Skip to main content

Apel urgent la donare de sânge și trombocite, la Timișoara! Persoanele cu grupele A și 0 nu au nevoie de programare

XPilates & Spa

Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Timișoara anunță un necesar crescut de sânge și trombocite și face apel la donatorii fidelizați să se prezinte la donare în perioada următoare.

Potrivit reprezentanților centrului, este nevoie în special de sânge din grupele A și 0, atât Rh pozitiv, cât și Rh negativ.

De asemenea, a fost semnalată o urgență pentru trombocite, fiind rugați să se prezinte la donare donatorii fidelizați din grupele A și O, care au efectuat minimum două donări în cursul anului 2025.

Stocurile de sânge și componente sanguine sunt esențiale pentru tratarea pacienților aflați în situații critice, intervenții chirurgicale, tratamente oncologice sau urgențe medicale. Reprezentanții Centrului Regional de Transfuzie Sanguină subliniază că donarea regulată contribuie la menținerea unui nivel sigur al rezervelor necesare spitalelor din Timișoara și din județ.

Donarea de sânge se face în condiții de siguranță, sub supraveghere medicală, iar o singură donare poate salva mai multe vieți. Cei care îndeplinesc condițiile sunt încurajați să se programeze și să se prezinte la centru pentru a sprijini pacienții aflați în nevoie.

Donările se pot face la sediul centrului de pe Strada Martir Marius Ciopec nr. 1, Timișoara. Centrul funcționează de luni până vineri, între orele 7:30 și 13:30.

Programările pot fi făcute online pentru a reduce timpii de așteptare, iar o sesiune de donare durează, în general, între 60 și 120 de minute.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

PSD a încheiat astăzi, seria întâlnirilor regionale pe tema direcției în care va merge partidul în continuare. Practic liderii locali au fost consultați dacă trebuie sau nu să rămână la guvernare. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Primarul municipiului Lugoj, Călin Dobra, a câștigat definitiv procesul deschis fostului edil, Claudiu Buciu, într-un dosar privind prejudicierea imaginii și reputației. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Într-un context în care schimbările rapide ale pieței muncii fac alegerea unei cariere tot mai dificilă, AIESEC în Timișoara organizează evenimentul BRIDGE, dedicat tinerilor. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș organizează în data de 29 aprilie, ora 10.00, un seminar interactiv dedicat celor mai recente schimbări fiscale cu impact asupra activității agenților economici în anul 2026. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Primăria Timișoara anunță reluarea programului „Curățenia până la bordură”. Astfel, utilajele SaluT vor efectua operațiuni de măturat mecanizat și spălare a carosabilului, inclusiv în zona marginală a acestuia, unde sunt amenajate locurile de parcare. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Societatea de Transport Public Timișoara anunță prelungirea modificării temporare a circulației vaporetto, ca urmare a lucrărilor de reabilitare la Podul Iuliu Maniu, cunoscut ca Podul Muncii. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Un val de concedieri a fost aprobat în administrația locală din Ghiroda, după ce Consiliul Local a decis reducerea aparatului administrativ al primăriei. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Ziua Internațională a Hemofiliei, marcată anual în 17 aprilie, aduce în prim-plan o realitate îngrijorătoare: la nivel global, un număr semnificativ de persoane care suferă de această boală rămân nediagnosticate și, implicit, netratate. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Circulația feroviară s-a deschids pe un nou segment modernizat, în lungime de aproape 10 kilometri, pe raza Sucursalei Regionale de Căi Ferate Timișoara. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Un parteneriat academic a fost oficializat între Universitatea de Vest din Timișoara și Université Sorbonne Nouvelle, marcând un pas important în consolidarea cooperării internaționale în domeniul educației și cercetării. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș în calitate de beneficiar și Expert Business Center SRL, partener, anunță demararea unei noi serii a cursului GRATUIT de EXPERT DEZVOLTARE DURABILĂ, derulat în cadrul Proiectului ”Evoluția Tehnologiilor Rapide = Evoluția Carierei Angajaților din Regiunea Vest!, ID 317710, cofinanțate din Fondul Social European Plus prin Programul Educație și […]

Guvernul a adoptat hotărârea privind modernizarea Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, în cadrul unui amplu proces de transformare instituțională care vizează digitalizarea și eficientizarea serviciilor publice de ocupare. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

author avatar
Violeta GHIMBOAŞĂ