Skip to main content

Aproape 16.000 de noi infectări cu COVID, de ieri până azi! Alţi 365 de oameni au murit, iar la ATI sunt 1.729 de pacienţi

XPilates & Spa

Suntem în plin val 4 al pandemiei de coronavirus, iar numărul persoanelor infectate este într-o continuă creştere.

Astăzi, Grupul de Comunicare Strategică a anunţat 15.828 de cazuri noi, din puţin peste 67.000 de teste prelucrate.

Astfel, pe teritoriul României, numărul total a ajuns la 1.430.475 de persoane infectate.

Dintre acestea, 1.220.953 s-au vindecat deja şi au fost externate din spitale.

În acest moment, în unităţile de profil sunt 18.000 de pacienţi COVID, iar 1.729 sunt în stare gravă la terapie intensivă.

Din totalul celor internaţi, 442 sunt copii, iar 38 dintre ei sunt la ATI.

În privinţa deceselor, bilanţul a ajuns la 41.130 de persoane.

Numai în ultimele 24 de ore, 365 pacienţi COVID au murit, pe fondul complicaţiilor. 

În Timiș au fost raportate 657 cazuri noi de îmbolnăvire, iar rata de infectare în judeţ a ajuns la  10,56.

 

 

 

 

 

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Pedestrian crossing a striped crosswalk on a residential street as a car approaches in the distance.

Un accident grav s-a petrecut în această dimineață, în Buziaș. O adolescentă în vârstă de 16 ani a fost lovită de o mașină, chiar pe trecerea de pietoni, în timp ce se îndrepta spre școală.

Pile of black trash bags and wooden boards piled beside a tree on a curb, with a blue van in the background.

Un bărbat în vârstă de 32 de ani din reșita a încercat să scape ușor de resturile rămase în urma amenajării unui apartament, însă a fost prins în fapt de polițiștii locali din Timișoara și a fost aspru sancționat.

Man in a blazer holding a cup and speaking into two microphones on stage.

Actorul Ion Rizea este noul director interimar al Teatrului Național Timișoara, după ce, timp de aproape două decenii au fost director general adjunct al instituției.

Three people are outdoors; two sit on the ground with a water bottle nearby, while one person stands, all faces blurred or obscured.

Polițiștii locali, aflați în patrulare în cursul zilei de ieri, au fost atenționați de o persoană că trei tineri consumă substanțe interzise în dreptul unui imobil de pe strada Lorena.

Promotional banner for European Forum on Music: meets Classical ME Summit, 9–12 June 2026, Timisoara, Romania.

Timișoara devine, în perioada 9–12 iunie, un important punct de întâlnire pentru profesioniștii din domeniul muzical, odată cu găzduirea celei de-a 14-a ediții a European Forum on Music.

Comisia de Circulație din cadrul Primăriei Timișoara a avizat mai multe restricții de circulație începând de luni, în vederea realizării unor lucrări la branșamentele de gaz și rețelele de apă.

Un cetățean bulgar, care a încercat să mituiască un polițist de frontieră, pentru a putea ieși din țară cu autoturismulsău, fără permis de conducere, este cercetat acum de oamenii legii.