anunță lucrări, în perioada următoare.

Atenție, șoferi! Noi restricții de circulație intră în vigoare pe mai multe străzi din Timișoara, de săptămâna următoare
Comisia de Circulație din cadrul Primăriei Timișoara a avizat mai multe restricții de circulație începând de luni, în vederea realizării unor lucrări la branșamentele de gaz și rețelele de apă.

A vrut să își ia zborul! Cu ce viteză a putut să circule un șofer, prins de polițiști pe o șosea din Timiș?
Inconștiență maximă, la volan! Un bărbat de 33 de ani a depășit viteza admisă pe sectorul de drum pe care circula cu 111km/h.

Mită, la frontieră! Un cetățean bulgar a încercat să își plătească ieșirea din țară! Ce nereguli au descoperit polițiștii?
Un cetățean bulgar, care a încercat să mituiască un polițist de frontieră, pentru a putea ieși din țară cu autoturismulsău, fără permis de conducere, este cercetat acum de oamenii legii.

OncoHelp organizează ediția aniversară a proiectului „Ora de Autoîngrijire” care urmărește să sprijine pacienții oncologici și familiile acestora
Un diagnostic oncologic nu înseamnă doar tratament. Înseamnă teamă, întrebări fără răspuns, decizii dificile și, de multe ori, nevoia de a învăța, de la zero, cum să ai grijă de tine.

Începe o nouă acțiune de dezinsecţie împotriva ţânţarilor și căpușelor, la Timișoara! Operațiunile vor avea loc pe timpul nopții
Municipalitatea continuă acțiunile de dezinsecție terestră pentru combaterea căpușelor, a țânțarilor și a larvelor acestora pe domeniul public al orașului.








Lasă un răspuns