Skip to main content

Aproape 2.000 de sportivi, din toată lumea, aleargă la Timișoara 21k, mâine!

Retim – Fereşte-te de eticheta roşie!

Timișoara va fi gazda unui semimaraton de mare anvergură.

Este vorba despre a 6-a ediție a Timișoara 21k, care va avea loc mâine, în Piața Libertății. Evenimentul sportiv propune alergătorilor amatori și de elită trei curse pentru adulți (semimaraton SportGuru 21k, cros YoPRO 10k, cursa populară YoPRO 3k) și o cursă gratuită pentru copii cu vârste între 6-12 ani (Linde Kids Run), la care vor alerga peste 250 de copii.

Vor participa sportivi din 21 de țări, grupul cel mai numeros venind din Serbia, mai exact 381 de alergători. Participarea internațională este completată cu sportivi din Arabia Saudită, Austria, Belgia, Bulgaria, Franța, Germania, Irlanda, Israel, Israel, Italia, Kenya, Liban, Marea Britanie, Muntenegru,
Moldova, Polonia, Slovacia, SUA, Tunisia, și Ungaria.

Competiția de 21 de kilometri susținută și de cunoscutul retailer de echipament sportiv SportGuru și organizată de Yolo Events în parteneriat cu Primăria Timișoara, îi poartă pe alergători printre frumusețile orașului de pe Bega, cu startul și sosirea în Piața Libertății.

Timișoara 21k by SportGuru este primul eveniment din Timișoara care beneficiază de o echipă oficială de paceri, esențială într-un semimaraton, deoarece ajută alergătorii să își gestioneze ritmul, să își dozeze energia și să își atingă obiectivele. Pacerii oferă motivație constantă, suport strategic și o experiență de cursă mai organizată, contribuind la performanțe mai bune și la o atmosferă echilibrată și mai performantă.


Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Deși se folosește, în general, pentru tratarea cancerului, radioterapia poate fi utilizată și pentru un spectru heterogen de boli non-maligne.
Pompierii au fost solicitați, în această dimineață, să intervină de urgență pentru stingerea unui incendiu care a cuprins o mașină.
Misiunea Economică și Comercială a Israelului la București și Ambasada Statului Israel în România, în colaborare cu partenerul strategic Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, organizează un seminar online axat pe tehnologii agricole destinate celor care cultivă legume, fructe și flori în seră, sub genericul „Tehnologii israeliene pentru sere și solarii”.
MoneyGram, companie de tehnologie financiară ce oferă soluții de plăți și servicii financiare globale lansează aplicația Money Transfers în România.